Tag Archives: Timișoara

În linie dreaptă la Timișoara City Marathon – 42 km

În timp ce alergam la Timișoara City Marathon, cineva bătea mingea de zor… în stomacul meu. Să fi fost cele două bucățele de banane pe care le mâncasem mai devreme? Mi-am luat gândul de la asta și m-am concentrat să dau din picioare, că mai era ceva drum până la finiș.

Anul ăsta am participat în sfârșit la Timișoara City Marathon, un eveniment foarte fain organizat de Alergotura, cu 4 probe: 3 km, 10 km, semimaraton și maraton. Ce mi se pare special la această competiție este că startul se dă din afara orașului (la semi – Sânmihaiu Român și la maraton – Otelec, aproape de granița cu Serbia) și faptul că o bună bucată din cursă e aproape în linie dreaptă: 32 de km la maraton și 11 km la semimaraton, pe pista de biciclete România-Serbia.

Am ales maratonul, mai ales că la Otelec nu fusesem niciodată; doar până în Sânmihai ajunsesem la o alergare. Mi se pare inedit ca la un maraton să alergi peste 30 km fără întortocheli. Unii ar zice că e monoton, însă mie mi-a plăcut.

Deși startul a fost la ora 9:00, din motive de logistică m-am trezit la 5:30, iar la 8:00, când de-abia răsărea soarele, eram deja în Otelec, cu autobuzul pus la dispoziție de organizatori. Pentru mine partea asta de transport și organizare e destul de stresantă și mai mult am emoții din cauza ei, decât pentru cursa propriu-zisă.

După PB-ul de la Liberty, acum nu am avut vreun target îndrăzneț, ci mi-am dorit să fiu cât mai aproape de timpul de atunci.

Am început cu o urcareee, apoi cu puțin pământ, pentru ca imediat să ajungem pe pista de biciclete. Ne-am răsfirat repejor, fiind doar 30 de oameni, însă am păstrat în raza vizuală câțiva alergători din fața mea. Am menținut un ritm de 5:08 pe primii 10-12 km, destul de confortabil, deși a devenit evident pentru mine că ditamai rucsacul pentru hidratarenu fusese o idee bună. Măcar am avut gelurile la îndemână, în buzunarele din față.

În noaptea de dinainte plouase, așa că aerul se simțea încă umed, în compania unui vânticel de toamnă. Vremea mi s-a părut excelentă pentru alergat. Mi-a plăcut traseul pe pista de biciclete, destul de sălbatic, cu excepția câtorva case și a celor care ieșiseră la pescuit sau plimbat. Și ce mi-a plăcut și mai mult a fost că n-am dat peste dulăi agresivi 😀

Probabil luasem prea devreme gustarea de dinainte de cursă, pentru că după nici o oră de la start mi-am dat seama că mi-e foame. Foame la modul că începuse să mă doară stomacul, iar ceva îmi spunea că un gel nu ar fi suficient. Am luat niște bucăți de banană de la punctele de hidratare, am băgat niște apă, însă a devenit tot mai greu să mențin ritmul cu stomacul încercând să-și facă meseria. Plus că gambele deja începuseră să se îngreuneze.

Mi-am dat seama curând că n-o să pot să țin ritmul ăsta sau pe-aproape până la final, așa că următorii 10 km m-am resemnat cu 5:14, apoi am scăzut treptat spre 5:25. Am stors încă un gel printre dinți și am renunțat să mă uit obsesiv la ceas sau să-mi estimez timpul final.

Spre deosebire de Liberty, am zăbovit câte puțin la punctele de hidratare să beau apă, deși aveam la mine apă cu electroliți (spoiler: m-am întors cu 3/4 din ea acasă…). Probabil a fost o scuză ca să-mi iau micro-pauze de odihnă.

