După ce la UVT Liberty m-am furișat la semimaraton, am zis că sunt destul de refăcută cât să alerg 42km la Timișoara City Marathon – la această ediție Timișoara Capital Marathon 2023. Așa că duminică dimineață la 7 eram în autobuzul spre Otelec, cu gândul de a ajunge la finișul din Timișoara pe picioarele mele (întregi, dacă se poate). Nu mai alergasem maraton de luni bune, long run-urile au fost puține, deci nu prea știam la ce să mă aștept.

Mai o poză, mai o gustare, mai o vorbă și timpul s-a scurs rapid. Startul a început cu minunata urcare (not!) pe pod, dar din fericire n-a durat mult, așa că iată-ne pe pista de biciclete care duce până în Timișoara – vreo 32 km în linie dreaptă, o plăcere!

Planul meu a fost să alerg cu 5:10 cât mai mult și apoi să mă adaptez la situație. Am avut pe tot parcursul cursei alergători în față, în apropiere, ceea ce mi-a fost tare de ajutor, pentru că am avut după cine să trag 🙂

În timp ce alergam la Timișoara City Marathon, cineva bătea mingea de zor… în stomacul meu. Să fi fost cele două bucățele de banane pe care le mâncasem mai devreme? Mi-am luat gândul de la asta și m-am concentrat să dau din picioare, că mai era ceva drum până la finiș.

Anul ăsta am participat în sfârșit la Timișoara City Marathon, un eveniment foarte fain organizat de Alergotura, cu 4 probe: 3 km, 10 km, semimaraton și maraton. Ce mi se pare special la această competiție este că startul se dă din afara orașului (la semi – Sânmihaiu Român și la maraton – Otelec, aproape de granița cu Serbia) și faptul că o bună bucată din cursă e aproape în linie dreaptă: 32 de km la maraton și 11 km la semimaraton, pe pista de biciclete România-Serbia.

Am ales maratonul, mai ales că la Otelec nu fusesem niciodată; doar până în Sânmihai ajunsesem la o alergare. Mi se pare inedit ca la un maraton să alergi peste 30 km fără întortocheli. Unii ar zice că e monoton, însă mie mi-a plăcut.