Category Archives: Lovely places

Lectură la iarbă verde: Copacul cu Cărţi

Vara trecută făceam un mic inventar al locurilor unde poţi citi în aer liber în Bucureşti. Acum mă bucur să adaug listei încă unul, de data aceasta prevăzut şi cu o mică bibliotecă. Este vorba de Copacul cu Cărţi din Cişmigiu, un spaţiu larg, foarte plăcut, amenajat pe una din pajiştile parcului.

copacul-cu-carti-parcul-cismigiu

Cei doi copăcei-bibliotecă sunt garnisiţi cu tot felul de cărţi, pentru copii şi adulţi. Mi-a plăcut că am găsit aici cărţi noi, în stare bună, variate. Continue reading

Apus superb peste Bucureşti, văzut de pe Crystal Tower

Pentru iubitoarea de panorame din mine, nimic nu poate fi mai plăcut decât să savurez priveliştea peste Bucureşti, la apus, într-o vineri seară de iulie când norii flirtează cu soarele şi vântul, luându-se la întrecere pe cer.

Cam ăsta a fost scenariul la un eveniment organizat de Beck’s, care a pus la cale 3 petreceri inedite în 3 locuri faine din Bucureşti: bowling la 72 m înălţime pe Heliportul Crystal Tower, campionat de mini-golf în galeriile de artă Artmark (Palatul Cesianu Racoviţă) şi show electro la Teatrul Elisabeta. Un mod creativ de a promova brandul, dar şi de a pune în valoare spaţiile respective, nu foarte cunoscute în peisajul bucureştean.

parcul-kiseleff-vazut-din-crystal-tower

Am urcat cu entuziasm în clădirea de birouri Crystal Tower pentru a doua oară, de data aceasta un pic mai sus decât Restaurantul Sole, unde fusesem acum ceva vreme. Încă din lift am căscat ochii de uimire privind la clădirile care deveneau tot mai mici, cu gândul la panorama de suuus de tot. Continue reading

O cafenea inedită în Braşov: Dr. Jekelius

Update august 2021: Cafeneaua Dr. Jekelius s-a închis.

Printre articolele răsfoite înainte de mini-vacanţa de la Braşov a fost şi unul despre o cafenea mai deosebită, cu aspect de farmacie veche. Mi-am notat adresa şi mi-am pus o notă mentală să-i fac o vizită. Ajunsă la faţa locului, nu a trebuit să o caut prea mult. Cafeneaua Dr. Jekelius se află pe o stradă populată de restaurante şi magazine, fix în inima Braşovului.

După masa delicioasă de la Bistro de l’Arte, purtându-mi paşii hai-hui, m-am trezit în faţa unei terase cu umbrele „Braşov, regele oraşelor în România”, în spatele cărora de-abia i-am zărit numele. De afară nu părea mai specială faţă de alte cafenele. Am ezitat dacă să intru atunci sau să amân vizita pentru a doua zi, dar pentru că seara era atât de plăcută, mi-am zis să nu pierd ocazia de a gusta o altă porţie creativă de Braşov.

dr-jekelius-cafenea-brasov

Continue reading

7 gânduri despre Braşov

Escapada de weekend de la Braşov a fost fix pe sufletul meu, pentru că am reuşit să combin plimbarea şi destinderea cu alergarea – ce altceva mi-aş fi putut dori mai mult? 🙂 Plus că nu mai fusesem de ani buni prin micul orăşel de la poalele Tâmpei şi mi-era dor să-l revăd.

spre-piata-sfatului-brasov

“Ce locuri de vizitat în Braşov aş putea să pun pe listă?” M-am întrebat asta înainte să plec de acasă, dar n-am avut chef să fac un research amănunţit, aşa că am notat doar câteva restaurante, am citit 2-3 articole despre ce ar fi interesant de văzut şi… cam atât. Însă a fost tocmai bine. Am rămas şi cu câteva gânduri după această mini-vacanţă, alături de o sumedenie de cadre imortalizate cu drag:

1. Nu trebuie să treci graniţa ca să te bucuri de priveliştea piaţetelor şi să sorbi din tihna cafenelelor cochete. În Braşov sunt câteva pieţe unde liniştea merge pe vârfuri printre clădirile istorice, într-un dans lent, mângâind pereţii însemnaţi de timp. Cum tot mi-era mie dor de Italia, mi-am mai potolit aleanul privind la terasele atât de frumos decorate, intime, retrase din calea agitaţiei. Continue reading

SanThe, ceainăria roz-delicat din inima Bucureştiului

Am intrat în ceainăria SanThe într-o duminică după-amiază cu ploaie. Vremea închisă, supărată, nu m-a intimidat, aşa că mi-am făcut curaj şi i-am păşit curioasă pragul. Mi-a fost greu să-mi opresc privirea asupra unui colţ, căci am fost fermecată de micile detalii delicate ce însufleţesc întreg locul.

ceainarie-centru-santhe

SanThe Fitoceainărie se află în centrul vechi al Bucureştiului, însă nu în partea aglomerată, unde se înghesuie terasele, ci în porţiunea mai puţin cunoscută a străzii Lipscani, respectiv cea din spatele bisericii Sf. Gheorghe.

