If you can’t feed a hundred people, then feed just one.

Mother Teresa

Mulţi dintre noi, când eram mici, ne doream să schimbăm lumea.

Inspiraţi poate de eroii din cărţi sau desene animate, ne imaginam cum ne folosim puterile magice şi reuşim să ne îndeplinim toate dorinţele. Niciun vis, oricât de ciudat sau absurd ar fi fost pentru părinţi, nu ni se părea imposibil. Aveam o încredere nebună şi curajul să încercăm. Ne lansam cu capul înainte în orice provocare şi nu ne păsa ce vor spune ceilalţi.

Între timp am crescut, am uitat de puterile magice şi ne-am făcut oameni serioşi. Nu ne mai place sa visăm, e prea “imatur”. Practic, renunţăm înainte de a începe. Avem senzaţia că oricum nu putem schimba nimic, de ce să ne mai ostenim? Jocurile sunt deja făcute de “cei puternici”. Aşa să fie oare?

Ne simţim prea slabi ca să ţinem piept vârtejurilor de nedreptate, intoleranţă, sărăcie, ignoranţă. Rafalele de ură ne sperie dorinţa timidă de a aduce un pic de seninătate şi linişte în jurul nostru. Uităm că schimbările reale nu se produc pur şi simplu, ci încep cu paşi mici, cu o contribuţie din partea fiecăruia. Şi, uneori, cu câteva lacrimi.

Unii dintre noi credem că nu avem nimic de oferit, că resursele noastre sunt infinit mai mici decât ceea ce are lumea nevoie şi că, în consecinţă, nu merită să încercăm să facem diferenţa. Însă cum putem câştiga o competiţie, dacă nici măcar nu ne aliniem la start?

Continue reading →