Tag Archives: ceainărie Bucureşti

T-bar Bucharest – un loc secret pentru pasionații de ceai

T-bar nu e tocmai un loc secret, însă nu este foarte popular pentru că se adresează doar celor super-pasionați de ceai. Ceai adevărat, nu mușețel 😛

Se află aproape de Unirii, în cadrul X Hostel Bucharest, unde cobori pe scări spre un loc despre care n-ai zice că găzduiește o ceainărie. 

Într-un colț cu lumină discretă, o bibliotecă delimitează spațiul cu pernuțe și fotolii al T-bar.  T-bar nu e tocmai o ceainărie clasică, e mai mult un loc de relaxare cu ceai, iar “meniul” cuprinde doar câteva sortimente.

t bar bucharest ceai

Ne-am descălțat și am intrat, apoi ne-am așezat pe covor. M-a mirat să văd desenat pe pereții negri ceva ce pare a fi Opera din Sidney, fără legătură directă cu ceaiul, dar se pare că face parte din personalitatea hostelului 🙂

Sunetul bilelor de biliard lovindu-se una de alta și muzica agitată s-au estompat automat când Riku, gazda noastă, a început să pregătească ceaiul după metoda chinezească Gong Fu și să ne povestească despre lumea asta minunată.  Continue reading

Mic ghid pentru a iubi Bucureștiul

Era 2005 când Bucureștiul m-a adoptat, iar de atunci continuă să mă uimească în fiecare zi pe care o petrec aici. Uneori agitată, sumbră, copleșitoare, alteori exuberantă, boemă, plină de entuziasm, atmosfera din București e oricum, numai nu plictisitoare.

Dacă ai nevoie de un impuls ca să descoperi și partea mai prietenoasă a capitalei, încearcă experiențele de mai jos. Poate că n-o să te îndrăgostești nebunește de ea, dar cel puțin te vei bucura de un flirt plăcut cu un oraș surprinzător. Enjoy!

cum sa iubesti bucurestiul

Fă o plimbare pe strada din spatele Ateneului, la ceas de seară

Are ceva magic bucățica asta de centru, cu strada îngustă și pietruită, mai ales la lumina felinarelor. Dacă tot ești aici, poți să guști o prăji bună la Mara Mura sau un ecler fancy la French Revolution. Sau ambele, desigur.  Continue reading

O după-amiază în culorile relaxării la Ceainăria Chaya

Casă veche, culoare și accesorii readuse la viață. Asta am găsit la ceainăria Chaya, descoperită pe o străduță necunoscută a Bucureștiului, la o plimbare de câteva minute de la bulevardul Unirii. De fapt, am descoperit-o pe Instagram, iar fotografiile cu interiorul m-au convins să-i fac o vizită.

ceainaria chaya ceai

Ceainăria Chaya s-a deschis oficial la începutul anului 2018 și este găzduită de o casă frumoasă, reamenajată în nuanțe vesele și decorată cu obiecte de tot felul, asemenea unui mic muzeu. Primul lucru pe care l-am observat când am intrat pe poartă a fost curtea spațioasă, unde probabil că la vară va fi o terasă. Înăuntru, tapetul cu frunze și oglizile față în față mi-au captivat privirea, care a hoinărit apoi avidă spre alte detalii cu farmec. Pentru că la Chaya găsești o grămadă de astfel de lucruri.

ceainaria chaya bucuresti

Camerele sunt stil vagon, despărțite de uși superbe cu geamuri, astfel că lumina se plimbă nestingherită prin toată casa.   Continue reading

Ceainăria Respiro. Pentru momente inspirate de pauză

Nu mai știu cum am dat peste evenimentul “Cărți pe nevăzute” – probabil pe Facebook. Mi-a surâs imediat ideea, cu atât mai mult când am descoperit că are loc într-o ceainărie unde nu fusesem până acum.

ceainaria respiro

Ceainăria Respiro se află fix în centrul Bucureștiului, în zona Universitate. Ca să ajungi acolo, treci pe lângă Pizza Hut și intri pe gangul spre Biserica Doamnei. Dincolo de ușa simplă am găsit o cameră superb decorată în culori pastelate, cu câteva mese, canapele și scaune, având deasupra un șir de oglinzi luminoase. E o ambianță liniștitoare în Ceainăria Respiro, ideală pentru un moment de repaus, așa cum promite și numele.  Continue reading

Ceainării din București – recomandări și impresii

Cei care trec adesea pe acest blog sau cei care mă cunosc din viața reală știu că-mi place mult să beau CEAI. Deși am făcut deja un articol cu recomandări de restaurante și alte locuri faine din București, simt nevoia unei liste dedicate doar ceainăriilor. Adică locurilor unde poți să stai să servești un ceai de calitate, dar și să cumperi pentru acasă. Bineînțeles, un ceai poți să bei în mai toate restaurantele și bistrourile, însă eu am notat acum doar ceainăriile cu un meniu generos și variat de ceaiuri.

