Când vine vorba de alimentaţie şi sănătate, sunt mereu pe fază, pentru că îmi place să descopăr produse şi idei noi şi să-mi reamintesc chestii pe care poate le ştiu, dar le pierd uneori din vedere. De aceea, mă bucur să pot lua parte la Convenţia de Nutriţie 2016, organizată de cei de la Iubim şi gătim, care va avea loc pe 16 aprilie 2016 în Bucureşti.
Am recitit articolul despre Bucătărim sănătos! (eveniment organizat acum 2 ani de aceeaşi echipă) şi mi-am amintit de atmosfera plăcută de atunci, aşa că tare sunt curioasă cum va fi de data asta şi ce surprize au pregătit organizatorii. Acum vor fi mai mulţi invitaţi, care promit să ne împărtăşească “ingrediente” pentru o viaţă sănătoasă şi fericită – un concept atât de des folosit, dar atât de puţin trăit…
Nu mi-am setat cine ştie ce aşteptări, îmi doresc doar să mă simt bine, iar discursurile să fie relaxate, realiste şi utile. Îmi place să cred că pot învăţa ceva din orice experienţă, mai ales când vine vorba de alimentaţie, deci va o participare cel puţin interesantă.
Mai multe despre invitaţi poţi citi pe pagina evenimentului, iar pentru a te înscrie completează formularul de aici. Taxa de înscriere este de 95 de lei, respectiv 85 de lei pentru clienţii fideli.
Ne vedem acolo? 🙂
Convenţia de Nutriţie – Secrete de Top pentru Sănătate, Bucurie şi Fericire
Când: 16 aprilie 2016, orele 10:00 – 18:00
Unde: Hotel Golden Tulip – Bd. Decebal, nr. 19 (Metrou Piata Muncii), Bucureşti