În vizita trecută, am experimentat în Munchen şi niscaiva preparate de-ale locului, care nu m-au impresionat deloc, ba dimpotrivă. Hofbrauhaus (Casa Berii) şi Augustiner or fi ele încadrate la categoria must see pentru turişti, dar mâncărurile greţoase şi grele din meniurile lor nu au fost pe gustul meu. În orice caz, a fost o experienţă şi mă bucur că am ajuns şi prin locurile respective, măcar pentru atmosferă.

Poate că la un moment dat o să-mi fac curaj şi o să testez din nou vreun preparat nemţesc, însă până una-alta, de ce să nu mă bucur de vacanţă şi să mă răsfăţ cu chestii pe placul meu, chiar şi în Germania? 😀

Bere n-aş bea toată ziua, de covrigi m-am cam săturat, cârnaţii mă lasă rece, indiferent de formă, denumire sau culoare, de (tradiţionalii :D) cartofi prăjiţi nu mai zic. Ce-mi mai rămâne să mănânc în Munchen? La prima vedere, mai nimic. Însă de data asta, cu ajutorul unei prietene, am descoperit locuri drăguţe cu mâncare bună, dar netradiţională.

Preferatul meu a fost, de departe, Golden Bar. Mi-a plăcut tare mult interiorul luminos, camera cu tavan înalt, decorată cu hărţi aurii şi candelabre moderne. Chelnerii, foarte simpatici şi zâmbitori, iar mâncarea – delicioasă!! Am ales o mâncare de pui tikimasala, cu sos picant şi orez alături plus un pahar de vin şi am avut un bruch pe cinste! Locul se asortează minunat cu o zi de duminică, la prânz, când eşti în slow mood. Iar ceilalţi clienţi păreau la fel de relaxaţi.

După desfătarea culinară a urmat plimbarea prin Grădina Englezească, unde mi-am răsfăţat şi picioarele, purtându-le agale pe aleile însorite.

Prima experienţă culinară din Munchen a fost Cafe Bricelta, o terasă şic, de inspiraţie portugheză (sau cel puţin aşa zic ei), aproape de Sendlinger Tor şi Marienplatz. Cadrul mi s-a părut de vis, foarte cozy, datorită pernuţelor cu buline, florilor colorate şi a ornamentelor jucăuşe. În plus, candelabrele de sticlă aninate de crengile copacilor erau de efect. Salata a fost bună, doar că de foame n-am mai apucat s-o pozez 😀 Plus că după urcatul prin turnuri la vânătoare de panorame mi se terminase şi bateria la aparatul foto, aşa că am imortalizat ce am mai putut cu telefonul. Tiramisu a fost mai… hai să zicem nemţesc, adică uscat şi cam fără legătură cu originalul, dar până la urmă nu eram în Italia ca să am pretenţii la unul ca la carte. Să zicem că am mâncat o prăjitură înrudită, asemănătoare ca aspect.

O surpriză a fost Arabesk, restaurant cu specific libanez, foarte lăudat. După o zi întreagă de mers cu trenuri, hoinărit prin castele şi mâncat pe apucate (cârnaţi greţoşi, că altceva nu prea era), am încheiat seara în mare stil, cu mâncare buuună şi atmosferă pe măsură. Pentru că meniul era prea cuprinzător şi nu aş fi reuşit să mă decid, am ales un mix de bunătăţi. Am primit vreo 6-7 castronele cu humus, iaurt cu mirodenii, salată de fasole, pastă de legume şi alte delicioşenii, pe care mai că-mi venea să le mănânc cu tot cu recipiente. Restaurantul e aranjat fain, în stil oriental, atmosfera nu avea mai nimic nemţesc, iar cireaşa de pe tort a fost un belly dance live realizat de o tipă foarte zâmbitoare şi energică.

Între vizitele la Palatul Nymphemburg şi Centrul Olympia, am luat prânzul la Dean&David, un lanţ de restaurante (sau, mai degrabă, healthy fast food) cu mâncăruri variate, fresh. În faţa meniului generos, m-am lăsat sedusă de un pui cu sos picant, legume, orez basmati şi salată proaspătă, pe care l-am savurat pe mica terasă de pe trotuar, cu ochii la lume.

La The Big Easy am ajuns duminică seara, când atmosfera de aici era chill, nefiind prea multă lume. Deşi e prezentat ca restaurant american, în meniu au şi altceva în afară de burgeri. Eu am luat o supă de cocos cu creveţi şi o salată, alături de un ceai şi am admirat cheesecake-ul aranjat simpatic în farfurie. The Big Easy mi s-a părut un loc perfect de stat la taclale, iar zona în care se află e plină de alte restaurante şi cafenele drăguţe – cel puţin aşa arătau pe dinafară.

„Cina cea de taină”, în ultima seară înainte de plecare, am luat-o la Das Maria, un restaurant de familie, cu multe iconiţe şi clienţi cu câini. Mi-au plăcut ghirlandele de verdeaţă agăţate de tavan şi m-am simţit ca în vizită la nişte vechi prieteni, sub o boltă de viţă de vie. Am mers din nou pe gusturi libaneze şi am ales humus, tabbouleh şi o salată (prezentă constant în alegerile mele :D).

Cam asta a fost experienţa mea culinară în Munchen: savuroasă, dar aproape deloc bavareză.

Acum, îmi imaginez că printre voi se află şi pasionaţi de mâncarea bavareză. Aveţi vreo recomandare de restaurant sau preparat nemţesc care să mă facă să-mi schimb părerea despre această bucătărie?