Se spune că adevărata frumuseţe vine din interior, deci nu contează kilogramele, ci sufletul.

Dar poţi să mai fii „grasă şi frumoasă” în ziua de azi?

„Gras” e un cuvânt tabu. „Dietă”, în schimb, e la modă. Şi cu toate astea, deşi toată lumea pare a fi non stop la cură de slăbire, numărul persoanelor supraponderale este în creştere.

Ce înseamnă de fapt să fii „gras”? Multe abodări iau în calcul indicele masei corporale, care se poate calcula după diverse formule, utilizând greutatea şi înalţimea şi ţinând sau nu cont de vârstă, sex sau nivelul de activitate fizică desfăşurată. Dar realitatea este mult mai complexă. Pentru că trăim în societate, că ne place sau nu, şi inevitabil ne comparăm cu cei din jur.

Din punctul meu de vedere, obezitatea nu este o problemă de frumuseţe, ci, în primul rând, una de sănătate. Am văzut persoane supraponderale, chiar obeze, cu un chip frumos, trăsături plăcute, care îmbrăcate şi machiate potrivit arată minunat. Sunt organizate concursuri de Miss XXL, există bărbaţi care adoră femeile supraponderale. Aste cred eu că este problema: kilogramele în exces nu ne iau din frumuseţe, ci ne strivesc sănătatea şi sunt un drum spre boală. Obezitatea este un important factor de risc pentru afecţiuni cum ar fi: diabetul de tip II, accidentele vasculare cerebrale, hipertensiunea arterială, mai multe tipuri de cancer şi artroză, probleme respiratorii.

De pe panourile publicitare şi din reclamele tv ne privesc siluete silfidice cu zâmbete perfecte şi trupuri photoshopate, promovate ca modele de frumuseţe. Multe persoane, în special femeile, vor să se conformeze şi să aibă o „siluetă de invidiat” (ce clişeu!). Trăim cu impresia că în trecut toate femeile aveau forme pline şi erau apreciate pentru asta. De fapt, şi atunci se promova un ideal de care mulţi nu se apropiau. Pentru că doamnele rotofeie din picturile lui Rubens, de exemplu, închipuiau un tip de femeie care nu corespundea cu realitatea de atunci, când a fi slab era la ordinea zilei, din cauza lipsei de alimente, dar şi a efortului fizic. Idealurile de frumuseţe se schimbă, dar ideea rămâne aceeaşi: omul tinde spre ceea ce nu are sau spre ceea ce nu este.

Este bine să dorim să fim mai buni, mai frumoşi şi să ne întrecem pe noi înşine, dar acest lucru devine periculos când nu mai găsim mulţumire şi satisfacţie în nimic, deoarece alergăm să ne conformăm standardelor pe care alţii le definesc, în funcţie de propriile lor interese. Suntem presaţi să fim permanent nemulţumiţi de ceea ce avem. Iar la fiecare nevoie nou apărută (sau inventată), sunt produse care să o rezolve. Promovarea unui ideal de frumuseţe aproape imposibil de atins a ajuns un mijloc eficient de îmbogăţire pentru industria frumuseţii (creme anti-celulită, anti-rid), alimetară (produse “light” sau pentru slăbit) şi medicală (operaţii estetice), şi de cele mai multe ori duce la superficialitate şi frustrare.

Epoca noastră nu reprimă dorinţa, ci o încurajează ca frustrare permamentă

(Ben Elton – „Popcorn”)

Privind în jur, se conturează două tendinţe contradictorii în ceea ce priveşte frumuseţea şi greutatea:

Pe de-o parte, sunt vocile (feminine mai ales) care susţin sus şi tare că trebuie să te simţi bine în pielea ta, pentru că eşti frumoasă indiferent de câte kilograme ai, câte hectare de celulită sau câţi centimetri de riduri.

Pe de altă parte, este dusă o campanie obsesivă care condiţionează frumuseţea şi îndeamnă, pe faţă sau nu, la consum: ca să arăţi bine şi să te simţi bine trebuie să foloseşti produsul x, să te îmbraci cu marca y, să mănânci z.

Şi culmea e că multe femei susţin ambele tabere.

Pentru mine, frumuseţea constă în echilibru – armonia între ce eşti înăuntru şi ce eşti afară – şi în valorificarea a ceea ce ai mai bun.

Dar cum împăcăm îndemnul de a ne iubi pe noi înşine aşa cum suntem cu preocuparea pentru slăbire şi siluetă?

Întrebarea e, de fapt: Putem spune că ne iubim, dacă ne chinuim organismul cu tot felul de alimente nocive sau obiceiuri nesănătoase?

Să ne gândim la sănătate, în primul rând. Iar restul să-l ajustăm după propriile standarde şi aşteptări.

—–

PS: N-aş vrea s-o dau prea mult pe sociologie, însă mi se pare interesant ce zice Jean Baudrillard în „Societatea de consum” (pp. 165-175) despre modul de raportare al omului la propriul trup. Conform lui Baudrillard, corpul a ajuns un adevărat „obiect al mântuirii”, înlocuind în întregime sufletul, lucru demonstrat de emanciparea fizică şi sexuală, cultul igienei, obsesia tinereţii, întreţinerea, regimurile. El este gestionat asemenea unui obiect, amenajat şi manipulat ca o proprietate, devenind o investiţie de la care se aşteaptă rezultate. Are deci loc o înstrăinare a omului de propriul corp, îngrijit şi adorat peste măsură, făcându-l pe individ să fie sclavul acestuia şi, indirect, al societăţii. Sistemul de producţie bazat pe un consum frenetic nu este compatibil cu ideologia sufletului, a imaterialului, motiv pentru care aceasta din urmă a fost înlocuită cu subiectul corpului „eliberat”, emancipat. În acest nou cadru al consumului, frumuseţea devine calitatea fundamentală a acelora care îşi îngrijesc propriul corp la fel cum alţii îşi tratează sufletul. Această nouă etică a frumuseţii constă în reducerea tuturor valorilor concrete într-o singură valoare de schimb funcţională: ideea corpului glorios, desăvârşit, care trebuie întreţinut şi menţinut tânăr pentru totdeauna.

——-

Sursă imagine