Tag Archives: Timotion

Timotion 2025 – scurt și la obiect

Știam că anul acesta cursa de alergare Timotion va fi la doar două săptămâni după Ultrabalaton (pe care speram să-l termin cu bine), așa că am ezitat să mă înscriu la proba de semimaraton.

Când mi-a spus F. că vrea să alerge la cursa de 5 km, m-am gândit că e numai bine și voi alerga cu ea. În acest fel contribui la un eveniment super fain, unde se strâng fonduri pentru proiecte din comunitățile locale (eu am ales să susțin Asociația Superhumans), dar va fi și o alergare lejeră, fără stres sau ochii pe ceas, doar bucurându-mă de companie și atmosferă.

medalie Timotion 2025

Ultrabalatonul a trecut, se apropie weekendul cu Timotion. Din păcate, F. mă anunță că e bolnavă și nu mai poate participa, așa că rămâne să alerg de capul meu cei 5 km.

În ultimele săptămâni am avut alergări răzlețe, viteză nu făcusem de mult, așa că am tratat cursa ca pe un experiment. Partea interesantă după un ultra, când reiau alergările, este că mi se pare că sunt foarte rapidă, dar apoi mă uit la ceas și văd 6:30 :)) Am sperat însă că într-o cursă oficială o să se trezească mușchii și voi zburda mai repede de-atât.

Cursa de 5 km a avut startul la ora 11:30, așa că am plecat de acasă în alergare, din timp, ca să îmi permit un ritm lejer. Pe scurt, am făcut 8 km până la locul cursei, ca să alerg 5 km acolo. 😀

Continue reading

Semimaraton pe feeling la Timotion 2022

Al treilea weekend cu concurs de alergare – ca-n vremurile bune de dinainte de pandemie 🙂 După Petrovaselo și S24H, pe 29 mai am fost la Timotion, la proba de semimaraton.

Organizat de Alergotura și Fundația Comunitară Timișoara, Timotion este o cursă de alergare, dar și un prilej de a face o faptă bună. Asta pentru că fiecare alergător alege către ce proiect din comunitate își donează taxa de înscriere. Mi-a plăcut că proiectele sunt foarte diverse și poți să găsești ceva cu care să rezonezi, indiferent că e vorba de sănătate, educație, mediu, protecția animalelor etc.

Duminică, ziua cursei de 21km, vremea a fost bună de alergare, cu nori, deși în mișcare am simțit un pic de zăpușeală în aer. Zona de start-finiș a fost în Parcul Central Anton Scudier.

Pentru mine a fost prima participare la Timotion și mă bucur că am ales să mă înscriu, deși aveam dubii că o să fiu aptă de așa ceva, la doar o săptămână după S24H. Din acest motiv, nu mi-am stabilit vreun obiectiv, ci mi-am spus că voi alerga pe feeling, în funcție de starea de moment.

Continue reading