Prioritățile se schimbă. Și e ok

Poate nu știți, dar într-o altă viață am fost pasionată de pictură. În generală și liceu am participat la o grămadă de concursuri, am luat premii și am avut chiar expoziții personale. Însă la facultate am găsit alte lucruri cu care să-mi ocup timpul liber (hoinărit și descoperit Bucureștiul), așa că latura mea artistică a luat o pauză.

Am avut ani în care m-am plimbat la greu, trăiam pentru vacanțe și m-am scufundat cu plăcere în atmosfera din alte orașe și țări.

prioritati

O altă perioadă m-am focusat pe ce înseamnă să mănânci sănătos, rețete și moduri prin care să mă împrietenesc cu alimentele mai hrănitoare. No more supe la plic, ca în facultate 😛

Mai ușoară cu câteva kilograme, am pornit blogul și m-am apucat serios de scris, iar treptat am transformat asta într-un „job”, amintindu-mi că, totuși, am terminat Facultatea de Comunicare și PR.  Continue reading →

Social media și realitatea

Spre deosebire de ce se vede în social media, viața reală nu e doar lapte și miere (lapte de migdale și miere bio, eventual).

Social media nu este bună sau rea, ci e doar un instrument, atât. Îl poți folosi ca să-ți îmbunătățești viața, să ți-o faci mai frumoasă sau dimpotrivă, să te stresezi și să te întristezi.

Depinde doar de TINE cum interpretezi ceea ce vezi când dai scroll pe Instagram sau Facebook. Sunt atâtea moduri pozitive în care te poți raporta la ce vezi în social media, încât nu văd de ce ai alege să-ți amărăști viața.

social media realitatea

Privind la unele feed-uri, poți rămâne cu impresia că respectivii au o viață perfectă 100%, fără griji, unde totul e aranjat creativ. Sigur că asta e doar o ILUZIE și sper că-ți dai și tu seama. Ceea ce arătăm în rețelele sociale este doar o parte din ce trăim, partea pe care o lăsăm noi expusă.

Unii oameni sunt fotogenici pur și simplu, alții au învățat să se pună în valoare folosind perspectiva, filtrele, machiajul sau Photoshop. Așa că nu te grăbi să tragi concluzii despre greutatea sau înfățișarea unei persoane privindu-i pozele din rețelele sociale. Și nici despre gradul ei de fericire.  Continue reading →

Maratonul Montan Rafael 2018 – bucurie pe urcări și multe frunze galbene

La majoritatea curselor de alergare montană am observat că se găsește câte o minte “creativă” care pune pe ultima parte a traseului o urcare de-ți vine rău. La Maratonul Montan Rafael însă n-a fost cazul. Aici, cireașa de pe final a fost… o coborâre pe frunze 😀

Dar să începem cu începutul.

La Maratonul Montan Rafael 2018 am ales cursa de semimaraton, cu gândul la o alergare lejeră la final de sezon de trail. Anul acesta, organzatorii au schimbat puțin traseul probei față de ediția precedentă și l-au dus până pe vârful Măgura Codlei (1292 m), iar diferența de nivel a fost de 1237 m. 

maratonul montan rafael 2018

Nu mai fusesem pe munte într-un stadiu atât de avansat al toamnei, când pădurile își iau ținute în galben, roșcat, cafeniu, accesorizate cu pete din verdele verii. Văzusem deja în fotografiile de la marcarea traseului cât de frumos arată peisajele, așa că ziua dinaintea cursei m-a găsit cu energia și nerăbdarea pân’ la cer.

Continue reading →

Ingredientul practic pentru un prânz rapid și gustos

Când vine vorba de mâncatul sănătos, cred că e important să nu ne stresăm să fie perfect întotdeauna, ci cât mai bine posibil în marea majoritate a timpului. Așa cum spuneam și aici, asta înseamnă să acordăm atenție ingredientelor din farfurie, dar fără să devenim obsedați de „masa ideală”. 

Conservele de pește nu-mi lipsesc din bucătărie, pentru că mi se par foarte practice, versatile, gata de folosit când nu am timp sau dispoziție să gătesc ceva mai consistent. Se combină cu o mulțime de ingrediente și ies niște salate geniale pentru orice masă a zilei.

salata paste ton

Bonus, sunt ușor de transportat, nu există riscul să curgă sau să se strice. Când merg pe la o alergare montană, pentru cina de dinaintea cursei iau mereu cu mine în bagaj o caserolă cu paste, lămâie și o conservă de pește alături – o combinație simplă și bună.  Continue reading →

21km @Maratonul București 2018 – frumos, dar scurt

Startul de la Maratonul București 2018 m-a găsit în spatele pacerilor de 1:40, cu gândul că dacă tot am alergat câteva semimaratoane cu 1:42-1:43, ar fi cazul să trec la next level (orice ar fi însemnat asta).

Începe cursa, iar eu sunt cu ochii după aripile galbene, care fluturau deja în viteză, distanțându-se în fața mea. Fără să mă uit în stânga sau în dreapta, fără să arunc vreo privire la ceas, o zbughesc prin mulțime după paceri, ca hipnotizată.

Big mistake.

maratonul bucuresti 2018 impresii 21 km

Pe primul kilometru am tras tare să-i ajung din urmă pe băieți. Într-un final, sunt prin preajma lor, alături de mulți alți alergători, și parcă s-a mai stabilizat situația. Sunt extrem de concentrată (și încruntată, am senzația), mă bate și soarele în față, plus ceva vânt. Deși sunt în maiou, nu mi-e frig, am intrat în transă și încerc să respir corespunzător.