(În afara orașului marcajele au fost minimaliste, ca să zic așa. Cred că ar prinde bine niște indicatoare/ marcaje la podul de la Utvin; am dedus pe unde trebuia să o iau pentru că vorbisem cu alergători care mai participaseră la cursă, că altfel aș fi fost confuză. Un alergător care vine prima dată la cursă, mai ales dacă n-a mai fost pe pista de biciclete, nu cred că ar ști pe unde merge traseul. În Timișoara am văzut suficienți voluntari care să indice drumul, alături de garduri și benzi care închideau alei/ străzi.)

Distracția s-a terminat la km 34, când eram deja în oraș, pentru că traseul a șerpuit pe sub poduri, ceea ce a însemnat niște și urcări. Nu de speriat, ci suficient cât să-mi amintească de lipsa antrenamentelor cu diferență de nivel.

Au trecut și podurile, am rămas pe lângă Bega, pe alei mai cunoscute, numărând cu ardoare kilometrii până la finiș. Știam că urmează și o plimbare (tocmai) prin Parcul Regina Maria, așa că nu m-am amăgit. Ce mi-am propus în acele momente a fost să nu o dau pe mers, ci să continui să alerg, chiar dacă mai încetuț, altfel cred că se opreau de tot motoarele. O să vină el, finișul, trebuie doar să dau acolo din picioare.

Cum alergam eu cătinel prin Parcul Copiilor, cu gândul la S24H (apropo, ediția 2023 va avea loc pe 20-21 mai!), văd că pe partea cealaltă a Begăi mai vine o maratonistă – din cele 6 câte am fost (mulțumesc de încurajare, Dana M.!) -, așa că am un moment de zvâc și cobor iar sub 5:30.

Urmează pasajul Michelangelo, unde e liniște și întuneric. Așa, în stil purgatoriu. Noroc că finișul e aproape, iar eu mă simt reînviată când intru pe stadion. Reînviată mental, dar cu multă oboseală în picioare și cu gândul la mâncare solidă, că de geluri mi se luase.

După ce am băut apă cu nesaț, am fost la cantină să revendic fasolea cu ciolan și castraveții murați (din fericire, ciolanul era separat, deci s-a putut și fără). Înăuntru era cald, iar mâncărica asta a picat cum nu se putea mai bine, după o cursă cu dulcegării (știu că există și geluri sărate, aveam chiar unul la mine, însă tot gel e). Am apreciat că la finiș a existat și cașcaval, deci ceva sărat, pe lângă mere, struguri și alte chestii dulci.

Dar m-am luat cu mâncarea și am uitat de cifre!

3:44 timpul oficial. Hm. Locul 3 la Open și tot locul 3 la categoria de vârstă. Din 6, respectiv 3 fete. Ce să-i faci, uneori mă vizitează și pe mine norocul.

Ceasul mi-a arătat 41,8 km, dar zău că nu m-am supărat 😀 Mai ales că la cele două maratoane anterioare (Wizz Cluj și Liberty Timișoara) am depășit cu câteva sute de metri cei 42,195 km, deci se compensează.

Una peste alta, mi-a plăcut alergarea pe malul Begăi și atmosfera de la Timișoara City Marathon. Acum ar trebui să mă antrenez la băut vin, ca să fac față premiilor de anul ăsta :))

42 km cu PB la Liberty Marathon Timișoara 2022

După varză a la Cluj mi-am învățat lecția și la Liberty Marathon n-am mai pornit ca berbecu. Tot la proba de maraton – 42 km am participat, dar acum mi-am temperat entuziasmul la start.

Anul acesta, Liberty Maraton Timișoara și-a schimbat traseul, astfel că la maraton au fost 4 ture x 10,5 km, în loc de 3 x 14 km, cum a fost în 2021. Marcarea traseului mi s-a părut mult mai bună și a ajutat, mai ales în Libertății, str. Alba Iulia și Victoriei. De câteva urcări n-am scăpat, am avut și niște viraje cam bruște, dar per total mi-a priit mica reorganizare a traseului.

Continue reading

Vânătoarea de comori arhitecturale – joc pentru exploratorii urbani

“Vânam” de mult o vânătoare de comori arhitecturale, așa că tare m-am bucurat să aflu că va avea loc una la Timișoara, într-un weekend în care sunt în oraș.

