Tag Archives: eveniment

Ceainăria Respiro. Pentru momente inspirate de pauză

Nu mai știu cum am dat peste evenimentul “Cărți pe nevăzute” – probabil pe Facebook. Mi-a surâs imediat ideea, cu atât mai mult când am descoperit că are loc într-o ceainărie unde nu fusesem până acum.

ceainaria respiro

Ceainăria Respiro se află fix în centrul Bucureștiului, în zona Universitate. Ca să ajungi acolo, treci pe lângă Pizza Hut și intri pe gangul spre Biserica Doamnei. Dincolo de ușa simplă am găsit o cameră superb decorată în culori pastelate, cu câteva mese, canapele și scaune, având deasupra un șir de oglinzi luminoase. E o ambianță liniștitoare în Ceainăria Respiro, ideală pentru un moment de repaus, așa cum promite și numele.  Continue reading

ZenFest vine la București pe 28 și 29 octombrie 2017

Update: Evenimentul s-a anulat momentan și se va reprograma pentru o altă perioadă.


După cinci ediții desfășurate în Cluj-Napoca, ZenFest vine în miez de toamnă la București. Evenimentul provomează echilibrul minte-corp-suflet, iar în weekendul 28-29 octombrie va reuni specialiști din yoga, psihologie, nutriție, antreprenoriat, Theta Healing și multe altele, oferind o experiență de dezvoltare armonioasă.

evenimente bucuresti ZenFest 2017

Pe parcursul celor 2 zile vor avea loc conferințe, traininguri și workshopuri pe teme foarte variate:

ZenFest este pentru tine dacă vrei să afli secretele relațiilor armonioase cu partenerul/ partenera de viață, părinții, copiii sau cu colegii și prietenii, cum poți avea un stil de viață echilibrat și sănătos și un corp energic de dimineața până seara sau cum să manifești prosperitatea în viața ta. Dacă vrei să înveți cum să îți folosești puterea interioară pentru a-ți învinge orice frică care te ține în loc, dar și cum să lași trecutul în urmă și să trăiești în prezent, ZenFest este cadrul potrivit!

M-am uitat un pic pe lista speakerilor de la edițiile trecute și am văzut acolo oameni cu profesii și pasiuni diverse: medici, instructori de yoga, psihoterapeuți, traineri, vindecători, astrologi etc. Tocmai asta îmi place la astfel de evenimente, faptul că pun la dispoziția participanților o paletă de instrumente diferite diferite pentru căutarea echilibrului, din care fiecare poate alege ce i se potrivește. Pentru mine, diversitatea domeniilor din care provin speakerii e de bun augur, deoarece suntem diferiți și nu putem găsi un singur element care să aducă tuturor fericirea și echilibrul, fiecare avem propriile argumente cu care rezonăm.

Iar partea frumoasă e că la ZenFest putem explora și domenii cu care poate nu ne intersectăm în mod obișnuit, descoperind alternative interesante.  Continue reading

Ce surprize găsești la Tea & Coffee Festival 2016

Așa cum ziceam și în articolul de aici, în perioada 24-30 octombrie 2016 în București are loc Tea&Coffee Festival, eveniment dedicat pasionaților de ceai și cafea. Și pentru că mă încadrez în prima categorie, l-am luat în vizor și îmi doresc să ajung la cel puțin una din seratele culturale propuse de organizatori 🙂

Festivalul Tea&Coffee cuprinde:

  • program-tea-coffee-festival-20167 EVENIMENTE – seri tematice inspirate de țări cu tradiție în cultura ceaiului și a cafelei, care se vor desfășura în cafenele, ceainării și cluburi din București – Biletele se pot cumpăra de pe www.bilete.ro.
    • Seara Armenească – tur pietonal ghidat, degustare de cafea și coniac, demonstrație culinară și proiecție de film
    • Seara Braziliană – Petrecere autentic braziliană cu muzică, dans, capoeira și băuturi tradiționale, la Expirat
    • Seara Africană – concert Ikhaya Band, bijuterii tribale și împletituri afro
    • Teatru la Seara Rusească – teatru, împletituri rusești, obiecte de designer
    • Seara Turcească – concert Balkan Taksim, ateliere de pictură pe apă și cafea la ibric, la Clubul Țăranului
    • Seara Mexicană – serbăm Dia de los Muertos cu trupa Habanegra, face painting și împletituri stil Frida, un meniu special cu cafea și tequila
    • Seara Indoneziană – degustare de cafea și ceai indonezian, atelier de bijuteri Bali, proiecție de film
  • O EXPOZIȚIE de ceai, cafea, accesorii și aparatură de specialitate – pe 29-30 octombrie, între orele 10:00-20:00, la Hanul Gabroveni (strada Lipscani nr. 86-88). – Intrare liberă

Printre manifestările din cadrul festivalului se numără: concerte, spectacole de teatru, demonstrații culinare, expoziții, proiecții de film, workshop-uri, precum și degustări de ceai, cafea și băuturi tradiționale. Numai goodies 🙂

Programul complet al festivalului îl găsiți pe www.tea-coffee.ro.

