Category Archives: Relaxare

Upstairs Rooftop – o masă bună la înălţime

Cu o zi mai devreme decât prevăzusem iniţial, am ajuns la Upstairs, un resto-bar cocoţat pe acoperişul unei clădiri de birouri aproape de Piaţa Victoriei. Ador să descopăr locuri cochete, să mă bucur de panorame şi să savurez mese gustoase, iar la Upstairs am experimentat toate aceste 3 situaţii. Aşa că vă povestesc şi vouă de el, poate vă dau idei 😀

upstairs resto bar bucuresti

Prima dată am urcat la Upstairs chiar de 8 martie, la prânz, în parfum de copaci înfloriţi, când energia feminină curgea în valuri pe străzi, luându-se la întrecere cu maşinile din trafic. S-a nimerit să fie o zi cu soare şi vânt blând, tocmai bună de hoinărit şi sărbătorit. N-am avut rezervare, dar eu şi colegele mele am reuşit să prindem o masă, ba chiar am primit lalele din partea casei (un gest simpatic, pe care l-am apreciat chiar dacă nu mă omor după flori). Continue reading

Colţul perfect pentru lectură şi ceai la Bernschutz Tea

Spuneam că ziua-bonus de 29 februarie merită savurată până la ultima secundă, aşa că mi-am programat o după-amiază de răsfăţ cu această ocazie. Nimic complicat sau nemaivăzut, ci pur şi simplu câteva ore într-un loc drăguţ, adică la ceainăria Bernschutz&Co Tea de lângă Grădina Icoanei.

ceai-la-bernschutz-gradina-icoanei

De cum am intrat, am ochit colţişorul magic, numai bun pentru citit, printre flori şi pernuţe colorate. Acolo am petrecut pe acorduri dulci de jazz, în parfum de narcise şi pagini de carte, alături de un ceai bun, încercat pentru prima dată. Am ales un Bancha discret, cu un uşor iz de plante şi o nuanţă galben-pai. Ca de obicei, am fost entuziasmată de cana mare, cu decoraţiuni florale (de data asta albastre), completând atât de plăcut ceaiul. Continue reading

Senia, cosmetice delicate cu parfum de natură

O prăjitură cu lămâie asezonată cu seminţe de mac, acrişoară, cremoasă şi numai bună de savurat în timp ce-ţi faci planuri pentru o zi tihnită de weekend, în care timpul s-a oprit din alergat şi merge la pas, în ritm cu gândurile tale. I se asortează foarte bine o bundincă aromată de cocos, cacao şi caise, mai ales când în jurul tău dansează un parfum floral relaxant.

Totuşi, savoarea dimineţii mele de weekend nu s-a datorat unor dulciuri, cum aţi fi tentaţi să credeţi din descrierea de mai sus, ci unor cosmetice delicioase, care transformă ritualul de îngrijire într-un alint paradisiac.

Senia Răsfăţ de weekend cosmetice naturale ecologice

Din categoria “cum să-ţi răsfeţi corpul şi sufletul”, am făcut cunoştinţă cu o nouă gamă de cosmetice realizate manual, cu grijă, din ingrediente naturale şi ecologice. Se numesc Senia, sunt feminine şi delicate, iar datorită lor am simţit miros proaspăt de primăvară plutind în aer. Continue reading

Alte 10 locuri de văzut în Bucureşti

Pentru că articolul cu 10 locuri de văzut în Bucureşti este foarte citit şi căutat, am zis că e momentul pentru o continuare. Aşadar, iată încă o listă de colţuri faine de vizitat în capitală, într-un fel de top subiectiv (click pe poze pentru a citi mai multe):

1. Muzeul Minovici

Muzeul Minovici Continue reading

Din nou la Therapy Cafe: lumină şi mâncare bună

După o primă vizită la cafeneaua Therapy, într-o seară ploioasă de noiembrie, am revenit în minunatul colţişor verde, de data asta în miez de zi (am profitat de beneficiile freelancing-ului :D). M-am bucurat să constat că spaţiul este şi mai luminos decât mi-l aminteam eu, probabil şi datorită luminii naturale, care acum se revărsa din belşug prin ferestre, mângâind pereţii cu delicateţe.

cafenea-therapy detaliu-cafenea-therapy

Şi de data asta am început vizita cu un tur al cafenelei, curioasă şi entuziasmată să redescopăr micile detalii delicioase şi verdeaţa care o îmbracă atât de plăcut. Am găsit aceeaşi atmosferă destinsă, în care simţi că te afunzi ca într-o pernă moale, cu miros familiar şi confortabil (că tot am adus vorba, la Therapy îmi plac tare mult pernuţele pestriţe, „împrăştiate” pe canapelele din lemn). Nu era multă lume, iar în fundal se auzea o muzică discretă ce îmbia la relaxare, aşa că am putut să surprind în voie felurite cadre. Continue reading

Acasă de Crăciun şi alte motive de recunoştinţă

Acasă la ai mei e cel mai bun restaurant. Chiar şi când furculiţa stă în partea dreaptă a farfuriei 😛

pranz-de-craciun

Şi Crăciunul ăsta a fost unul liniştit, ticsit cu somn, citit şi mâncare delicioasă la Tulcea. Acum sunt în starea în care încerc să-mi regăsesc cuvintele şi să reintru în ritm, aşa că n-o să povestesc prea mult şi doar o să vă fac poftă cu nişte fotografii.

