Și anul acesta am făcut dubla la S24H, adică organizare și alergare. Cu o seară înainte de cursă nici nu știam dacă o să iau startul, pentru că era posibil ca oboseala să-și spună cuvântul. Însă iată că a venit dimineața evenimentului și mi-am pus automat pantofii buni de alergare.
Spre deosebire de 2022, când am participat la ștafetă și am alergat 6 ore în schimbul al doilea, de după-amiază, acum am ales proba individuală de 6 ore, cu start la 8 dimineața, cu gândul că va fi mai răcoare un pic.
A fost prima mea cursă oficială de 6 ore – toate rezultatele mele de până acum pe acest timp au fost split-uri la curse mai lungi. Așa că am zis să văd dacă pot îmbunătăți un pic cei 61-62 km pe care îi fac de obicei în 12 ore de alergare. Mi-am propus măcar un PB, iar ca distanță ideală, 65 km.
Mi-am făcut un plan clar cu nutriția și mi-am aliniat frumos gelurile pe masă, ca să nu stau să mă gândesc în timpul cursei ce să iau.
Am luat startul cu gânduri organizatorice roind în cap. N-o să dau din casă, o să zic doar că dacă m-ați auzit în alergare întrebând în gura mare de cuțite, pe cuvânt că nu voiam să omor pe nimeni 😀
Rezultatul la 50 km din februarie (4:19:31) mi-a dat încredere, așa că am pornit cu un pace de 5:10-5:15, pe care mi-am propus să-l țin cât mai mult. După vreo 20 km deja căldura și-a spus cuvântul și am ajuns la 5:20, iar apoi 5:30 și peste.
La un moment dat, cum alergam eu așa, cu gândurile la plimbare, bang! m-am trezit că îmbrățișez dalele de pe malul Begăi. M-am julit un pic, dar după ce m-am ridicat mi-am dat seama că nu e ceva serios, așa că am continuat să alerg. Ba chiar pot să spun că m-a trezit un pic căzătura și mi-a înviorat ritmul, ușor leșinat până atunci. A mai ajutat la răcorire gheața, pentru că soarele iar și-a făcut de cap.
După ce am trecut de 50 km parcurși, deja făceam calcule să văd dacă am timp să ajung la 60 sau chiar mai mult. Cu toate că încetinisem față de ritmul de la start, au încăput totuși încă 16 km până când s-a sunat de finiș. Abia așteptam să se termine cursa, recunosc.
Distanța finală alergată în cele 6 ore a fost 66,134 km – Locul 4 la Open Feminin din 10 participante și locul 2 la categoria de vârstă 36-49. Am fost încântată că mi-am atins targetul + 1 km bonus.
Cea mai mare bucurie după cursa asta, pe lângă rezultatul de care sunt foarte mulțumită, e faptul că nu am avut deloc dureri de genunchi sau de alte părți. Mă rog, cu excepția juliturilor de la căzătură, dar astea sunt superficiale.
Am sentimente amestecate față de S24H. E concursul unde am prins gustul ultramaratonului și unde am alergat prima dată 12 ore. În calitate de membru în echipa de organizare, îmi doresc să iasă cât mai bine. Pe de altă parte, pentru mine (și nu numai) e foarte obositoare pregătirea evenimentului și zecile de detalii de pus la punct înainte.
E interesant să alergi într-o cursă unde contribui și la organizare, pentru că vezi cum se simte și din exterior, într-un fel. M-am bucurat că voluntarii au fost foarte implicați și cred că au făcut o treabă excelentă (mai toți alergătorii i-au apreciat).
Per total, sunt mulțumită de cum a ieșit S24H 2023. Sigur că întotdeauna e loc de mai bine și nu ai cum să împaci pe toată lumea, însă trăgând linie, eu îl consider un concurs reușit (și ca alergător, și ca organizator).