FB: www.facebook.com/TeaCoffeeFestival

“Iubim şi gătim” sau despre nutriţie în stil relaxat

Dimineţile de weekend mi se par şi mai frumoase când mă trezesc fără grabă, văd soarele pe cer şi ştiu că în curând voi ieşi la aer. Sâmbăta trecută am avut un motiv în plus să mă mobilizez să ies din casă: am fost la convenţia de nutriţie “Iubim şi gătim”, un bun prilej să descopăr lucruri noi despre alimentaţie şi sănătate.

Ajunsă la hotelul Golden Tulip de la Piaţa Muncii, am constatat cu încântare că evenimentul are loc la sala panoramică, de la etajul 9, aşa că o mini-privelişte spre zona din jur mă aştepta cuminte în vârf. Am urcat cele 9 etaje şi am intrat într-o sală luminiasă decorată cu globuri de flori şi fluturi, unde participanţii se făceau deja comozi. Oameni curioşi, preocupaţi de sănătate şi dornici să afle cum pot să aibă mai multă grijă de ei.

iubim-si-gatim-2016

Conferinţa a fost deschisă de Florentina Gionea, care ne-a prezentat câteva sfaturi utile pentru o viaţă mai sănătoasă. Am aflat că elementul care nu trebuie să lipsească din alimentaţia zilnică este… pateul 😀 Continue reading

Convenţia de nutriţie “Iubim şi gătim” 2016: despre mâncare şi fericire

Când vine vorba de alimentaţie şi sănătate, sunt mereu pe fază, pentru că îmi place să descopăr produse şi idei noi şi să-mi reamintesc chestii pe care poate le ştiu, dar le pierd uneori din vedere. De aceea, mă bucur să pot lua parte la Convenţia de Nutriţie 2016, organizată de cei de la Iubim şi gătim, care va avea loc pe 16 aprilie 2016 în Bucureşti.

conventia de nutritie 2016 iubim si gatim

Am recitit articolul despre Bucătărim sănătos! (eveniment organizat acum 2 ani de aceeaşi echipă) şi mi-am amintit de atmosfera plăcută de atunci, aşa că tare sunt curioasă cum va fi de data asta şi ce surprize au pregătit organizatorii. Acum vor fi mai mulţi invitaţi, care promit să ne împărtăşească “ingrediente” pentru o viaţă sănătoasă şi fericită – un concept atât de des folosit, dar atât de puţin trăit…

Nu mi-am setat cine ştie ce aşteptări, îmi doresc doar să mă simt bine, iar discursurile să fie relaxate, realiste şi utile. Îmi place să cred că pot învăţa ceva din orice experienţă, mai ales când vine vorba de alimentaţie, deci va o participare cel puţin interesantă. Continue reading

Cum a fost la Raw Generation Expo 2014 (FOTO)

Duminică am ieşit in casă dis-de-dimineaţă, deşi vremea se anunţa cam închisă, iar după ce am votat m-am îndreptat spre Romexpo, unde avea loc târgul Raw Generation. A fost pentru a treia sau a patra oară când am mers la acest eveniment, aflat deja la a opta ediţie. Până acum s-a ţinut la Rin Grand Hotel, o locaţie care pe mine nu prea m-a încântat, din cauza zonei. Nici la Romexpo n-a fost prea uşor de dibuit târgul, căci m-am învârtit vreo 20 de minute până să găsesc pavilioanele H, care se aflau chiar la intrare 😀

Încă de la intrare, mi s-a părut că este amenajat foarte potrivit. Atmosfera a fost mai destinsă decât la Rin, iar sălile mai prietenoase. Au fost vreo 3 camere cu standuri plus una de servit gustări şi impresia mea e că a crescut şi numărul expozanţilor. Sala mea preferată a fost cea cu preparate raw vegan proaspete, unde am admirat cele mai frumoase cupcakes-uri, prăjiturele şi bombonele, aranjate cu multă atenţie. Iar din ce am gustat, au fost şi foarte gustoase.

stand-cu-dulciuri-raw-targul-raw-generation-expo

Continue reading

Sfaturi, amintiri din liceu şi o ADfel de Fabrică

Săptămâna aceasta, la club Fabrica din Bucureşti, creativitatea şi imaginaţia şi-au făcut de cap la Festivalul de publicitate neconvenţională ADfel. Eu am fost nu doar ca vizitator, ci şi ca participant – alături de colegii de la Şcoala de Valori, pentru că am avut un stand cu goodies neconvenţionale de liceu în cadrul Zilelor Culturale ADfel, parte a festivalului dedicată ONG-urilor cu idei creţe.

