“Plictiseala este lucrul de care ne temem cel mai mult în viață… mai mult decât de moarte, cred. Pentru că ea accentuează zădărnicia tuturor lucrurilor. De aceea nu trebuie să subestimezi niciodată nevoia de dramatism a omului – ea ne facem să credem că suntem cu toții vedete în această epopee pe ecran lat ai cărei autori suntem noi înșine, în loc să ne afundăm în mocirla vieții de zi cu zi.” (O relație specială – Douglas Kennedy)
Auzisem nu mai știu de unde că pentru a adormi mai ușor seara e bine să citești câteva pagini. Într-adevăr, ritualul lecturii înainte de culcare e foarte plăcut și reprezintă o trecere minunată spre lumea viselor.
Totuși, sfatul ăsta are o mare lacună: nu ține cont că s-ar putea ca respectivele cărți să te prindă atât de tare, încât să nu vrei să mai dormi, ci să-ți ții ochi deschiși cu încăpățânare, doar-doar vei afla ce se întâmplă cu personajul X sau cum va evolua conflictul dintre Y și Z. Așa am pățit eu cu următoarele trei cărți, din cauza (sau datorită) cărora, în câteva seri, mi-am amânat ora de culcare cu zeci de minute bune:
După primele rânduri, mi s-a părut o carte cu un subiect deloc original, pe care-l regăsisem într-o altă carte citită de curând. “Te las să pleci” începe cu o scenă tragică: o mamă care-și pierde copilul într-un accident de mașină, iar autorul fuge de la locul faptei. Ei, dar lucrurile nu sunt așa cum par, pentru că pe parcurs o altă poveste se descoperă filă cu filă. O lectură tristă, cu final previzibil, însă care m-a ținut în priză; deși are 500 de pagini, am terminat cartea în mai puțin de 3 zile.
În ultima vreme, dădeam de cartea asta peste tot: recomandările prietenilor, recenzii pe bloguri, ba am văzut-o și la cititorii din metrou. Așa că iată-mă cu ea în brațe într-o seară, gata s-o devorez din scoarță-n scoarță. Primele 50-60 de pagini au fost o mare dezamăgire. Am lăsat-o deoparte câteva zile, am luat în calcul posibilitatea de a renunța. Dar n-am făcut-o. M-am reapucat de ea și am dat-o gata într-un weekend, de data asta fără să mă pot opri, curioasă și vrăjită de ce se întâmplă.
Sunt multe personaje și familii, dar la începutul cărții găsești o listă cu toate, așa că e ușor să revii să vezi cine ce e. În prim plan se află prietenia dintre Lila și Elena, a căror evoluție este urmărită din copilărie la adolescență, apoi la maturitate (în următoarele cărți). Autoarea povestește calm chiar când faptele se precipită și devin violente. Lucru care se întâmplă destul de des, căci acțiunea are loc în anii 50, într-un cartier sărac din Napoli, unde bătaia, scandalurile și răzbunările sunt la ordinea zilei. Chiar și așa, după această lectură mi s-a făcut un dor nebun de Italia, de coasta Amalfi și de dialectele încâlcite de-acolo. Abia aștept să devorez “Povestea noului nume”, continuarea de la “Prietena mea genială”, care e prima dintr-o serie de patru cărți!
Ah, iar cartea m-a dus cu gândul la “Enigma Otiliei”, pe care mi-am propus s-o recitesc după aproape 15 ani 🙂 Continue reading
La concluzia asta am ajuns în ultimele săptămâni, când am abandonat două cărți după câteva zeci de pagini. Am zis să-i mai dau o șansă lui Margaret Atwood, dar se pare că nici acum nu a reușit să mă prindă. Am încercat să citesc cartea asta, însă elanul mi-a fost repede frânt din cauza stilului bolovănos, prea metaforic pentru gustul meu.
Așa se face că timp de vreo săptămână și ceva am stat “pe uscat” la lectura de seară, lucru care nu mi-a priit deloc. Mi-am dat seama cât de mult mă relaxează ritualul de citit înainte de culcare (uneori și în pauza de amiază); i-am simțit lipsa tare. Însă gata, acum recuperez! Joi petrecut mai bine de o oră într-o librărie-anticariat de la Universitate, scotocind printre rafturi în căutare de titluri interesante.
Nu știu voi cum sunteți, însă pe mine căutatul de cărți online, când nu știu exact ce vreau, mă frustrează. Teoretic, găsești cam orice carte, însă mie mi-e extrem de greu să mă decid… Mă obosește varietatea asta, uneori prefer să am mai puține opțiuni. Amuzant, nu? 🙂
Operațiunea “book-hunting” în offline de mi se pare mai plăcută, în special într-o librărie mică, unde numărul de titluri e redus, deci mai puțină bătaie de cap. Până la urmă, am ales 3 cărți: una polițistă de Rodica – “Stilet cu șampanie”, “Clopotul” – Iris Murdoch și “Mâine” – Graham Swift. Am devorat din prima cartea polițistă, din nou fascinată de modul în care autoarea construiește personajele și desfășurarea acțiunii. Continue reading
Când cumpărăm un aparat casnic, un telefon sau laptop, primim şi nişte instrucţiuni de utilizare, care ne ajută să folosim eficient obiectul respectiv. Aflăm ce trebuie să facem atunci când nu mai merge un buton şi cum putem rezolva eventualele probleme.
Ei bine, dacă ne gândim acum la corpul uman, la naştere nu am primit nicio broşură cu informaţii despre funcţiile vitale şi cum funcţionează organele proprii; ştim în mare care este anatomia umană, dar cam atât, iar ce se întâmplă în organismul omenesc rămâne pentru majoritatea o necunoscută.
