Acum câțiva ani, dintr-o întâmplare, mi-a ajuns în mâini cartea „Ultramaratonistul”, de Dean Karnazes. Am citit-o cu fascinație, uimită de isprăvile acestui alergător devenit cunoscut datorită ultramaratoanelor extreme pe care le-a terminat (ajutat și de ceva marketing, zic unii). A fost prima carte despre alergare pe care am citit-o, așa că acum „Drumul către Sparta”, de același autor, mi-a stârnit curiozitatea.
Pe scurt, „Drumul către Sparta” este despre eroi mai vechi și mai noi care inspiră alergătorii de anduranță, dar oferă și o mini-lecție de istorie. Cartea împletește legenda mesagerului grec Fidipide cu date istorice despre bătălia de la Maraton, plus pastile amuzante despre stilul de viață grecesc și o porție de motivație à la Karnazes.
Câteva capitole sunt dedicate experienței lui Karnazes la Spartathlon, unul dintre cele mai dure ultramaratoane ale lumii, care se întinde pe o distanță de 246 km între Atena și Sparta, pe o rută similară cu cea parcursă de Fidipide acum peste 2000 de ani. Continue reading