Încă dinainte să încep să scriu acest articol, presimt că va fi unul kilometric. Kilometri de uimire, bucurie, descoperiri şi wow-uri. Sper să vi le transmit şi vouă prin cuvinte şi imagini.
Am ajuns în Munchen vineri, pe la prânz şi nu mi-a venit să cred cât de frumos zâmbea soarele. După un prânz scurt, am plecat la plimbare spre centru, pe care mi-l aminteam destul de bine de acum doi ani, când am ajuns pentru prima oară în acest oraş, în miez de iarnă. De la Karlsplatz – Stachus am mers agale spre Marienplatz, în compania unei lumini blânde, privind cu nesaţ la clădiri, magazine şi oameni. Am luat pur şi simplu strada la pas, doar admirând ce-i în jur, fără intenţia de a reţine nume sau detalii.
Am intrat şi în câteva dintre bisericile care mi-au ieşit în cale, pentru că data trecută nu apucasem să le văd prea bine. Prima a fost o biserică „etajată”, cu o cameră destul de joasă la parter şi o încăpere înaltă la planul superior, cu decoraţiuni impresionante pe tot tavanul, în culori calde, aurii.
