Metocul l-am descoperit demult, prin facultate, când ceainăriile încă nu erau pe val, iar în întreg Bucureştiul nu găseai decât vreo 3-4. Nu mai ştiu de unde am aflat de ea, dar mi s-a părut fascinant faptul că cineva s-a gândit să deschidă pentru oaspeţi grădina unei case vechi din cartierul Armenesc şi să creeze un spaţiu semi-sălbatic, unde te poţi refugia din faţa agitaţiei şi traficului.
Am revenit La Metoc după vreo câţiva ani în care n-am mai găsit drum spre grădina cu ceai şi bunătăţi. M-a primit cu aceeaşi linişte şi tihnă, chiar dacă în ziua respectivă fusese răsfăţată de ceva stropi de ploaie.
De data asta nu m-am mai rătăcit prin labirintul de străzi de-o şchioapă, ticsit cu clădiri vechi, curţi ascunse şi adevărate comori arhitecturale. Continue reading