Când am văzut cartea asta în librărie, mi-am zis că citind-o o să pot înţelege mai clar care-i treaba cu alimentele controversate, adică acele produse despre care unii zic că fac bine, iar alţii că sunt otravă curată. Ei bine, cred că ideea principală a cărţii este că nimeni nu ştie de fapt care-i treaba. Sau cel puţin asta a fost impresia mea. În absolut fiecare caz menţionat sunt citate studii peste studii cu rezultate care se bat cap în cap. Păi dacă nici oamenii de ştiinţă nu se pun de acord, noi ce facem?

Se pare că un gest atât de vechi şi natural ca cel al hrănirii a devenit o dilemă, iar abundenţa de informaţii despre alimentaţie mai mult ne încurcă decât ne ajută. Şi, aşa cum bine spune şi autorul, „cu toată pleiada de studii actuale se pot găsi «dovezi» pentru aproape orice teorie”.

Cartea este structurată în mai multe capitole de sine stătătoare, fiecare prezentând informaţii despre anumite alimente, nutrimente, substanţe chimice, prin prisma teoriilor vehiculate despre ele. Câteva exemple de titluri: „Un măr pe zi”, „Ciocolata şi flavonolii”, „Miraculosul suc de goji”, „Grâul şi glutenul”, „Agricultură ecologică”, „Glutamat de monosodiu pentru gust”, „Laptele şi calciul” etc.

Laptele este un aliment care stârneşte, se pare, multe controverse. Eu personal am fost uimită să aflu că un produs ridicat în slăvi de mai toată lumea a ajuns să fie hulit şi considerat ca având legătură cu apariţia unor boli cardiovasculare, a cancerului de sân, de prostată, a diabetului, a alergiilor, etc. Poate că nu este un aliment miraculos, dar nici otravă curată, susţine autorul în acest caz.

„Argumentele orientate împotriva consumului de lapte au la bază, de cele mai multe ori, faptul că nicio altă specie în afară de cea umană nu bea lapte după înţărcare. Iar acest argument nu sună foarte convingător. La fel de bine putem spune că nicio altă specie nu proiectează avioane, nu produce antibiotice şi nu coace pâine”, menţionează Joe Schwarcz.

Mai sunt comentate şi alte dovezi aduse de tabăra anti-lapte, iar eu personal am ajuns la concluzia că există argumente de ambele părţi, şi, până la urmă, depinde tot de noi pe cine alegem să credem. (Până una-alta, mă duc să-mi torn un pahar cu lapte…)

„Cea mai rea formă de ignoranţă sunt lucrurile pe care suntem convinşi că le ştim”, zicea Mark Twain. Se pare că în cazul alimentaţiei nu există un asemenea pericol, deoarece nimic nu mai e cert şi apar mereu cercetări care răstoarnă ideile anterioare despre nutriţie. Şi atunci, se întreabă autorul, pe cine să mai credem?

Suntem sfătuiţi să ne formăm opiniile despre alimentaţie pe baza unor lucrări ştiinţifice apărute în publicaţii de specialitate de mare reputaţie. Însă mulţi nu avem acces la acestea şi rămânem prinşi la mijloc între două instanţe: pe de-o parte sunt oamenii de ştiinţă care transmit informaţii într-un limbaj prea tehnic pentru majoritatea consumatorilor, iar pe de altă parte sunt activiştii pătimaşi care îşi bazează manifestările mai mult pe emoţii decât pe cercetări şi dovezi.

Însă, dincolo de tot acest hăţiş al alimentaţiei care ne bulversează s-au conturat anumite principii cu care cam toată lumea (demnă de luat în seamă) este de acord: alimentele de bază ar trebui să fie fructele şi legumele, cerealele integrale sunt de preferat celor rafinate, zahărul consumat în exces este nociv, organismul are nevoie şi de grăsimi, etc. Diversitatea este cheia unei alimentaţii sănătoase; ea se opune consumării în exces a unei anumite categorii de alimente, în detrimentul alteia.

Şi un citat care mi-a plăcut mult şi care sintetizează foarte bine ideea echilibrului în alimentaţie:

„[…] în viaţă există lucruri mult mai importante decât să fim în permanenţă obsedaţi de fiecare îmbucătură de mâncare. Ceea ce contează este regimul alimentar per ansamblu. Putem să mâncăm mere în fiecare zi, dar în rest să avem o alimentaţie de coşmar din punct de vedere nutriţional, tot aşa cum putem mânca din când în când câte o gogoaşă, dar în rest să avem o alimentaţie sănătoasă”.

Să tindem spre a doua variantă, zic eu.

Fiecare avem nişte criterii după care luăm decizii în viaţa de zi cu zi, ţinem cont de prestigiu, de surse, etc. În cazul alimentelor este bine să luăm în calcul şi ce ne zice organismul. Dacă învăţăm să-l ascultăm şi să ţinem cont de părerea lui, ne putem ghida mai uşor în hăţişul alimentaţiei. Nu există alimente minune, cu proprietăţi miraculoase, la fel cum nu există un stil de alimentaţie potrivit pentru toată lumea. Deci ce rămâne de făcut? Să ne informăm şi să decidem NOI ce este mai bine pentru organismul propriu, de exemplu, dacă să mâncăm sau nu carne, dacă bem sau nu lapte, etc.