Pentru că se apropie cursa de alergare montană CiucașX3, iar pe mine deja mă mănâncă tălpile gândindu-mă la ea, m-am alipit unui grup de (viitori) ultramaratoniști montani porniți pe recunoaștere de traseu + antrenament.
Într-o zi de sâmbătă ce se anunța a fi însorită, am pornit spre Cheia de Prahova, locul unde în septembrie ia startul aventura CiucașX3. Anul acesta va fi pentru a treia oară când voi zbur(d)a pe coclaurii de la Ciucaș, iar ce s-a întâmplat acum a fost un “aperitiv” binevenit.
Nu știam exact pe unde urma să mergem în recunoaștere, însă m-am bucurat când am aflat că escapada noastră va include porțiuni din traseele de ultra, maraton și semimaraton. Mă așteptam mai mult la o drumeție decât la un antrenament, dar oamenii erau puși pe treabă, așa că ritmul a fost mai alert. Ceea ce a picat tocmai bine: și-așa voiam eu un long run weekendul ăsta, cei 36 km pe drumuri de munte au venit ca super-alternativă la aleile din parc.
Începe aventura!
Am lăsat mașina în Cheia și, după un brunch ad-hoc, am început traseul cu entuziasm. Am alternat mersul cu alergatul și vorbitul, deci atmosfera s-a destins suficient cât să mă simt mai mult ca la drumeție, decât la un antrenament de munte. Până când – bum! am ajuns la urcarea despre care se spune că e cea mai criminală din traseul de ultra: cea spre culmea Gropșoarele. Cu ochii după marcajele bine camuflate de copaci și stânci, am făcut o incursiune neprevăzută într-un “lan” de urzici, să ne pregătim picioarele cum trebuie pentru urcare. Continue reading










