Cum îţi alegi locul unde mănânci? De ce criterii ţii cont? Ce contează cel mai mult pentru tine când spui că îţi place sau nu un anumit restaurant?
Nu m-am gândit prea mult la aceste întrebări până de curând, când am avut parte de o dezamăgire culinară. Am mers într-un loc super-lăudat, pentru mâncare şi design, care nu m-a dat deloc pe spate. Or fi fost aşteptările prea mari sau am fost eu pretenţioasă… nu ştiu. Însă e clar că De gustibus non est disputandum.
Mi-a plăcut mult clădirea, o casă veche, renovată foarte frumos, cu o amenajare interioară reuşită, care pune în evidenţă camerele înalte şi spaţioase. Pe de altă parte, salata servită a fost modestă la gust şi indecentă la preţ, ţinând cont de calitate, şi nici prietena cu care am fost nu s-a arătat prea încântată de burgerul comandat. Aşa că ne-am reorientat spre un restaurant nu atât de fancy, dar cu mâncare bună şi preţuri rezonabile, iar eu am rămas cu dilema: după ce criterii evaluez, până la urmă, un restaurant? Ce contează când vine vorba de localuri? Există nişte principii obiective sau totul se reduce, până la urmă, la propria subiectivitate? Pentru că deja am o listă cu locuri faine de ieşit în Bucureşti, am zis să analizez puţin şi criteriile care stau în spatele opţiunilor mele: Continue reading








