Deși am descoperit-o de mulți ani, văd că n-am scris pe-ndelete despre ea pe blog. La hrișcă mă refer.
Ce este hrișca
Bogată în elemente nutritive (vitaminele E, B1 şi B2, fibre, proteine, fosfor, magneziu, zinc, seleniu şi fier), hrișca este o plantă înrudită cu rubarba și măcrișul, o “pseudo-cereală” ce nu conține gluten, putând fi consumată și de cei ce suferă de boala celiacă. Reprezintă o alternativă la cerealele clasice și o modalitate gustoasă de a varia meniul zilnic fără costuri prea mari. Din păcate, nu e prea cunoscută și apreciată, deși se cultivă de mii de ani.
Micile boabe au forma unor piramide inimoase, cu o culoare ce variază de la verzui-bej (hrișca crudă) la maro deschis (hrișca coaptă).







Când am văzut cartea asta în librărie, mi-am zis că citind-o o să pot înţelege mai clar care-i treaba cu alimentele controversate, adică acele produse despre care unii zic că fac bine, iar alţii că sunt otravă curată. Ei bine, cred că ideea principală a cărţii este că nimeni nu ştie de fapt care-i treaba. Sau cel puţin asta a fost impresia mea. În absolut fiecare caz menţionat sunt citate studii peste studii cu rezultate care se bat cap în cap. Păi dacă nici oamenii de ştiinţă nu se pun de acord, noi ce facem?