Primesc deseori întrebarea “De ce alergi?” Cum nu stau prea bine la improvizat răspunsuri elaborate, am zis să scriu un articol despre ce am învățat de la alergare și ce-mi place așa mult la activitatea asta aparent monotonă. Că doar e vorba de a pune un picior în fața celuilalt, nu?
Să ne-nțelegem, alergarea nu e mereu cu inimioare și fluturași. Sunt și momente de oboseală, de “N-am chef…” sau “Cine m-a pus??”. Însă în restul timpului e o chestie foarte tare, iar dacă te prinde, devine o plăcere intensă și chiar un viciu, aș zice. Așadar:
1. Alergarea îmi oferă un răgaz prețios de a fi eu cu mine și cu gândurile mele. Un fel de meditație în mișcare, activă, în care îmi limpezesc mintea, pregătindu-mă pentru o zi cu mai multă energie.
Foto: Cristi Todoran
2. La alergare, ca și în viață, sunt zile mai bune și zile mai puțin bune. Iar asta e ok. Important e să mergi mai departe în ritmul propriu.
3. Deși nu-s de gazelă, picioarele mele merită expuse și nu ascunse sub blugi pe timp de vară.
4. Toaletele ecologice nu-s chiar atât de rele. Mai ales când ai nevoie urgentă să le folosești.
5. Maratonul nu înseamnă doar o distanță de 42 km, ci un carusel de emoții, adrenalină, bucurie, libertate, mândrie, momente de “nu mai fac asta niciodată” (urmate de înscrierea la o nouă cursă). Și ceva durere presărată deasupra, ca lucrurile să fie mai interesante. Continue reading →
