Când am completat formularul de înregistrare pentru Tușnad Marathon 2018, eram ferm convinsă că m-am înscris la o cursă de trail. Probabil pentru că tot auzisem de peisajele minunate de pe traseu și am făcut eu cumva legătura că doar pe potecile montane te poți bucura de așa ceva. Din fericire, am aflat la timp că cei 23 km se aleargă complet pe șosea. Dar asta n-a înseamnat că peisajele au dispărut, ba dimpotrivă. 

Băile Tușnad – o surpriză plăcută

Mai fusesem prin zonă acum muuulți ani, dar nu-mi aduceam aminte mare lucru (bine, cu excepția faptului că mi s-a făcut rău de la un kurtos kalacs fierbinte, iar de atunci n-am mai pus gura pe așa ceva). Am ajuns vineri la amiază în Băile Tușnad și micul orășel m-a surprins plăcut, cu jardiniere, mici parcuri și clădiri îngrijite. Desigur, sunt și o grămadă de case abandonate, gata să se dărâme, dar aspectul orașului este salvat de frumusețea munților din jur.

După ce ne-am instalat la pensiune (care și ea a fost mult mai faină decât părea din pozele de pe net), am pornit spre locul de ridicare a kiturilor și Pasta party. Deși am auzit vorbindu-se doar maghiară în jur, când am salutat în română doamna de la kituri n-a avut nicio problemă să schimbe limba.

Tricoul XS mi s-a părut cam micuț, dar l-am probat rapid și m-a încăput, așa că nu l-am mai schimbat. După ce am bifat ridicarea kitului, am trecut în cortul de alături, unde am primit o porție de paste cu brânză și smântână – simple, dar pe gustul meu.

Startul

Sâmbătă dimneață n-am avut nevoie de multe indicații ca să ajungem la locul startului, care s-a nimerit să fie la vreo 5 minute de pensiunea noastră. Era deja multă culoare aici, se auzeau limbi diverse și se ridicau mâinile în aer pentru poze.

La ora 10, cremuită bine cu loțiune de protecție solară și cu șapca îndesată pe cap, am pornit pe sub poarta de start, după o numărătoare entuziastă în… maghiară :D. Traficul n-a fost întrerupt, însă șoferii au fost atenționați și mi s-au părut destul de pașnici. Plus că numărul de mașini era destul de mic.

Căldură mare…

Am pornit în forță, lăsându-mă antrenată de alergătorii din jur și profitând de coborârile pe care am prins viteză cu ușurință. Deja se făcuse suficient de cald cât să simt nevoia să beau apă, dar nu-mi luasem niciun bidon la mine, așa că a trebuit să aștept cuminte primul punct de hidratare. După câțiva kilometri am găsit prețioasa apă, alături de banane, lămâi, stafide, isotonic.

Din loc în loc mai erau voluntari, fotografi și localnici care ne încurajau, iar atmosfera s-a animat  și mai tare la cele 2 puncte de schimbare a ștafetei, unde așteptau alți alergători.

Ca diferență de nivel, aș zice că traseul a fost “în valuri”; au alternat urcările și coborârile, dar și porțiunile de soare cu cele de umbră.

Pe traseu au întâlnit mai multe puncte cu muzică. Și nu orice fel de muzică, ci una live, asigurată de o orchestră de tineri. Merită toate aprecierile organizatorii pentru că au reușit să mobilizeze formații în mai multe puncte de pe traseu, inclusiv la finiș!

Natura ne-a făcut cadou un verde de vis, numai bun de clătit ochii pe urcările nu foarte abrupte, dar suficient de solicitante cât să-mi doresc să se termine cât mai repede. Cu toate astea, mi-am propus să alerg cât mai mult pe urcări, chiar dacă la un ritm redus, ca să nu-mi pierd din aplomb. Dacă aș fi dat-o pe mers, cu greu aș mai fi reușit să mă mobilizez să alerg din nou. Așa că m-am rezumat să merg doar câteva zeci de metri, când panta a devenit abruptă.

Nu prea am zâmbit la fotografi, eram prea concentrată să nu mă împrăștii pe șoseaua cam peticită. Însă m-am simțit surprinzător de energică, inclusiv pe urcări.

Am alergat dezordonat, ba pe stânga, ba pe dreapta șoselei, în funcție de cum era mai convenabil să tai curbele. În apărarea mea: n-am fost singura 😀 Sincer, șoferii au fost foarte răbdători și au claxonat doar ca susținere, nu i-am văzut să se manifeste în vreun fel aiurea față de alergători.

După o urcare cam dură, am zis că s-a terminat și că de-acum până la finiș urmează doar coborâre. Well, m-am bucurat degeaba. A mai venit o porție zdravănă de pante, care m-a făcut să fiu cu ochii pe ceas și pe bornele kilometrice, numărând sutele de metri până la finiș.