Mă uit într-un final la ceas și parcă sunt un pic cam tare, sub 4:44 min/km – ceea ce oricum pentru mine e blană. Încet-încet, aripile galbene câștigă grațios distanță, în timp ce eu mă căznesc să nu-mi pierd suflul pe urcarea de la Berzei-Buzești. Și uite-i că s-au dus… Iar eu nu.  Continue reading →

O bibliotecă de vis

Ce-ți spune numele „Emil Gârleanu”?

Eu îmi aminteam vag că a fost un scriitor studiat în clasele primare și cam atât. Însă de curând îl asociez cu un loc special din București: Biblioteca “Emil Gârleanu”, o filială a Bibliotecii Metropolitane.

I-am trecut pragul prima dată într-o după-amiază de joi, când atmosfera era destul de calmă și încă de la intrare m-a cucerit spațiul foarte luminos. Renovată de curând, Biblioteca “Emil Gârleanu” m-a întâmpinat cu un aspect proaspăt și primitor, de nici nu zici că ar fi o bibliotecă publică.

biblioteca emil garleanu bucuresti

Cărțile sunt puse în valoare de rafturile și pereții albi, decorați cu stickere inspirate. Am rezistat cu greu să nu împrumut nimic acum, însă știu că am o perioadă mai încărcată și deja un teanc de cărți acasă care își așteaptă rândul.  Continue reading →

Semimaraton Buftea 2018 – o competiție, mai multe podiumuri

“Bravo, ești a patra fată!” mi-a spus voluntara de la finiș, în timp ce-mi desfăcea cipul, după ce înainte îmi atârnase medalia de gât. M-am bucurat și m-am amuzat în același timp – indiferent de concurență sau distanță, locul 4 e… de vis 😛

Locul faptei: Semimaraton Buftea 2018, aflat la a doua ediție, iar eu, la prima participare. O cursă de 21 km aproape de București mi s-a părut perfectă ca să schimb traseul alergărilor de weekend, dar fără prea mare deranj cu deplasarea. În plus, pentru mine o competiție e prilej bun să mai lucrez la viteză, unde sunt deficitară. Lipsește cu desăvârșire din antrenamentele mele de alergare din simplul motiv că în general n-o suport. Și cum sunt amatoare, îmi permit să-i dau skip 😛

impresii semimaraton buftea

Foto: Mihaela Jianu

Am ajuns dis-de-dimineață în Buftea, iar după ce am luat kitul și am mai stat în mașină, la căldură, am trecut la tremurat în fața Primăriei – zona startului. Cerul acoperit de nori și vântul ne-au asigurat că n-o să ne plângem de căldură, însă m-am îmbrăcat oricum la tricou și pantaloni scurți, în ideea că o să mă încălzesc pe traseu.

Nu știam cât de repede o să pot alerga după ultramaratonul din weekendul anterior, așa că n-am plecat cu gândul de a obține un timp anume, ci doar de a termina cursa… încă respirând. Continue reading →

S24H 2018 – 12 ore de alergare și 115 km

E 22 septembrie dimineața, aproape de ora 9, iar eu sunt în Parcul Copiilor din Timișoara, așteptând să înceapă cursa de ultraalergare S24H. Lângă atâția oameni entuziasmați și energici, aproape regret că m-am înscris tot la proba de 12 ore, ca anul trecut, și nu am „crescut” la cea de 24 de ore.

Avea să-mi treacă repede regretul.

s24h 2018

Foto: Tiberiu Adrian Purcari

După selfie-urile de rigoare, se dă startul și pornesc într-un val cu ceilalți alergători de la probele de 6, 12 și 24 de ore. Traseul e deja “încălzit” de temerarii de la 48 și 72 de ore, care începuseră alergările cu o zi, respectiv două, înainte.  Continue reading →

Prima experiență ca voluntar la o cursă de alergare: Transmaraton 2018

Stau și mă întreb cum de până acum nu m-a tentat să fiu voluntar la o competiție sportivă, având în vedere cât de prezentă este alergarea în viața mea. Însă într-un final iată că am încercat și această activitate, ca voluntar la Transmaraton, cursă ce se desfășoară pe Transfăgărășan.

voluntar la transmaraton

Ce e special la Transmaraton, pe lângă zona super-frumoasă unde are loc? Participanții sunt încurajați să strângă fonduri pentru una dintre cauzele proiectului: Școala de Valori, Pădurea Copiilor sau Hospice Casa Speranței – ONG-uri de educație, mediu și, respectiv, îngrijire paliativă.

Eu am acceptat provocarea lansată de colegii mei de la Școala de Valori și am decis ca în weekendul 15-16 septembrie 2018 să trec din pantofii de alergător în cei de voluntar.  Continue reading →

Ciucaș X3 2018, energie X3

Al treilea an la Ciucaș și simt că de-abia acum am început să-i prind gustul.

Maratonul Ciucaș X3 2018 a fost cea mai reușită cursă montană a mea până la acest moment. Și spun asta nu (doar) pentru că am scos un timp mai bun decât în anii anteriori, ci pentru că m-am simțit excelent pe tot traseul. Urcările, chiar dacă solicitante, nu m-au mai chinuit așa tare, iar pe plat am alergat binișor. Nu am avut absolut nicio durere de genunchi sau de altceva, nici în timpul și nici după cursă, iar febra musculară e blândă.

Sună a concluzie, însă e doar începutul 🙂

ciucasx3 2018

Foto: Cornel – Fisheye.ro

Am ajuns în Cheia vineri, la prânz, iar pe seară am fost printre primii la ridicat kiturile, după o raită pe la standurile cu produse de alergare. Între timp, sala de sport s-a umplut rapid de lume și entuziasm.

La ieșire am văzut grămezile de pepeni care așteptau cuminți în curte și mi-am promis că mă înfig în ei a doua zi, după alergare.  Continue reading →