Trail fără diferență mare de nivel, vreme bună și un concurs mai diferit. Ce mi-aș fi putut dori mai mult pentru o alergare de octombrie?

Am mutat long run-ul din 11 octombrie în Serbia, la o competiție al cărei nume nu știu să-l pronunț, cu 3 probe ca la super-ofertă: 19, 29 și 39 km. Bonus, se desfășoară destul de aproape de Timișoara, lângă Subotica, în zona localităților Palic – Hajdukovo și a trei lacuri.

Am aflat pur întâmplător de acest concurs de la Coco, care participă de ani buni aici și mi l-a recomandat cu căldură. Am primit multe ponturi folositoare și mi-a dat și link-ul evenimentului, altfel nu cred că aș fi avut vreo șansă să-l descopăr, mai ales că textele sunt scrise în litere chirilice 🙂

Ce e inedit față de alte concursuri de alergare?

Nu te întreabă nimeni la ce probă vrei să fii. Trebuie doar să te înscrii și poți să decizi proba și în timp ce alergi, dar înainte ca traseele să se separe, două câte două.

În loc de numărul de concurs obișnuit, am primit harta traseelor, cu 7 locuri pentru perforat. La fiecare checkpoint te oprești să-ți perforezi foaia și ești notat pe foaie de voluntari. În funcție de proba la care participi, se perforează toate sau doar o parte. Nu e nevoie să ții la vedere harta, care are pe ea și numele + numărul de concurs.

Am ajuns la fața locului cu vreo oră și ceva înainte de start, profitând de diferența de fus orar. Se anunța o zi cu soare, dar bănuiam că pe malul apei va sufla vântul destul de tare.

Am ales să alerg cu o pereche mai veche de pantofi de asfalt, mai ales că nu era teren tehnic și nici noroi. A fost o alegere excelentă. Traseul lung, pe care l-am ales eu, șerpuiește pe malul lacurilor, pe câmpuri, poteci, dar am dat și de asfalt în localități (din fericire pentru mine).

Este un eveniment mai relaxat, dar participă destul de mulți alergători; unii au venit și cu câinii, iar zona de start-finiș era foarte animată.

M-am așezat mai în față, deși știam că nu o să alerg chiar la turație maximă. Pe porțiunea de început, traseul a fost marcat cu panglici de culoare galbenă – culoarea probei mici. Partea interesantă este că au fost puse în copaci cu frunze… galbene, așa că în unele locuri erau mai greu de zărit. Însă nu mă plâng, am avut mereu în preajmă alți alergători care – norocul meu – au știut traseul 🙂 În unele locuri m-a ajutat mult să mă orientez după ei. Toată cursa am fost cu un ochi la peisaj, cu unul la ceilalți participanți, ca să știu în ce direcție să o iau.

În primii kilometri, gambele s-au simțit încordate. Deși nu am pornit tare, iar diferența de nivel a fost nesemnificativă (sub 100 m pe cei 39 km), pământul cu iarbă și denivelări m-a scos din ritmul meu obișnuit, al asfaltului. Pe parcurs s-au mai relaxat și picioarele, și eu.

Am ajuns în locul unde se despărțeau traseul mic și cel mediu/ mare și am continuat în ideea că dacă tot am venit până aici atâția kilometri cu mașina, măcar să iasă de un long run ca la carte. Am avut de urcat la un moment dat un pod peste o șosea – cățărat mai bine zis, pentru că era abruptă bine urcarea pe pământ și avea chiar și o frânghie ca să ne tragem în sus mai ușor. Am avut un mic moment de derută, dar m-am orientat din nou cu ajutorul alergătorilor din față.

Încă un punct de verificare bifat, încă un semn cu perforatorul. Am luat-o la stânga, după marcajul roșu, pe aleea din jurul lacului Palic, rezervată celor de la proba lungă.

Partea mea preferată a traseului a fost în localitatea Palic, un fel de stațiune unde mai fusesem. A prins bine suprafața mai dură, după atâta pământ cu care picioarele mele nu sunt obișnuite. Chiar dacă a bătut vântul în unele zone de lângă lac, a fost plăcut să alerg pe acolo, mai ales că m-am nimerit în același ritm cu un alt alergător și ne-am ținut pace-ul kilometri buni.

Pentru că nu am vrut să-mi ies din ritm, am amânat cam prea mult să-mi înlocuiesc flask-urile goale cu cele pline din rucsac și m-a luat o sete monstruoasă. M-am oprit într-un final și bine a fost. Noroc că vremea a ținut cu noi: soare și răcoare, tocmai bine.

La finiș am aflat că sunt a doua alergătoare pe traseul lung și prima la categoria Senioare, cu un timp de 3:37. Premierea avea să fie mai târziu, așa că am petrecutul restul timpui ronțăind curmale și pâine de la mica masă de alimentare de la finiș. Că tot am adus vorba, mesele din checkpoint-uri au avut multe alimente, însă mi-a fost suficient să iau doar apă din vreo două locuri.

După premiere am mers în orașul Subotica, unde am rămas peste noapte și care ne-a întâmpinat din nou cu atmosfera ei boemă și un soare prietenos. A fost un weekend reușit, din care ne-am întors cu bateriile reîncărcate.