“Prietena mea genială” – Elena Ferrante
În ultima vreme, dădeam de cartea asta peste tot: recomandările prietenilor, recenzii pe bloguri, ba am văzut-o și la cititorii din metrou. Așa că iată-mă cu ea în brațe într-o seară, gata s-o devorez din scoarță-n scoarță. Primele 50-60 de pagini au fost o mare dezamăgire. Am lăsat-o deoparte câteva zile, am luat în calcul posibilitatea de a renunța. Dar n-am făcut-o. M-am reapucat de ea și am dat-o gata într-un weekend, de data asta fără să mă pot opri, curioasă și vrăjită de ce se întâmplă.
Sunt multe personaje și familii, dar la începutul cărții găsești o listă cu toate, așa că e ușor să revii să vezi cine ce e. În prim plan se află prietenia dintre Lila și Elena, a căror evoluție este urmărită din copilărie la adolescență, apoi la maturitate (în următoarele cărți). Autoarea povestește calm chiar când faptele se precipită și devin violente. Lucru care se întâmplă destul de des, căci acțiunea are loc în anii 50, într-un cartier sărac din Napoli, unde bătaia, scandalurile și răzbunările sunt la ordinea zilei. Chiar și așa, după această lectură mi s-a făcut un dor nebun de Italia, de coasta Amalfi și de dialectele încâlcite de-acolo. Abia aștept să devorez “Povestea noului nume”, continuarea de la “Prietena mea genială”, care e prima dintr-o serie de patru cărți!
Ah, iar cartea m-a dus cu gândul la “Enigma Otiliei”, pe care mi-am propus s-o recitesc după aproape 15 ani 🙂 Continue reading