Ediția aceasta s-a desfășurat în cartierul Elisabetin, unde mai fusesem într-un tur ghidat, deci bucuria a fost cu atât mai mare, gândindu-mă că am ocazia să “aprofundez” cele aflate atunci.

Vânătoarea de comori arhitecturale este un joc pe echipe de (re)descoperire a detaliilor arhitecturale dintr-un cartier sau oraș, detalii pe care adesea le trecem cu vederea (clădiri, ferestre, statui, balcoane, ornamente etc.). Este similar cu un treasure hunt sau un city quest.

Cum se desfășoară? Fiecare echipă primește o hartă cu zona de explorat (printată, cât de tare?!), indicii, regulamentul și câțiva termeni de arhitectură explicați. Apoi, timp de 2 ore, echipele caută și fotografiază locurile/ detaliile, ținând cont de indicii. Fiecare își face traseul propriu, nu există o ordine anume, important e să identifici cât mai multe puncte descrise prin indicii.

Continue reading

Semimaraton pe feeling la Timotion 2022

Al treilea weekend cu concurs de alergare – ca-n vremurile bune de dinainte de pandemie 🙂 După Petrovaselo și S24H, pe 29 mai am fost la Timotion, la proba de semimaraton.

Organizat de Alergotura și Fundația Comunitară Timișoara, Timotion este o cursă de alergare, dar și un prilej de a face o faptă bună. Asta pentru că fiecare alergător alege către ce proiect din comunitate își donează taxa de înscriere. Mi-a plăcut că proiectele sunt foarte diverse și poți să găsești ceva cu care să rezonezi, indiferent că e vorba de sănătate, educație, mediu, protecția animalelor etc.

Duminică, ziua cursei de 21km, vremea a fost bună de alergare, cu nori, deși în mișcare am simțit un pic de zăpușeală în aer. Zona de start-finiș a fost în Parcul Central Anton Scudier.

Pentru mine a fost prima participare la Timotion și mă bucur că am ales să mă înscriu, deși aveam dubii că o să fiu aptă de așa ceva, la doar o săptămână după S24H. Din acest motiv, nu mi-am stabilit vreun obiectiv, ci mi-am spus că voi alerga pe feeling, în funcție de starea de moment.

Continue reading

S24H 2022 – Ultramaraton de organizare și un pic de alergare

Știi cursele alea de alergare când ești obosit, abia aștepți să vină finișul și îți juri că nu mai faci niciodată? Dar apoi, după finiș, te bucuri și uiți de toate? Așa a fost și la mine S24H 2022, din postura de alergătoare + membră în echipa de organizare (mai implicat decât în alți ani).

Am tras mult de timp până să mă apuc să scriu acest articol, pentru că au fost multe emoții de-a valma, care aveau nevoie de timp să se așeze. Și probabil că nici acum nu s-au așezat 🙂

Foto: Vlad Fortuna

S24H – în echipa de organizare

După 2 ani de pauză, iată că a venit timpul să organizăm din nou S24H, de data asta într-o formulă nouă și cu mai puțin oameni în echipă. Pentru cei care nu știu, S24H e o cursă de ultramaraton cu probe de 6, 12 și 24 de ore alergare, iar anul acesta am avut și curse de 50 și 100 km (+ Campionat Național la aceste 5 probe).

Continue reading

UVT Liberty Marathon 2021: 42 km cu ochii pe ceas

Ultima dată când am alergat 42 km într-o cursă de asfalt a fost în 2017, la Maratonul Chișinău (Nu, n-am o memorie așa bună, am răsfoit blogul ca să găsesc competiția). Desigur, între timp am participat la semi-uri, curse montane și ultramaratoane, anul trecut am făcut alergări pe cont propriu de peste 40 km, dar n-am mai tras la un maraton oficial pe asfalt de 4 ani.

Așa că mi-am făcut curaj pentru 42 km la UVT Liberty Marathon, ca prima mea cursă în Timișoaraîn afară de nebunia din Parcul Copiilor. Ca să nu existe dubii pentru ne-timișoreni, UVT vine de la Universitatea de Vest din Timișoara, organizatorii evenimentului. Startul a fost chiar în fața universității.

