Plăcintele au, în mintea mea, o semnificaţie dublă.
Pe de-o parte, sunt plăcintele pe care le mâncam acasă, făcute de bunica sau mama, umplute cu brânză sărată şi un praf de dragoste. Plăcinte calde, aburinde, cu compoziţie din belşug, la care mă repezeam imediat ce erau scoase din cuptor şi le înfulecam cu poftă, bălăcite prealabil în multă smântână.
Pe de altă parte, sunt plăcintele anemice luate ca gustare în anii de liceu, cumpărate de chioşcul de la colţ. Calde, dacă aveam noroc, subţirele şi cu brânză mai puţină, cu foi elastice. Le mâncam în grabă, tot cu poftă (un sentiment care încă îmi însoţeşte mesele…), în pauzele de la şcoală, alternate uneori cu un covrig.
Revenind la prezent, mărturisesc că la plăcinte am cam renunţat; cel puţin la cele cumpărate de la supermarketuri sau simigerii, căci şi acum, din când în când, mai am parte de câte o surpriză acasă sub formă de plăcintă cu muuult dovleac. În rest, plăcintele au cam dispărut din peisajul meu culinar.
Însă nu am putut să nu fiu curioasă ce-i cu plăcintele de La Plăcinte, un restaurant tradiţional moldovenesc deschis de ceva vreme în Bucureşti, acum aflat pe picior de extindere.