Brăduţ la ghiveci, împodobit cu globuleţe simple şi vesele. (Mulţumesc, Raluca!) Pernuţa pufoasă mi-a adus-o Moşul şi am luat-o cu mine la “acasa” de la Bucureşti. Continue reading

Pauza de prânz, momentul de respiro al zilei

Întoarsă din vacanţa în Italia, mi-am făcut ordine printre amintiri, din dorinţa de a conştientiza mai bine momentele speciale trăite în acele dulci zile şi de a le închide bine în suflet. Gândindu-mă la experienţele italiene şi răsfoind un pic fotografiile făcute cât am stat acolo, mi-am adus aminte de un obicei văzut pe care l-am îndrăgit enorm: pauza de prânz, la loc de cinste.

meniu-bistro-de-larte-brasov

Am constatat că italienii sunt foarte riguroşi când vine vorba de pauza de prânz. În special în oraşele mici, majoritatea magazinelor se închid la miezul zilei, iar locurile unde se ia masa se umplu de lume (sigur, când eşti turist nu e deloc plăcut…). Intervalul 12:30 – 14:30 este rezervat pentru a savura mâncarea, pentru taifas şi cafea. Clipe de relaxare în inima zilei, indiferent că lucrezi, mergi la facultate, la şcoală sau eşti la pensie. Şi nu neapărat într-un restaurant, ci şi pe treptele unei clădiri, pe o bancă în parc sau chiar pe jos, când e mai cald, în piaţetele “cu tradiţie”. Şi mi-am dat seama că e tare bine să rupi un pic din zi pentru a te bucura calm de masă, fie că mănânci singur sau alături de colegi/prieteni. Continue reading

Paradisul în stil italian – Grădina Giusti din Verona

O bibliotecă? Un magazin cu dulciuri? Un tărâm al plăcerilor infinite? Nu ştiu cum vă imaginaţi voi paradisul, dar pentru mine se aseamănă mult cu o grădină în stil italian. Iar ultimul astfel de paradis descoperit a fost Giardino Giusti din Verona, unde am uitat de timp şi de alte detalii, uimită de atâta frumuseţe.

giardino giusti

Grădina Giusti este un adevărat parc de 5 stele, îngrijit şi elegant, cu o alură regală. Biletul de acces costă 7 euro, dar merită! Iniţial am ezitat dacă să plătesc suma asta ca să văd doar o grădină, dar mă bucur că am luat decizia să intru, pentru că atmosfera este superbă.

Parcul a fost creat la finalul anilor 1400, iar structura actuală a fost realizată de către Agostino Giusti, cavaler al Republicii Veneţiene, în anul 1570, pentru palatul Giusti. Continue reading

Therapy, cafeneaua cu verdeaţă

Am trecut pragul cafenelei Therapy într-o seară ploioasă, după un slalom printre bălţile ivite pe asfaltul de pe Calea Victoriei. Reţeta a fost simplă: am văzut ceva fotografii pe Facebook cu locaţia, mi-a trezit interesul şi am trecut-o pe lista de “a se vizita cât de curând”.

cafe-terapy-bucuresti

Therapy se află pe strada Sfinţii Voievozi, aproape de Moxa, într-o vilă cu arhitectură frumoasă. A fost uşor de reperat, având în vedere numele scris mare la poartă. Am urcat câteva trepte, am trecut de cele două uşi şi m-am găsit într-o încăpere luminoasă, cu tavan înalt. Continue reading

Exerciţiu de energizare pentru ochi

Ne petrecem atât de mult timp în faţa monitoarelor, la muncă şi acasă, că atunci când ne ridicăm în sfârşit privirea spre “lumea reală” simţim ochii încordaţi, dureroşi, ba uneori ne mai şi ustură sau se înroşesc. Am dat peste un clip care propune câteva tehnici de relaxare pentru ochi, prezentate în cadrul unui workshop pentru vedere mai bună, şi m-am gândit că sunt folositoare celor care, ca şi mine, lucrează ore în şir la laptop.

Prezentarea este ţinută de Leo Angart, Master Trainer NLP şi iniţiatorul unei metode prin care poţi corecta deficienţele de vedere prin exerciţii ale ochilor, fără să fie nevoie de intervenţie chirurgicală. Ca om care poartă ochelari, m-am interesat de această metodă, ba chiar mi-am cumpărat şi cartea lui, însă recunosc că n-am răsfoit-o şi zace şi acum undeva în stiva de cărţi necitite 😀 Aşadar, nu ştiu dacă are efecte pozitive sau este doar “apă de ploaie”, însă exerciţiul de energizare pentru ochi din clipul de mai jos mi se pare util indiferent că avem sau nu probleme de vedere şi fără a avea pretenţia că ne vom însănătoşi peste noapte, ci pur şi simplu pentru a ne relaxa ochii. L-am încercat şi, într-adevăr, mi-am simţit ochii mai odihniţi.

Calitatea clipului nu e prea grozavă, dar metoda prezentată este explicată destul de bine. Enjoy!

Continue reading