Cum altfel să încep poveştile despre Provence dacă nu cu deliciile savurate?

În vacanţa asta, dimineţile au debutat cu micul dejun savurat în aer liber, într-o mică grădină, în compania a două pisici leneşe, care se întreceau în a fi alintate. Fructe, croissant-uri, pâine cu smochine, unt, dulceaţă, ceai – un start dulce, în forţă, cu multă energie pentru plimbăreala ce urma.

Arta culinară franţuzească este renumită pentru rafinament şi inventivitate, având feluri de mâncare care mai de care mai provocatoare, cu îmbinări de gust dulce şi sărat, stinse, evident, cu un vin bun. Cum eu prefer mâncărurile mai simple, nu pot să zic că m-am aventurat cine ştie ce în adâncul acestei minunate bucătăriei. Am avut câteva escapade pe meleagurile gusturilor franţuzeşti, dar în general recunosc că am fost destul de conservatoare.

Am încercat piept de raţă în sos de dulceaţă, cu legume alături, un preparat destul de prezent în meniurile restaurantelor, care s-a dovedit a fi un adevărat răsfăţ. Salata cu brânză caldă de capră (Salade de Chèvre Chaud), un alt fel destul de comun, dar pregătit diferit în funcţie de local, a avut de asemenea succes la papilele mele gustative.

În rest, m-am desfătat cu diferiţi peşti cu rozmarin, legume şi orez.

La un restaurant am avut chiar supriza să mi se aducă un peşte preparat „în sânge”, imagine care mie îmi cam taie foamea. Noroc că garnitura, orezul cu legume adică, a compensat, iar chelnerul a fost simpatic 😀

Am gustat şi din celebrele brânze, la un restaurant apreciat şi cu tradiţie, dar a cărui servire lasă de dorit. Trecând peste faptul că a durat aproape O ORĂ până ca un chelner să binevoiască a veni cu două sticle de apă şi un platou cu brânzeturi, nu am fost prea impresionată de ele, dar combinaţia cu nuci şi stafide a salvat situaţia.

Într-un sătuc liniştit am nimerit la „Le Couscoussier de Provence”, un restaurant la care felul zilei era – surpriză! – couscous. Mai exact: couscous, carne de pui fiartă, tocăniţă de legume şi un sos extrem de picant, servite separat, pentru ca fiecare să-şi creeze, în propria farfurie, mixul potrivit. Săţios şi delicios, la fix înainte de o drumeţie pe munte.

La desert am ales tarte cu fructe sau cu cremă de vanilie, disponibile pe toate drumurile, câte un tiramisu sau o pannacotta, nimic extravagant. Am fost tentată să încerc macarons, dar culorile prea ţipătoare nu m-au convins, aşa că am renunţat.

Pentru o vacanţă în Franţa, am băut destul de puţin vin, în schimb am încercat pastis, o băutură alcoolică tradiţională, asemănătoare cu ouzo, care se diluează cu apă, în funcţie de preferinţa băutorului. Are un gust fresh, aromat, dar nu agresiv – într-un cuvânt, perfect.

O altă „descoperire” plăcută a fost ceaiul de verbină – o plantă comună, ştiu, dar cred că a fost prima dată când am băut aşa ceva. A picat la ţanc după o zi mai friguroasă, cu vânt şi destul de obositoare.

Am constatat în multe preparate din Provence prezenţa mugurilor de pin şi a roşiilor uscate; feniculul este de asemenea des folosit. După părerea mea, se abuzează de ulei de măsline şi de unt, ceea ce face sosurile cam greţoase, dar partea bună e că aceastea nu se servesc în cantitate mare.

La final, un pont:

Dacă sunteţi amatori de fructe de mare şi ajungeţi în Aix en Provence, nu rataţi restaurantul Coquillages du Roy René, al cărui meniu vă aşteaptă cu exclusiv aşa ceva.