Într-un final am ajuns și la porțiunea de coborâre, unde aproape că mi-am luat zborul, iar genunchii mei n-au avut nimic împotrivă. Cu toate serpentinele, am depășit mulți alergători, dar și turiști, căci traseul devenise destul de populat. A fost perfectă coborârea aia spre finiș, cred că n-am mai prins așa viteză pe finalul vreunei curse.

Finiș la Sfânta Ana

Priveliștea de la sosire arată impresionant, cu lacul Sfânta Ana înconjurat de munți verzi-verzi și oameni veseli petrecând pe mal. Sau direct în apă.

Cu timpul de 2 ore 10 minute am fost pe locul 9 din 107 la Open Feminin și tot pe 9 la categoria de vârstă. Zic că m-am descurcat bine pentru un om care nu e fan pante 😀

O parte bună la timpul scos e că n-am stat mult la coadă pentru porția de iahnie de fasole, din care am reușit să vărs câteva picături pe adidași :)) M-am retras la umbră să înfulec mâncarea, alături de murăturile delicioase. Berea am sărit-o, dar am auzit că a fost foarte bună.

Concluzia mea

Tușnad Marathon e o cursă care merită savurată kilometru cu kilometru, chiar și pe urcările alea prin soare. Plus că finișul e fantastic, iar după alergare, relaxarea pe malul lacului merge de minune. Se vede că organizatorii și-au dat tot interesul ca alergătorii și suporterii să se simtă cât mai bine, indiferent de limba vorbită sau de țara de origine.

Show must go on!

S-ar zice că povestea se termină aici, nu? Așa ar fi fost dacă m-aș fi suit și eu cuminte în autobuzele puse la dispoziție de organizatori pentru întoarcerea la Băile Tușnad. Doar că dorința de a simți pământ sub picioare a fost mai puternică, iar alături de tovarășii de călătorie ne-am propus să ne întoarcem în Băile Tușnad pe traseul din pădure, de circa 6-7 km.

Ar fi fost o plimbare grozavă dacă…

1. am fi știut pe ce traseu să mergem;
2. n-ar fi început o ploaie zdravănă + grindină.

Pentru că am fost îndrumați greșit de un domn foarte sigur pe el, am luat-o pe traseul cu cruce albastră în loc de cruce roșie. Mă rog, ploaia ne-ar fi prins oricum, indiferent de traseu. Ne-am adăpostit sub copaci, însă crengile și frunzele nu mai făceau față șuvoaielor de apă și gheață, așa că am sfârșit prin a fi uzi până la piele. Tot mă plânsesem de căldură pe durata cursei, acum m-am răcorit bine, fiind doar în tricou și pantaloni scurți.

Și stând eu așa plouată, amintindu-mi de grindina de la Retezat Sky Race 2017, mi-a trecut prin cap că ar trebui s-o luăm din loc, altfel o să ne congelăm; plus că ploaia nu dădea semne că s-ar opri prea curând. Am pornit cumva încurajați că urmează doar coborâre, croindu-ne drum printre frunze ude și noroi. În încălțăminte de asfalt, desigur, altfel care-ar mai fi fost farmecul?

După o bucată bună de mers s-a mai potolit și ploaia, iar în depărtare am auzit zgomotul șoselei ca o melodie salvatoare. Doar că habar n-aveam unde suntem :))

Din fericire, traseul ne-a scos lângă un han-restaurant de care ne-am amintit că era pe traseul cursei, așa că a fost ușor să găsim direcția spre Băile Tușnad; prima bornă kilometrică ne-a arătat că mai avem… 4 km până acolo. Nu era cine știe ce spațiu la marginea șoselei, așa că am mers încolonați pe linia albă de pe partea stângă, cu pumnii încleștați și înghețați.

Când am ajuns la Tușnad ne-am simțit ca la o a doua linie de finiș, doar că acum nu ne mai aștepta nimeni cu medalii, deși făcusem încă vreo 9 km peste cei 23 ai cursei. Privind în urmă, a fost o aventură simpatică, deși în timpul traseului n-aș fi descris-o chiar așa.

Nu pot decât să sper că n-am înfundat scurgerea de la pensiune, iar gazda drăguță o să ne primească și anul viitor 😀

Câteva chestii generale despre Tușnad Marathon

• În ciuda numelui, cea mai lungă probă nu este de 42, ci de 23 km. Distanța poate fi parcursă individual sau în echipă, iar pe lângă această probă mai există și drumeții (8 și 16 km).
• Diferența de nivel (oficială) este de 750 m.
• Partea faină este că startul și finișul sunt în locuri diferite: cursa începe în Băile Tușnad, iar punctul terminus este lacul Sfânta Ana (organizatorii pun la dispoziție gratuit autocare pentru întoarcerea în Tușnad).