Când vine vorba de alimentaţie şi sănătate, sunt mereu pe fază, pentru că îmi place să descopăr produse şi idei noi şi să-mi reamintesc chestii pe care poate le ştiu, dar le pierd uneori din vedere. De aceea, mă bucur să pot lua parte la Convenţia de Nutriţie 2016, organizată de cei de la Iubim şi gătim, care va avea loc pe 16 aprilie 2016 în Bucureşti.
Am recitit articolul despre Bucătărim sănătos! (eveniment organizat acum 2 ani de aceeaşi echipă) şi mi-am amintit de atmosfera plăcută de atunci, aşa că tare sunt curioasă cum va fi de data asta şi ce surprize au pregătit organizatorii. Acum vor fi mai mulţi invitaţi, care promit să ne împărtăşească “ingrediente” pentru o viaţă sănătoasă şi fericită – un concept atât de des folosit, dar atât de puţin trăit…
Nu mi-am setat cine ştie ce aşteptări, îmi doresc doar să mă simt bine, iar discursurile să fie relaxate, realiste şi utile. Îmi place să cred că pot învăţa ceva din orice experienţă, mai ales când vine vorba de alimentaţie, deci va o participare cel puţin interesantă. Continue reading





Când am văzut cartea asta în librărie, mi-am zis că citind-o o să pot înţelege mai clar care-i treaba cu alimentele controversate, adică acele produse despre care unii zic că fac bine, iar alţii că sunt otravă curată. Ei bine, cred că ideea principală a cărţii este că nimeni nu ştie de fapt care-i treaba. Sau cel puţin asta a fost impresia mea. În absolut fiecare caz menţionat sunt citate studii peste studii cu rezultate care se bat cap în cap. Păi dacă nici oamenii de ştiinţă nu se pun de acord, noi ce facem?
Michael Pollan nu este nutriţionist şi nici doctor. Este, însă, aşa cum se declară şi în titlul cărţii, un gurmand. Şi reuşeşte să ofere argumente credibile, poate mai clare şi mai simplu explicate decât un specialist. Cartea este bine documentată, iar dacă vă place vă recomand „Dilema omnivorului”, de acelaşi autor, tot pe tema alimentaţiei, dar cu o tentă mai jurnalistică: prezintă un reportaj de investigaţie asupra surselor de hrană actuale.
În general nu mă prea încântă chestiile „perfecte”, mi se pare că încurajează o vânare de vânt şi nu ţin cont de faptul că suntem diferiţi. Cu toate astea, am cumpărat „Reţeta sănătăţii perfecte” pentru că, răsfoind-o, am dat de informaţii interesante.