De ce e specială această ceainărie? Continue reading

Bistro de l’Arte, un loc cochet şi cu mâncare bună în Braşov

Despre Bistro de l’Arte din Braşov citisem multe recenzii pozitive, aşa că se afla deja pe lista locurilor de văzut când am decis să vizitez oraşul de la poalele Tâmpei. Îmi notasem cu grijă adresa, dar n-a fost nevoie să caut prea mult, pentru că am dat peste el din întâmplare, în prima plimbare după mulţi ani pe străzile magice ale Braşovului.

bistro-de-larte-brasov

Aşa cum sugerează şi numele, Bistro de l’Arte este un bistrou cochet, aflat foarte aproape de strada Republicii, pe o alee îngustă din centrul vechi al Braşovului, spaţiu mustind de lume. Înainte să văd numele, mi-a sărit în ochi mica terasă, de fapt câteva mese şi scaune scoase în faţa unei case, cu oameni veseli şi relaxaţi. Am zâmbit când am descoperit coincidenţa, iar a doua zi, pe seară, m-am întors să mă bucur cu toate simţurile de acest colţ delicios.

meniu-bistro-de-larte-brasov Continue reading

Muzeul Theodor Pallady (Casa Melik) – o porţie mică şi gustoasă de artă

Mi-am propus să iau la pas muzeele Bucureştiului, în căutare de noi colţuri deosebite care să mai coloreze un pic monotonia zilnică. Într-o sâmbătă după-amiază a venit şi rândul Muzeului Theodor Pallady, un loc nu foarte promovat printre obiectivele turistice ale capitalei.

casa-melik-muzeul-theodor-pallady

Muzeul se află pe strada Spătarului, nr. 22, aproape de biserica Armenească, într-un cartier liniştit de case frumoase, unde weekendurile se arată leneşe, asemenea mâţelor care dorm cu burta la soare prin curţi. Pe drum am văzut şi câteva clădiri de vis, cu arhitectură elegantă şi flori colorate în porţi. Continue reading

La Metoc, ceainăria unde timpul stă în loc

Metocul l-am descoperit demult, prin facultate, când ceainăriile încă nu erau pe val, iar în întreg Bucureştiul nu găseai decât vreo 3-4. Nu mai ştiu de unde am aflat de ea, dar mi s-a părut fascinant faptul că cineva s-a gândit să deschidă pentru oaspeţi grădina unei case vechi din cartierul Armenesc şi să creeze un spaţiu semi-sălbatic, unde te poţi refugia din faţa agitaţiei şi traficului.

la-metoc-gradina-ceai

Am revenit La Metoc după vreo câţiva ani în care n-am mai găsit drum spre grădina cu ceai şi bunătăţi. M-a primit cu aceeaşi linişte şi tihnă, chiar dacă în ziua respectivă fusese răsfăţată de ceva stropi de ploaie.

De data asta nu m-am mai rătăcit prin labirintul de străzi de-o şchioapă, ticsit cu clădiri vechi, curţi ascunse şi adevărate comori arhitecturale. Continue reading

Muzeele necunoscute ale Bucureştiului: Casa Storck

Muzeul Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck sau, pe scurt, Muzeul Storck este unul dintre locurile în care îmi doream tare mult să ajung, de când am descoperit site-ul www.muzeulbucurestiului.ro şi mai ales după ce am vizitat Muzeul Minovici. Aflasem că este închis temporar pentru lucrări de restaurare, aşa că am fost super-încântată când am văzut că la Noaptea Muzeelor de anul acesta (2015) avea să-şi deschidă porţile pentru vizitatori.

muzeul-cutescu-storck-bucuresti-str-vasile-alecsandri

Am bănuit că nu multă lume se va înghesui la un muzeu cvasi-nescunoscut, dar cu toate astea am fost precaută şi am ajuns aici pe la ora 6 jumate seara, când nici pe străzi nu era prea mare aglomeraţie, iar nebunia încă nu începuse. Continue reading

Alandala Cafe, joc de culori în fum de ţigară

La Alandala Cafe mi-am propus de mult să ajung, căci tot vedeam la ei evenimente de tot felul, de la concerte, piese de teatru şi vernisaje, până la târguri şi ateliere. Am profitat de expoziţia foto a Cameliei şi de vremea bună de afară ca să fac o vizită micuţei cafenele din str. Aurel Vlaicu, nr. 70, nu departe de Ceai la Vlaicu.

Încă de la poartă am avut parte de o primire jucăuşă: un desen colorat, cu un animăluţ care se joacă de zor la cutia electrică. Imaginea perfectă pentru a pătrunde în atmosfera veselă din cafenea 🙂

alandala-cafe-intrare

Pentru că vizita mea s-a produs undeva între după-amiază şi seară, pe o vreme încă rece, terasa era liberă, aşa că am profitat ca să o fotografiez în voie. Pe interior, gardul este vopsit ca un curcubeu, asortat cu mesele şi scaunele gingaşe.

Continue reading