Cursa mea

Am avut emoții maari! 🙂 Mi-am pierdut “antrenamentul” competițiilor, se pare, după aproape doi ani de pauză de la curse fizice. Mi-am propus să țin 5:15 – 5:20 cât mai mult, fiind totuși conștientă că nu o să pot menține ritmul ăsta toată cursa.

Continue reading

„Ți-e dor de București?”

M-am născut în Tulcea, la facultate am venit în București, apoi am clipit și au trecut 15 ani. Povestea s-ar fi putut opri aici, dar între timp #lovehappened și m-am mutat în cealaltă parte a țării, la Timișoara.

După episodul pandemic din 2020, perspectiva de a-mi schimba casa a devenit o decizie pe care, spre surprinderea mea, am luat-o cu o ușurință surprinzătoare. Pentru că lucrez de mai mulți ani de acasă, a fost simplu să-mi mut laptopul dintr-un birou în altul, dintr-un oraș în altul, fără regrete sau stresul găsirii unui nou job.

Nu doar că am schimbat orașul, dar după ce toată viața mea am locuit la bloc, acum stau la casă. Mutarea a venit cu un bonus de doi câini simpatici (Ai grijă ce-ți dorești, se spune…).

Continue reading

Locuri de văzut aproape de Timișoara

Am făcut o listă cu locuri de vizitat lângă Timișoara, pe care intenționez să o actualizez pe măsură ce descopăr noi domenii, parcuri, păduri, cetăți și alte spații de relaxare sau mișcare. La unele accesul este gratuit, în timp ce pentru altele se plătește intrare. Pentru că-mi place mâncarea bună, am inclus și restaurante care mi s-au părut mai deosebite.

*Am ordonat locurile de la cele mai apropiate de Timișoara până la cele mai depărtate, iar în calcularea distanței am folosit Google Maps.

Dacă aveți alte recomandări, le aștept cu interes în comentarii.

Continue reading

Bistro Naru sau cum să încetinești ritmul

Nu mai știu cum am dat peste bistroul Naru din Timișoara, dar țin minte că m-au cucerit pozele cu mâncăruri delicioase. Mi-am programat o vizită și, după o tentativă eșuată (nu văzusem că luni e închis), a doua oară a fost cu noroc și multă încântare.

Naru e fix în centru, pe str. Matei Corvin 3, la un zâmbet distanță de domul galben din Unirii (acum în renovare). Intrată pe poarta discretă, am ajuns într-o curte de vis, cu o grămadă de detalii care mi-au luat ochii.

De prima oară când m-am aflat în curtea de la Naru, am simțit că vreau să pun pauză la timp. Să pun pauză și să-mi folosesc simțurile mai conștient, mai profund.

Continue reading

Domeniile Murani – Natură și relaxare aproape de Timișoara

Murani e un mic sat la vreo 25 km de Timișoara, în comuna Pişchia. Are câteva case, grădini, un lan uriaș de rapiță pe fundal și multă liniște în jur. Așa l-am găsit eu la început de mai, când am vizitat Domeniile Murani, locul perfect de evadare mai aproape de natură.

vizita Domeniile Murani

Domeniile Murani sunt un spațiu de relaxare (sau centru de agrement, cum se prezintă ei) amenajat ca la carte, creat în jurul unui vechi conac. Construit în 1781 de Josep Kulterer, care a primit ulterior titlul de Baron de Murany, conacul se afla pe o moșie cumpărat de la Fiscul Austriac. Aici, baronul a amenajat un parc dendrologic cu specii exotice, iar unii dintre arbori există și astăzi.

Domeniul a avut mai mulți proprietari de-a lungul timpului, care au ridicat aici diferite construcții. Confiscat în 1949 și ajuns în proprietatea statului român, domeniul a fost retrocedat în anii 2000, iar apoi vândut actualilor proprietari în 2018, care l-au deschis publicului.

Dar să o luăm cu începutul.

Continue reading