“Bravo, ești a patra fată!” mi-a spus voluntara de la finiș, în timp ce-mi desfăcea cipul, după ce înainte îmi atârnase medalia de gât. M-am bucurat și m-am amuzat în același timp – indiferent de concurență sau distanță, locul 4 e… de vis 😛
Locul faptei: Semimaraton Buftea 2018, aflat la a doua ediție, iar eu, la prima participare. O cursă de 21 km aproape de București mi s-a părut perfectă ca să schimb traseul alergărilor de weekend, dar fără prea mare deranj cu deplasarea. În plus, pentru mine o competiție e prilej bun să mai lucrez la viteză, unde sunt deficitară. Lipsește cu desăvârșire din antrenamentele mele de alergare din simplul motiv că în general n-o suport. Și cum sunt amatoare, îmi permit să-i dau skip 😛
Am ajuns dis-de-dimineață în Buftea, iar după ce am luat kitul și am mai stat în mașină, la căldură, am trecut la tremurat în fața Primăriei – zona startului. Cerul acoperit de nori și vântul ne-au asigurat că n-o să ne plângem de căldură, însă m-am îmbrăcat oricum la tricou și pantaloni scurți, în ideea că o să mă încălzesc pe traseu.
Nu știam cât de repede o să pot alerga după ultramaratonul din weekendul anterior, așa că n-am plecat cu gândul de a obține un timp anume, ci doar de a termina cursa… încă respirând.
Vine și momentul startului. Pornim în forță, toți alergătorii înscriși la cele trei probe: 7, 14 și 21 km. Pe hartă, traseul mi s-a părut cam complicat, dar în practică mi-am dat seama că e ușor de urmat și n-am avut dificultăți de orientare, mulțumită marcajelor și voluntarilor. Noi, cei de la semi, am avut de parcurs o buclă de 7 km de 3 ori.
Am trecut inclusiv pe potecile de pe domeniul Știrbey, traseu pe care îl știam de la Duatlonul Buftea din primăvară. Nici acum n-am avut vreme să admir locul, extra-atentă să nu mă împiedic, mai ales pe porțiunea cu pământ, frunze și pietricele.
Porțiunea pe care mi-o aminteam aglomerată de la Duatlon (zona de start de pe malul lacului) era aproape goală, animată însă de super-voluntarii care ne-au încurajat la fiecare trecere pe acolo. M-au impresionat plăcut, cred că susținătorii au fost un plus mare al evenimentului și au reușit să scoată soarele din nori, ca să zic așa 🙂 Au împărțit zâmbete, apă și încurajări, crescând simțitor nivelul de good vibes din aer.
Singura problemă la cursele astea urbane e că fundalul pentru fotografii e uneori deprimant: un wc, un stâlp cu cabluri, garduri, o construcție nu prea arătoasă 😛
De mâncat pe traseu n-am avut timp, doar am băut din mers câteva pahare de apă. De-abia când am ajuns la finiș mi-am dat seama că a ieșit soarele și s-a făcut foarte cald.
Impresiile de după
Încă de la începutul cursei m-am simțit foarte bine mental, relaxată, cu chef de zâmbit și mulțumit și încurajat oamenii. A fost o cursă alergată cu bucurie, de la start la finiș, cu tot efortul inclus. La asta au contribuit din plin voluntarii, care au făcut o atmosferă tare frumoasă pe traseu. Că veni vorba: circulația a fost închisă complet pe traseul de alergare, pe toată durata cursei, așa că n-am avut probleme cu mașinile.
Am reușit cu brio să mă temperez la start și să nu plec ca din pușcă, în ideea de a-mi conserva resursele pentru mai târziu. Sunt mulțumită că:
- am reușit să alerg constant,
- mai repede decât o fac de obicei, dar
- am avut suflu să mă bucur și de atmosfera din jur.
3 în 1, cum s-ar zice.
Mulți kilometri din tura a doua i-am alergat umăr la umăr cu o altă fată și am simțit că asta m-a ajutat să mențin un ritm bun.
4:55 min/km a fost pace-ul mediu, muuuult mai mic decât 5:30-6:00 min/km, cum sunt eu obișnuită la alergările prin parc. A rezultat deci 1:42:47, personal best pentru mine pe 21 km.
Până la momentul premierii, au încăput două porții de paste, câteva poze, o baie zdravănă de soare și o discuție meteo-filosofică despre “nori răzleți” vs „nori sporadici” 😀
Ad-hoc, organizatorii au anunțat o nouă categorie de vârstă, 70+. În plus, a fost și un participant în scaun rulant, iar de anul viitor va exista și o categorie dedicată. Eu aș face o categorie și pentru alergare în echipă – om și patruped blănos, că tot am văzut astfel de echipe reușite.
Am ciupit și ceva podium, locul 3 la categoria de vârstă. Mai exact, am prins două podiumuri, la 14 km și 21 km, deoarece Semimaratonul Buftea are un regulament mai deosebit, care permite celor înscriși la 21 km să puncteze și în clasamentele probelor inferioare, de 7 km și 14 km. De asemenea, un concurent înscris la 14 km intră și în clasamentul probei de 7 km. Anul acesta, la masculin a fost un singur câștigător la toate cele trei probe, desemnat campion absolut, care a stabilit și cei mai buni timpi ai competiției.
La final, zona din fața primăriei Buftea se colorase în galben de la multele pungi de premiere. Cu provizia de batoane Redis asigurată, am plecat spre casă, recunoscătoare că am trăit încă o experiență energizantă în alergare.