Încă dinainte să încep să scriu acest articol, presimt că va fi unul kilometric. Kilometri de uimire, bucurie, descoperiri şi wow-uri. Sper să vi le transmit şi vouă prin cuvinte şi imagini.
Am ajuns în Munchen vineri, pe la prânz şi nu mi-a venit să cred cât de frumos zâmbea soarele. După un prânz scurt, am plecat la plimbare spre centru, pe care mi-l aminteam destul de bine de acum doi ani, când am ajuns pentru prima oară în acest oraş, în miez de iarnă. De la Karlsplatz – Stachus am mers agale spre Marienplatz, în compania unei lumini blânde, privind cu nesaţ la clădiri, magazine şi oameni. Am luat pur şi simplu strada la pas, doar admirând ce-i în jur, fără intenţia de a reţine nume sau detalii.
Am intrat şi în câteva dintre bisericile care mi-au ieşit în cale, pentru că data trecută nu apucasem să le văd prea bine. Prima a fost o biserică „etajată”, cu o cameră destul de joasă la parter şi o încăpere înaltă la planul superior, cu decoraţiuni impresionante pe tot tavanul, în culori calde, aurii.
Am vizitat apoi Michaelskirche, cu interiorul îmbracat în alb, pe al cărui tavan am admirat forme rotunde, armonioase.
Cea mai impresionantă mi s-a părut însă Frauenkirche, una dintre bisericile-simbol ale oraşului, uşor de remarcat datorită celor două turnuri cu domuri circulare, vizibile din multe zone. Unul dintre turnuri era „pansat” pentru lucrări de renovare, însă chiar şi acompaniat de macara, clădirea îşi păstrează farmecul intact. Interiorul este marcat de coloanele înalte, albe, care se îmbină cu tavanul printr-un joc de faguri. Biserica inspiră maiestuozitate, deşi nu are atât de multe picturi şi ornamente ca celelalte. În schimb, luminate de razele soarelui, vitraliile arătau superb, aşa că m-am plimbat de-a lungul lor şi am admirat îmbinarea de culori.
Ajunsă la Primăria Nouă, n-am stat prea mult pe gânduri şi am căutat accesul spre turn, de unde ştiam că se vede atât de frumos oraşul. Însă despre panorame vă povestesc într-o postare viitoare, aşa că deocamdată vă mai ţin în suspans cu impresiile 😀 După ce am coborât din turn, am intrat în curtea interioară, care adăposteşte la umbra şi liniştea ei câteva terase înconjurate de ziduri gotice. De altfel, întreaga faţadă a Primăriei este înveşmântată în decoraţiuni gotice, iar turnul principal atrage atenţia prin înălţimea sa, precum şi prin grupul de statuete Glockenspiel, care se animă la anumite ore (11.00, 12.00 şi 17.00).
Încă ameţită de priveliştea din turn, am mers glonţ spre Peterskirche, un alt lăcaş de cult renumit al oraşului, unde am urcat din nou până în vârf, din dorinţa de a admira puzzle-ul de acoperişuri şi clădiri din altă perspectivă. Tot privind casele de la înălţime, în încercarea de a identifica locuri interesante, am zărit din întâmplare Viktualienmarkt, celebra piaţă unde îmi propusesem să ajung.
M-am îndreptat, deci, spre piaţă, trecând pe lângă Primăria Veche. În Viktualienmarkt am hoinărit cu gura căscată printre bunătăţi de toate felurile, de la legume şi fructe, în special mere, nuci şi struguri, până la decoraţiuni pentru Crăciun, accesorii, condimente, flori, cârnaţi, bere şi preparate tradiţionale, însă nu doar nemţeşti, cum m-aş fi aşteptat. Eterogenitatea populaţiei din Munchen are un corespondent şi în domeniul culinar, unde există restaurante şi buticuri cu mâncare pe toate gusturile.
Eu mi-am îmbiat foamea cu o pâinică Pumpernickel şi nişte brânză, aşezată cu faţa-n soare, pe un suport de prins biciclete, privind la lumea din jurul meu. În Piaţă se află şi câteva statui şi fântâni interesante, iar în apropiere am descoperit o clădire acoperită de vegetaţie, pe care toamna a pictat-o în culorile ei magice.
După ceva vreme de lenevit, m-am pus în mişcare. Ieşind din piaţă, am zărit o biserică, despre care Google mi-a spus apoi că se numeşte Heiliggeistkirche. Înăuntru am avut parte de o surpriză plăcută: un stol de porumbei din hârtie, aninaţi în mijlocul bisericii, aproape contopindu-se cu picturile de pe tavan şi decoraţiunile coloanelor.
Am mai rătăcit apoi pe străduţele din centru, unde am surprins detalii delicioase, majoritatea cu biciclete, dar şi covrigi, verdeaţă sau un coafor… Albina 😀
Trăgând linie după aceste ore petrecute în centrul oraşului Munchen, pot spune că a fost o experienţă slow, un drum parcurs fără grabă şi fără o ţintă anume (bine, asta după ce am bifat cele două turnuri în care vroiam neapărat să ajung :D), o plimbare care a stat sub semnul plăcerii pure de a-mi răsfăţa toate simţurile, fără să-mi bat capul cu detalii „turistice”. Ziua asta m-a dus cu gândul la un citat al lui Bogdan Teodorescu, care-mi place foarte mult:
Din călătorii nu am învăţat nimic. Am învăţat şi învăţ încă din cărţi… în călătorii mă duc să văd, să trăiesc, să simt, să mă bucur, să gust, să miros, să aud, să mă uimesc, să caut, să găsesc şi, în principiu, să mă întorc pentru a avea de unde să plec iarăşi.
Tare frumos citatul de la sfarsit. Exact asa fac si eu dupa ce ma intorc dintr-o calatorie, ma gandesc unde as mai putea pleca.
Cat de frumoase-s pietele pe acolo! Mi-au placut fotografiile cu nuci, alune.. si felul in care sunt pastrate si puse la dispozitia vizitatorilor. Pe aici nu-s chiar atat de aranjate.. 😛
Hai ca mi-ai facut pofta de plecare. Dupa ce se intoarce omul din tara (el are vacanta acum de la scoala, iar eu la o saptamana dupa, deci nu ne-am sincronizat) o sa stau la el in Olanda pentru o saptamana, ca sa explorez mai bine imprejurimile, pe cat de mult posibil cu bicicleta. Abia astept!
P.S. Sa vina si cel cu panorame, ca-s nerabdatoare :))
Şi pe-aici erau biciclete peste toooooot! Dacă stăteam mai mult, poate aş fi închiriat şi eu una. Aşa, am mers pe jos + metrou şi tram, dar a fost bine 🙂
Abia aştept să-ţi citesc impresiile despre Olanda, n-am fost niciodată acolo! Să te distrezi şi relaxezi, să vă bucuraţi de timpul petrecut împreună :*
wow