Prima experiență ca voluntar la o cursă de alergare: Transmaraton 2018

Stau și mă întreb cum de până acum nu m-a tentat să fiu voluntar la o competiție sportivă, având în vedere cât de prezentă este alergarea în viața mea. Însă într-un final iată că am încercat și această activitate, ca voluntar la Transmaraton, cursă ce se desfășoară pe Transfăgărășan.

voluntar la transmaraton

Ce e special la Transmaraton, pe lângă zona super-frumoasă unde are loc? Participanții sunt încurajați să strângă fonduri pentru una dintre cauzele proiectului: Școala de Valori, Pădurea Copiilor sau Hospice Casa Speranței – ONG-uri de educație, mediu și, respectiv, îngrijire paliativă.

Eu am acceptat provocarea lansată de colegii mei de la Școala de Valori și am decis ca în weekendul 15-16 septembrie 2018 să trec din pantofii de alergător în cei de voluntar. 

Sâmbătă dimineața am plecat din București spre Cabana Capra, zona zero a competiției. Am organizat alimentele necesare pentru punctele de revitalizare, apoi am oferit kit-uri alergătorilor, împreună cu voluntarii din celelalte două organizații. Cu ocazia asta am cunoscut câțiva oameni tare deschiși și calzi, alături de care seara a trecut repede.

După ce prima parte a misiunii noastre s-a încheiat, ne-am făcut planul pentru the big day – ziua cursei: am aflat la ce puncte de alimentare vom fi și ce trebuie să facem acolo.

Am avut cazare la Cabana Bâlea Cascadă și recunosc că mă așteptam la o găzduire mai… „primitivă”. În schimb, am împărțit cu o colegă o cameră dublă foarte curată, cu baie proprie. Despre cum arată cabana la exterior și despre împrejurimi nu pot să zic nimic, pentru că am ajuns noaptea, acompaniați de ceață, iar de plecat am plecat tot pe întuneric 😀

Ziua cursei

Duminică dis-de-dimineață, la ora 5, am ieșit din cabană cu ochii pe jumătate închiși, alături de colegii voluntari, pregătiți să facem față unei zile pline. Mi s-a părut neașteptat de cald, dar muntele avea să-mi arate încă o dată că poate fi surprinzător.

Ne-am urcat în mașină și am pornit spre punctul 4 de alimentare în liniștea nopții, trecând printr-o perdea groasă de ceață, iar apoi o mini-ploaie. Era beznă în zona unde trebuia să ne instalăm, dar până au ajuns cortul, masa și banca s-a luminat cât de cât. Treptat, peisajul a devenit vizibil și ne-a smuls wow-uri unul după altul. Îl văzusem și în poze, dar alta e senzația când ești acolo, între munți, cu șoseaua șerpuind la picioarele tale.

transfagarasan

Am tăiat fructele, am pregătit farfuriile cu biscuiți, glucoză, ciocolată și covrigei, am turnat apă în pahare, am făcut 2-3 selfie-uri cu Transfăgărășanul și iată că au apărut în zare și primii alergători, cei de la maraton și ultramaraton, care avuseseră startul la 6:30 dimineața.

Având în vedere traseul, alergătorii au venit destul de răsfirați și nu buluc, cum am văzut pe la alte curse că se aglomerează punctele de hidratare și voluntarii de-abia apucă să umple paharele. Deci lejer din punctul ăsta de vedere; am avut timp să-i încurajăm, să vorbim cu ei și să-i îmbiem cu bunătăți (pe unii, că alții au trecut ca vântul și ca gândul pe lângă noi :))

Unii prietenoși, vorbăreți, povestind despre cursă între două îmbucături de banane, alții concentrați, alții foarte relaxați. Unii cu experiență și profi, alții la primul maraton.

Alergătorii pe care i-am văzut la Transmaraton au fost diferiți, însă au avut în comun ambiția și curajul să-și ducă la bun sfârșit cursa pe o vreme nu tocmai binevoitoare. Un mare Bravo! pentru faptul că toți au aruncat paharele folosite în pungile de gunoi sau le-au lăsat pe masă, nimeni nu le-a aruncat pe jos.

Ceața venea și se ducea, iar la un moment dat a început un vânt cu ploaie de am zis că ne ia pe sus cu totul. Am înțeles acum de ce am fost 4 omuleți la punctul de alimentare: ca să putem ține fiecare de câte un picior de cort :))) Noroc cu Andreea, colega care s-a îngrijit să avem toți echipament impermeabil și multe straturi de haine, că altfel ne-am fi congelat. Se pare însă că la noi a fost chiar bine; mai sus, la cascadă și lac, ceața s-a dovedit mai încăpățânată.

transfagarasan ceata

După câteva ore și două pulovere adăugate pe sub geacă, iată că iese și soarele, odată cu sfârșitul cursei, moment în care am strâns totul și am pornit și noi spre finiș.

Gânduri după experiența de voluntar

Voluntariatul la Transmaraton m-a încărcat cu energie și a fost binevenit ca pauză activă între cursele mele. Mi-am luat o doză de inspirație de la alergători și mi-am dat seama încă o dată cât de extraordinar e să faci mișcare și să te bucuri de aerul tare de munte.

Mi-a plăcut să schimb perspectiva și să privesc cursa din spatele mesei de alimentare; m-am simțit ca și cum aș fi văzut un film palpitant. Per total, a fost poate chiar un pic mai solicitant decât ipostaza de alergătoare, pentru că am fost mai mult timp “în priză”, deși am stat pe loc mare parte din zi. Noroc cu compania plăcută.

scoala de valori la transmaraton

Foto: Scoala de Valori

Am avut un aha-moment și mi-am dat seama că eu, ca alergătoare, sunt tare “sălbatică” la punctele de alimentare: înhaț ce am nevoie și plec, iar uneori nici nu mă uit la voluntari. Deci o lecție învățată: un Mulțumesc! și un zâmbet fac tare bine oamenilor care stau acolo pe durata întregii curse.

În rest, am mâncat mai mult decât dacă aș fi alergat și am ronțăit covrigei cât pentru tot anul :))

Partea tristă e că am văzut cu ochii mei ce mare e risipa la cursele de alergare. De plastic, de mâncare, de materiale… Eram conștientă de asta și înainte, însă acum a fost mai evident. Sunt unele curse care încearcă să fie mai eco-friendly și există mici pași în direcția asta, dar îmi dau seama că încă e dificil să oferi o experiență faină alergătorilor și să ai o abordare prietenoasă cu mediul și resursele.

Nu m-am resimțit prea mult după vremea capricioasă și m-am „recuperat” repede; a fost suficientă o noapte de somn bun ca să-mi reintru în ritm, gata de noi alergări 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.