Acum câțiva ani, dintr-o întâmplare, mi-a ajuns în mâini cartea „Ultramaratonistul”, de Dean Karnazes. Am citit-o cu fascinație, uimită de isprăvile acestui alergător devenit cunoscut datorită ultramaratoanelor extreme pe care le-a terminat (ajutat și de ceva marketing, zic unii). A fost prima carte despre alergare pe care am citit-o, așa că acum „Drumul către Sparta”, de același autor, mi-a stârnit curiozitatea.

Pe scurt, „Drumul către Sparta” este despre eroi mai vechi și mai noi care inspiră alergătorii de anduranță, dar oferă și o mini-lecție de istorie. Cartea împletește legenda mesagerului grec Fidipide cu date istorice despre bătălia de la Maraton, plus pastile amuzante despre stilul de viață grecesc și o porție de motivație à la Karnazes.

Câteva capitole sunt dedicate experienței lui Karnazes la Spartathlon, unul dintre cele mai dure ultramaratoane ale lumii, care se întinde pe o distanță de 246 km între Atena și Sparta, pe o rută similară cu cea parcursă de Fidipide acum peste 2000 de ani. 

Spre deosebire de ce știam eu până acum, că Fidipide alergase vreo 40 km de la Maraton la Atena ca să spună “Am învins!” și apoi să moară, ei bine… se pare că el făcuse în zilele precedente alte sute de km, între Atena și Sparta, pentru a duce mesaje de colo-colo, contribuind astfel la victoria grecilor în fața perșilor. Am zis “se pare” pentru că nu se știe sigur, iar în realitate e posibil ca o parte din poveste să fie doar o legendă.

Spartathlonul se desfășoară pe un traseu nu tocmai prietenos, trecând prin orașe, câmpuri, pe lângă zone industriale pline de poluare sau urcușuri aspre, astfel că până la linia de finiș se mai pierd pe drum din alergători 😀

“Karno” a ales să participe la această cursă și datorită originilor sale grecești, de care este foarte mândru. Ba mai mult, el a adoptat o dietă similară cu cea a vechilor greci, compusă din smochine, măsline, pasteli (miere cu susan), carne afumată, evitând gelurile și isotonicele de la punctele de hidratare. Din nou, autorul subliniează ideea că la un ultramaraton e important să-i dai corpului ce are nevoie pe moment și să-ți adaptezi planurile în funcție de situație.

Foto: facebook.com/DeanKarnazes

Nu-mi dau seama dacă acest Karnazes are o memorie extraordinară sau doar un editor foarte creativ. Sau poate ambele. Însă sunt atât de multe detalii în capitolele despre Spartathlon, încât stau și mă întreb cum a reușit să și le amintească; mă-ndoiesc că a luat notițe la fața locului. Recunosc, sunt un pic invidioasă, mie mi-e greu să-mi aduc aminte chestii din curse mult mai scurte :))

Trecând peste asta, dacă te bate gândul să participi la Spartathlon, cartea este un bun punct de plecare pentru a intra în atmosferă și a descoperi perspectiva altui alergător. La fel, dacă vrei să înțelegi un pic fenomenul ultra și cum gândesc unii oameni pasionați de alergările de anduranță extreme.

Fun fact: Maraton înseamnă „câmp de fenicul”, iar de aici vine și denumirea localității.

Bătălia de la Maraton din anul 490 îHr, dintre atenieni și perși, se pare că a avut o oarecare semnificație pentru viitorul civiliației europene (sau cel puțin asta e concluzia autorului). În cartea lui Karnazes, faptele istorice sunt îmbrăcate într-o aură de eroism cu tentă motivațională, astfel că bătălia de la Maraton și “fugile” lui Fidipide capătă proporțiile unui mic scenariu de Hollywood.

Cei care se simt inspirați de discursuri motivaționale, de eroi și reușite model, foarte probabil că vor aprecia cartea. Alții, mai dintr-o bucată și fără pasiune pentru cuvinte pompoase, probabil că vor ieși pur și simplu la o alergare 🙂

Închei cu un citat din carte despre durere – o perspectivă cam dură, dar care ilustrează foarte bine modul de gândire al lui Karnazes și rezistența sa la atâtea ultramaratoane.

„Oamenii se gândesc la durere doar ca la o senzație fizică, dar există și o conexiune emoțională foarte intensă cu durerea. Durerea îi face pe oameni să se simtă incomod. Îi doare, astfel că senzația de durere este percepută ca ceva negativ, care trebuie calmat și vindecat. Eu mi-am schimbat punctul de vedere și i-am atribuit senzației de durere sentimente pozitive. Durerea este bună. Primesc durerea cu brațele deschise pentru că mă face să simt că trăiesc.”