Încă n-am terminat de povestit despre vacanţa în Provence 🙂
La vreo 6-7 kilometri de Aix se întinde satul Saint-Marc-Jaumegarde. “Sat” e impropriu spus; sunt nişte pâlcuri de case mari şi moderne, dar care păstrează farmecul francez al zonei, cu grădini, piscine şi multă verdeaţă. Aici se afla şi bed&breakfast-ul unde am poposit pe toată durata vacanţei, pentru că am vrut ceva mai liniştit, departe de agitaţie. Gazda a fost foarte binevoitoare şi ne-a oferit multe ponturi despre zonă, şi nu numai. Din fericire, e profă de engleză, aşa că nu am avut probleme de comunicare.
Legăturile Aix – Saint-Marc-Jaumegarde şi localităţile învecinate sunt asigurate de microbuze sau autobuze, care circulă destul de frecvent şi sunt punctuale. Microbuzul pe care l-am folosit vine aproximativ o dată pe oră sau o dată la 2 ore, mai rar duminica, zi când cam toate activităţile încetinesc sau iau pauză. Biletele se cumpără direct de la şofer, iar o călătorie costă 1 euro, indiferent de numărul „staţiilor”. Se urcă şi se coboară pe uşa din faţă, deci e cam imposibil să nu plăteşti biletul 😛 Partea proastă e că ultima cursă din Aix e la 7 jumate seara, adică foarte devreme, ceea ce fură mult din timpul de hoinărit.
Taxiul e o alternativă bună, dar foarte scumpă: aproximativ 20 de euro costă drumul Aix – Saint-Marc-Jaumegarde. Am mers şi pe jos, dar e cam periculos pentru că şoselele nu sunt luminate, iar maşinile circulă cu viteză destul de mare. Mai e şi o altă variantă de transport, pe care n-am încercat-o: un fel de maxi-taxi cu staţii inclusiv pe străduţele „satului”, la care se face programare telefonică (telefonul sună mereu ocupat, din păcate…).
De la Saint-Marc-Jaumegarde am mers cu microbuzul în Vauvenargues, un alt sat, însă mai mic şi mai simplu, de unde am luat-o pe drumul spre Mont St. Victoire – cel care apare atât de des în picturile lui Cezanne. E un traseu foarte plăcut, de munte, cu o privelişte frumoasă asupra întregii zone, de dificultate medie – conform hărţilor împrumutate de gazdă. Drumul începe lin, dar aproape de vârf urcuşul devine mai abrupt şi mai dificil datorită pietrelor. A fost o plimbare plăcută, dar cu foarte, foarte, foarte mult vânt, mai ales pe creastă; aici se află o cruce uriaşă şi un mic schit pustiu, de unde poţi privi în voie împrejurimile, cu condiţia să nu ai rău de înălţime.
Am coborât apoi pe un alt drum, spre Barajul Bimont, unde am admirat apa turcoaz. Tot în compania vântului.
Una dintre cele mai plăcute experienţe din vacanţa asta a fost plimbarea cu bicicleta electrică pe drumurile cu peisaje pitoreşti. Am închiriat câte o biclă dintr-un shop din Aix, de unde se pot şi cumpăra (unele biciclete ajung chiar şi la 2.000 de euro!). Preţul a fost… variabil 😀 Am luat mai întâi o oră, de test, şi am plătit 4 euro de persoană. Apoi încă 2 ore, care au costat… 7 euro/2 persoane. Piste nu prea am văzut, nici în oraş şi nici pe drumurile din jur.
În Aix e cam greu să te strecori cu bicicleta printre oameni, maşini şi motociclete, însă pe şoşeaua micuţă şi nu foarte aglomerată spre Le Tholonet a fost perfect.
—–
Citeşte şi:
Ce vacanţă frumoasă ai avut, în Provence n-am fost, dar chiar că o asemenea călătorie n-aş refuza… Da, acolo dacă n-ai norocul să dai de un profesor de engleză, e mai greu să vorbeşti cu localnicii dacă nu te descurci cât de cât în franceză 😀
Cu ocazia asta mi-am dat seama ca am uitat si bruma de franceza pe care o stiam in liceu …:( Am folosit foarte mult limbajul nonverbal, pe langa engleza 😀
Pingback: Provence – imagini şi impresii (2) « Zâmbet şi sănătate