Ultimul concurs de alergare pe 2025 a fost Arad Run, proba de 22,5 km, unde participasem și anul trecut, la ediția de vară. Îmi place traseul per total (trei bucle de 7,5 km pe malul Mureșului, majoritatea pe o pistă drăguță de plimbare și biciclete), în schimb nu mă dau în vânt după urcările pe poduri, care mă fac să simt că escaladez Everestul. Exagerez, dar ați înțeles ideea.

Am pornit dis de dimineață din Timișoara, ca să fie suficient timp de luat kitul și încălzire înainte (startul pentru +Semimaraton era la 9:00). Din fericire, am prins o zi cu vreme excelentă: răcoare, dar fără ploaie. Am ezitat între tricou cu mânecă scurtă și bluză cu mânecă lungă și până la urmă am rămas la a doua variantă. A fost o decizie bună, altfel pe ce-mi ștergeam nasul?

Mi-am propus să plec cu un 4:45, simțindu-mă vitează după antrenamentul de viteză de marți, deși știam că spre final nu va mai fi amuzant. Încă din primii km aerul rece m-a luat prin surprindere. Parcă e PREA rece, aproape un vânticel mușcăcios. Am regretat că mi-am lăsat mănușile în mașină, dar am sperat că în curând o să mă încălzesc. Între timp, ba uitându-mă la ceas, ba în față, îmi dau seama că țin cam greu ritmul. Grozav, dacă în primii 2 km de-abia pot să respir, cum va fi la ultimii 2? Mulți alergători au pornit ca din pușcă, pentru că unii din ei erau și la ștafetă, având o motivație extra să tragă tare pe prima tură.

După vreo 4-5 km deja am simțit că îmi revine respirația un pic și, deși nu era un ritm confortabil, am încercat să mențin 4:40-4:50. În a doua tură m-am simțit bine, am luat geluri, am băut apă, electroliți, toate bune. Mă încălzisem și m-am bucurat că n-am cărat mănușile după mine.

La ultima tură, cu toată cofeina din geluri, s-a terminat benzina. Simțeam că respir ca un pește pe uscat, iar aerul rece devenise și mai agresiv. Mai că m-aș fi oprit să merg, mai ales pe urcarea de la pod, unde gambele au protestat din greu. Știam însă că finișul e aproape, așa că am luat ca reper alergătorii din față și am încercat să mă țin după ei, cu respirația tot mai obosită. Nu a fost foarte încurajator că se îndepărtau tot mai mult de mine, deși eu alergam tot mai repede. Sau asta era impresia mea. Partea bună e că picioarele m-au ținut până la finiș, cam supărate pe mine că le-am pus la muncă la așa viteză, când de obicei sâmbătă au parte de easy run. Am terminat cei 22,5 km în 1:48:00, pe locul 4 la Feminin din 18 participante și la 3 secunde de locul 3. Ce să zic, trebuia să fie cineva și pe 4, nu? :))

M-am uitat pe rezultatul de anul trecut și am văzut că atunci făcusem 1:47:58, deci tot pe-acolo am rămas. Totuși, mă bucur că am bifat un antrenament de viteză pe cinste, mult mai rapid decât ce aș fi făcut dacă alergam pe plaiurile locale.

Am continuat ziua cu un prânz delicios în Arad, la Bottega, unde am luat și un ceai cald, ca să-mi dreg gâtlejul, apoi o scurtă plimbare pe malul Mureșului, pentru un plus de relaxare de weekend.