Așa că dacă aveți poftă de un loc tihnit, unde să vă încântați sufletul cu o licoare delicată, încercați într-unul din locurile de mai jos 😉  Continue reading

Sheida, cafenea și ceainărie cu aromă de fapte bune

Cum poți să te relaxezi și să faci o faptă bună în același timp? Mergi la Sheida, noua cafenea și ceainărie deschisă lângă Sala Palatului.

Luminos, fresh chiar dacă nu foarte mare, spațiul se remarcă prin designul de inspirație orientală cu elemente contemporane, culorile vii și accesoriile autentice. Mie mi-au plăcut în special lampadarele aninate de tavan, însă punctul forte al localului sunt covoarele persane care decorează pereții și zona superioară a cafenelei. Partea faină este că acestea nu sunt doar de decor, ci pot fi cumpărate.

sheida-cafenea-ceainarie

Continue reading

Colţul perfect pentru lectură şi ceai la Bernschutz Tea

Spuneam că ziua-bonus de 29 februarie merită savurată până la ultima secundă, aşa că mi-am programat o după-amiază de răsfăţ cu această ocazie. Nimic complicat sau nemaivăzut, ci pur şi simplu câteva ore într-un loc drăguţ, adică la ceainăria Bernschutz&Co Tea de lângă Grădina Icoanei.

ceai-la-bernschutz-gradina-icoanei

De cum am intrat, am ochit colţişorul magic, numai bun pentru citit, printre flori şi pernuţe colorate. Acolo am petrecut pe acorduri dulci de jazz, în parfum de narcise şi pagini de carte, alături de un ceai bun, încercat pentru prima dată. Am ales un Bancha discret, cu un uşor iz de plante şi o nuanţă galben-pai. Ca de obicei, am fost entuziasmată de cana mare, cu decoraţiuni florale (de data asta albastre), completând atât de plăcut ceaiul. Continue reading

Mister şi romantism în noapte la Ceainăria Infinitea

Despre ceainăria Infinitea am scris deja aici şi aici, aşa că n-o să mai spun multe despre micul paradis ascuns în cartierul Cotroceni. Uneori, cuvintele sunt de prisos. Într-o seară târzie de duminică, am redescoperit-o în romantismul întunericului.

PS: Mâţa am întâlnit-o pe un gard din apropiere şi a părut indignată că am îndrăznit să o fotografiez 🙂

pisic-cartierul-cotroceni seara-terasa-ceainarie-infinitea

Continue reading

Annette, ceainăria-bistro cu aer cochet

Ceainăria a fost închisă temporar.

O plimbare pe strada Polonă din capitală, într-o după-amiază călduroasă de weekend, mi-a adus în cale un mic colţ de rai. Ceainăria Annette, căci despre ea este vorba, se află la câteva minute de mers pe jos de Piaţa Romană, în pas vioi. Încă de la intrare poţi să admiri curtea cu verdeaţă şi flori, presărată cu scaune şi mese albe, dantelate, într-un dulce stil elegant şi feminin.

ceainaria-anette-bucuresti

Recunosc că găsirea ceainăriei nu a fost o întâmplare. O ochisem cu o zi înainte (tot) pe Facebook şi m-am mobilizat imediat să ajung acolo, curioasă să văd cum face faţă bogatei pieţe de ceainării din Bucureşti. Zis şi făcut. Am profitat de o întâlnire cu oameni dragi şi am pornit în ritm de plimbare spre locul cu pricina.

Deşi îşi spune “ceainărie”, Anette e mai mult bistro, dacă e să judecăm după meniul de mâncăruri destul de generos. Cu toate astea, lista de ceaiuri este la fel de impresionantă şi probabil că statutul de ceainărie a fost preferat datorită atmosferei delicate, liniştite. Faţă de alte ceainării, unde poţi să asortezi la ceai prăjituri, sandvişuri sau quiche-uri, la Annette ai la dispoziţie şi multe supe, salate, bruschette, paste, preparate variate cu carne şi deserturi. Dacă nu mă credeţi, meniul îl găsiţi aici în toată splendoarea lui. Continue reading

SanThe, ceainăria roz-delicat din inima Bucureştiului

Am intrat în ceainăria SanThe într-o duminică după-amiază cu ploaie. Vremea închisă, supărată, nu m-a intimidat, aşa că mi-am făcut curaj şi i-am păşit curioasă pragul. Mi-a fost greu să-mi opresc privirea asupra unui colţ, căci am fost fermecată de micile detalii delicate ce însufleţesc întreg locul.

ceainarie-centru-santhe

SanThe Fitoceainărie se află în centrul vechi al Bucureştiului, însă nu în partea aglomerată, unde se înghesuie terasele, ci în porţiunea mai puţin cunoscută a străzii Lipscani, respectiv cea din spatele bisericii Sf. Gheorghe.

De ce e specială această ceainărie? Continue reading