În prietenie nimeni nu-i dator cu nimic.
Marc Levy – „În altă viaţă”
Sunt unele momente în care îmi simt prietenii aproape, dar şi perioade în care am senzaţia că nici nu mai există, când de-abia mai păstrăm legătura şi niciunul dintre noi nu dă vreun semn. Cu toate astea, sunt convinsă că între noi există ceva special, o relaţie relaxată, fără constrângeri sau condiţii absurde.
Mi-a luat ceva timp până să înţeleg că prietenii mei sunt şi ei oameni şi au o viaţă care merită respectată.
Nu sunt roboţi la dispoziţia mea, nu trebuie să-şi facă programul după capriciile mele sau să aibă mereu chef de aceleaşi lucruri ca mine. Se întâmplă să aibă poate alte priorităţi, pe care încerc să le respect, chiar dacă, recunosc, uneori îmi vine tare greu.
Nu trebuie să fim de acord întotdeauna, mai important e să ştim să ne armonizăm diferenţele în mod constructiv şi să nu facem din ele sfârşitul lumii.
De-asta prietenia (adevarată) e un sentiment aşa frumos. Pentru că îţi lasă libertatea să oferi atât cât simţi, fără să te simţi constrâns în vreun fel. E o relaţie de bunăvoie, care se consolidează în timp, picătură cu picătură, uneori fără să-ţi dai seama.
Cred că cea mai frumoasă declaraţie de prietenie şi, totodată, cea mai greu de făcut, este să oferim pur şi simplu, fără să avem pretenţia să primim ceva în schimb: timp, implicare, afecţiune, punctualitate etc. Poate părea cam dur, dar nu cumva aşteptările prea mari încalcă libertatea celuilalt? Este adevărat ca relaţiile umane implică, inconştient, reciprocitatea, aşa că atunci când cineva oferă, celălalt se simte dator să dăruiască la rândul său. Însă el ar trebui să decidă când şi în ce condiţii şi fără să se simtă presat de “datorie” să răspundă într-un anume fel.
Valori comune, încredere, sentimentul că eşti înţeles. Respect, bun simţ. Sinceritate. Multe zâmbete şi amintiri frumoase, aventuri sau năzbâtii. Evenimente plăcute, dar şi triste. A fi pe aceeaşi lungime de undă. Ingredientele magice pentru o prietenie frumoasă diferă de la persoană la persoană, dar, oricare ar fi ele, mixul rezultat nu poate fi decât delicios.
—-
—
Articol publicat pe România Pozitivă
Cand ai timp si pofta, ti/am lasat o leapsa pe blogul meu.Mi/ar place sa raspunzi.
Mulţumesc frumos de invitaţie, ţi-am răspuns pe blogul tău, sper că e ok şi aşa 🙂
Citind aceste ganduri ale tale despre prietenie, am avut o tresarire, am avut sentimentul straniu ca-mi citesc propriile-mi ganduri. Uneori simti sau gandesti ceva fara a putea sa gasesti cel mai nimerit mod de al exprima si acum exact asta am simtit. In primul rand am simtit o placuta caldura si liniste sufleteasca pentru faptul ca gandurilor mele le gasisem in sfarsit cuvintele potrivite cu care sa le pot exprima, dar si o inciudare pe sine pentru ca nu fusesem eu primul care sa le fi exprimat atat de precis.
Te înţeleg perfect, mi s-a întâmplat şi mie de multe ori să citesc un articol scris de altcineva care exprimă exact ceea ce simt şi eu 🙂
Stiu, si eu gandesc la fel 😉
🙂
Sunt 100% de acord! Am pierdut pe drum oameni pe care îi consideram prieteni tocmai pentru că nu au înțeles ceea ce tu așa de clar exprimi în această postare. Asta este… Nu am ales eu să fie așa, ci așa s-a întâmplat. Albisetti spune că “iubirea adevărată nu este niciodată o nevoie”. Cred că se aplică perfect și în cazul prieteniei, care ar trebui să fie tot o relație bazată pe iubire. 🙂
Foarte frumos şi adevărat citatul 🙂 cel puţin pentru mine.
Da, aş spune că atât în prietenie cât şi în iubire nu ar trebui să existe “datorii”