Tag Archives: Moieciu

EcoRun Moieciu 2019. Coborârile sunt mișto

Un câine lățos și negru mi se pune în cale, dar îl evit în ultima clipă și pășesc pe covorul de finiș, cu gura până la urechi când văd timpul reușit.

O infuzie serioasă de încredere – cu asta am plecat acasă de la EcoRun 2019. Am trăit atâtea emoții și mici victorii la cursa asta, că de-abia aștept următoarea alergare montană!

A fost pentru mine a treia participare la competiția de alergare atât de celebră de la Moieciu, care a sărbătorit anul acesta a zecea ediție. Cu toată că și-a schimbat numele – din EcoMarathon în Salomon EcoRun, atmosfera a rămas la fel de efervescentă.

Continue reading

EcoMarathon 2018: aceeași energie, mai puțină febră musculară

După ce în 2017 am gustat pentru prima dată din atmosfera EcoMarathon, anul acesta am revenit la Moieciu pentru cele 3 bucle ale trifoiului maratonist. M-am simțit mult mai relaxată, cred că și mai încrezătoare, deși n-am pornit cu ambiții de timp, ci doar cu dorința de a mă simți bine.

Adevărul e că sunt niște peisaje de poveste în zona asta, iar faptul de a alerga pe un traseu divers, scăldat în verdeață și aer curat, e binevenit pentru o alergătoare de asfalt ca mine. 

ecomaraton moieciu impresii 2018

Foto: Marius Claudiu

Dimineața cursei a început caldă și luminoasă, cu zumzăiala din fața Casei de Cultură din Moieciu, asediată de alergători colorați. Spre deosebire de anul trecut, când a fost înnorat, acum am avut parte de soare la maxim. Cam mult soare, chiar.

La start am încercat să-mi temperez pornirea prea în forță și să nu mă las furată de valul de alergători. Cei 3 km de asfalt s-au scurs repede sub picioarele mele (recunosc, abia așteptam micul pod de peste râu ca să-mi mai trag un pic sufletul :)) După ce am trecut podețul a început adevărata distracție: urcarea prin pădure, în șir indian, cu unii alergători mai energici depășind prin decor.  Continue reading

EcoMarathon Moieciu 2017. Libertatea miroase a aer de munte

Despre EcoMarathon știam că e o competiție de alergare extrem de populară și apreciată; mai toți cunoscuții mei într-ale alergării au bifat cel puțin o ediție și s-au arătat încântați de organizare și traseu. Așa că anul acesta, în miez de ianuarie, mă înscriam la cursa din Moieciu de sus, nerăbdătoare să încerc minunea cu picioarele mele.

Am ales fără să ezit proba de maraton – 42 de km. Pe lângă aceasta, EcoMarathon mai are un cross de 14 km și cursa copiilor. N-o să intru în detalii, găsiți toate informațiile pe site-ul evenimentului.

ecomarathon moieciu de sus 2017

Ce e așa fain la EcoMarathon?

Acum că am fost la fața locului și am parcurs cele trei celebre bucle, înțeleg de unde tot entuziasmul. În primul rând, e cea mai animată cursă de alergare la care am luat eu parte vreodată. Reunind un număr mare de participanți (peste 1600), zona startului este mereu plină de alergători, susținători și voluntari, așa că indiferent în ce timp termini cursa, se găsesc destui oameni care să te încurajeze și să te facă să te simți ca și cum ai fi ieșit primul/ prima. Și ghici ce, în competiția cu tine chiar ieși întotdeauna primul/ prima 🙂  Continue reading