Nu mai fusesem la Fabrica, dar auzisem de acest club, aflat pe str. 11 iunie, nr. 50, o zonă nu foarte prietenoasă la prima vedere. Însă am ajuns acolo cu bine şi mi-a plăcut tare mult modul în care e amenajat locul; în primele momente am stat pur şi simplu cu ochii în toate părţile, admirând desenele şi modelele de pe terasă.

club-fabrica-bucuresti Continue reading

Despre alimentaţia veggie, la Bucătărim sănătos!

Deși sâmbătă a fost așa o vreme de parcă vine toamna, am petrecut câteva ore plăcute la atelierul Bucătărim sănătos!, unde am aflat și am experimentat noi lucruri despre ce înseamnă a mânca echilibrat – în varianta veggie.

Cristian Mărgărit a fost “responsabil” cu partea de teorie despre alimentația sănătoasă vegetariană și vegană, iar Florentina Gionea – cu gătitul. Noi, cei din public, nu am fost doar spectatori, ci am avut ocazia să luăm parte la bucătărit, căci Florentina ne-a mobilizat să gătim alături de ea. Întreaga echipă de bucătari curajoși a pregătit patru preparate delicioase, pe care le-am gustat fiecare, iar sala s-a umplut de “Mmmm”, “Ce buuun!”, “O să fac și eu acasă!”, “Tare gustos!”.

bucatarim-sanatos-legume Continue reading

Bucătărim sănătos!

Ce înseamnă, de fapt, a mânca sănătos? Ei bine, la această întrebare sunt o mulţime de răspunsuri posibile şi tocmai diversitatea ne pune probleme când vine vorba de a adopta o alimentaţie cât mai potrivită organismului propriu, prin care să ne menţinem în formă şi să ne simţim bine.

Cum spuneam şi într-un articol anterior, nu cred că există un stil alimentar potrivit pentru toată lumea, însă cu siguranţă putem trasa nişte principii de bază atunci când vorbim de o alimentaţie sănătoasă, indiferent de forma pe care aceasta o ia în cazul fiecăruia.

Dacă vreţi să aflaţi cum arată alimentaţia sănătoasă din perspectiva vegetariană şi raw-vegană, am o recomandare pentru voi. Este vorba de “Bucătărim sănătos!”, un seminar de nutriţie şi demonstraţie de preparare de mâncare vegetariană şi raw-vegan, susţinut de Cristian Mărgărit, expert în nutriţie şi fitness, şi Florentina Gionea, specialist în gastronomie şi consilier wellness.

bucatarim sanatos seminar de nutritie vegetariana si raw veganaEvenimentul are loc pe 5 aprilie, în Bucureşti şi îşi propune să răspundă la următoarele întrebări şi provocări: Continue reading

La „Jos textila, întoarce fila!” dai haine şi primeşti cărţi!

Ce faci sâmbăta asta? Poate ai chef de o mică ieşire într-un loc fain, unde să primeşti o carte în locul unor haine de care nu mai ai nevoie 🙂

dai haine, primesti o carteClubul Rotaract Triumph Bucureşti şi comunitatea „Citesc, deci sunt sexy” ne invită la un troc interesant: haine pentru cărţi. Mai exact, este vorba de evenimentul „Jos textila, întoarce fila!”, un târg unde oamenii vor putea să doneze haine în schimbul unei cărţi.

Proiectul urmăreşte promovarea lecturii printr-un mod neconvenţional, iar hainele strânse vor fi donate copiilor şi adolescenţilor cu dizabilităţi sprijiniţi de asociaţia „Deschide Inima”.

Târgul „Jos textila, întoarce fila!”

Când: Sâmbătă, 19 ianuarie 2013, între orele 12:00 – 18:00

Unde:  Readers Café (Blvd. Iancu de Hunedoara, nr. 56-60, Metropolis Center, parter) http://www.readerscafe.ro/

Pagina de Facebook a evenimentului: http://www.facebook.com/events/314116448688808/

PS: Locaţia, Readers Café, e un restaurant simpatic, unde merită să savuraţi ceva bun 😉

Continue reading