Nu ar fi mai uşor dacă am avea fiecare câte un prospect de tipul „Cum se foloseşte”?. Cartea „Tu. Ghid de funcţionare” chiar asta şi este: un “manual al utilizatorului”. Dr. Michael Roizen şi dr. Mehmet Oz explică pentru persoanele fără studii medicale principalele aspecte legate de sănătate, fără a transforma ştiinţa în ceva simplist, ci făcând-o mai uşor de înţeles.
Axat mai ales pe prevenire, ghidul pleacă de la premisa că fiecare are puterea de a-şi întreţine, întări şi modela şi trupul. Chiar dacă nu putem controla mereu ce ni se întâmplă, oricât de în formă am fi, sunt unele lucruri pe care avem puterea să le influenţăm: atitudinea, hotărârea şi voinţa de a şti mai multe despre propriul corp şi a ne lua sănătatea în propriile mâini.
Desigur, asta nu înseamnă să excludem medicii din viaţa noastră! Continue reading
Așa cum potrivim vinuri la feluri de mâncare, cred că la fel putem potrivi ceaiuri la cărți. Am ajuns la concluzia asta citind “Cele patruzeci de legi ale iubirii”, de Elif Shafak, în timp ce sorbeam tacticos din Dulceața Cerului. La propriu 🙂
“Dulceața Cerului” mi s-a părut mai puternic la gust decât alte ceaiuri albe, unde mă aștept să descopăr delicatețe și arome fine. Aparențele înșală, nu-i așa? Din frunzulițele fragede, cu siluete subțiri, a rezultat o infuzie de un galben viu, neașteptat de tare, ce m-a trezit din amorțeală și mi-a ascuțit atenția la prezent.
La fel și cartea. Au fost pasaje pe care le-am simțit tari, poate chiar obositoare, siropoase, însă mi-a plăcut împletirea perspectivelor, iar anumite fragmente m-au pus pe gânduri. În unele din cele patruzeci de legi am regăsit idei asemănătoare cu cele din cărțile motivaționale moderne, dar îmbrăcate în povești cu parfum mistic.
Continue readingSpuneam că ziua-bonus de 29 februarie merită savurată până la ultima secundă, aşa că mi-am programat o după-amiază de răsfăţ cu această ocazie. Nimic complicat sau nemaivăzut, ci pur şi simplu câteva ore într-un loc drăguţ, adică la ceainăria Bernschutz&Co Tea de lângă Grădina Icoanei.
De cum am intrat, am ochit colţişorul magic, numai bun pentru citit, printre flori şi pernuţe colorate. Acolo am petrecut pe acorduri dulci de jazz, în parfum de narcise şi pagini de carte, alături de un ceai bun, încercat pentru prima dată. Am ales un Bancha discret, cu un uşor iz de plante şi o nuanţă galben-pai. Ca de obicei, am fost entuziasmată de cana mare, cu decoraţiuni florale (de data asta albastre), completând atât de plăcut ceaiul. Continue reading
În fiecare lună strâng tot felul de momente plăcute. Unele sunt încapsulate în imagini, “îndosariate” şi păstrate cu grijă, în timp ce altele îşi iau zborul din memorie asemenea unor fluturi. Pe lângă ce am povestit deja în postările de pe blog, în acest octombrie au mai fost şi alte clipe dragi pe care le-am fotografiat şi pus bine în suflet. Câteva din ele:
O supă cremă de legume gustoasă şi uriaşă (14 lei) savurată la Pukka Tukka, restaurantul cu produse bio din Piaţa Amzei. Locul e foarte micuţ, dar primitor, iar în ziua aceea, la prânz, soarele flirta cu geamul, aşa că m-am bucurat de căldură şi lumină pe placul inimii. cumpărată de la Kilipirim. Mi-era tare dor de citit ceva fain!
Pe bicicletă la Comana, prin noroi şi un covor de frunze. Plus multă linişte. O gustare cu roşii cherry, humus la cutie, caşcaval, nuci şi crănţăneli cu chimen şi seminţe. Continue reading
După titlu, “Drumul cel mai scurt spre fericire” pare una dintre acele multe cărţi care au invadat piaţa şi care promit să te înveţe cum să fii mai fericit, mai bogat, mai satisfăcut etc. Dincolo de coperta roz gen „Barbie” şi scrisul alandala cu prea multe fonturi şi culori, am avut surpriza să descopăr în aceste pagini câteva sugestii şi idei care m-au pus pe gânduri.
Cartea propune o serie de paşi zilnici pentru a transforma o viziune sumbră asupra vieţii în una veselă şi pozitivă; ne arată cum să privim viaţa cu ochi optimişti şi să aducem mai multă bună dispoziţie în viaţa noastră prin echilibru şi calm. Povestioarele prezentate subliniază ideile expuse şi arată cum se poate schimba viaţa noastră cu puţină hotărâre. Îmi place că sunt sugerate şi acţiuni concrete, nu doar sfaturi abstracte. A gândi pozitiv este important, dar pentru a obţine ceva nu este de ajuns, e nevoie să şi acţionezi.
Câteva idei pe care le-am reţinut din această carte: Continue reading
Există atâtea cărţi de dezvoltare personală care vorbesc despre puterea vizualizării, că poate părea de ajuns să-ţi lipeşti citate motivaţionale prin casă ori să repeţi diverse fraze şi “Universul” îţi va îndeplini orice dorinţă. Însă aceste cărţi uită să menţioneze şi un lucru foarte important: degeaba vrei să câştigi la loterie dacă nu cumperi bilet. Altfel spus, nu este de ajuns să visezi cu ochii deschişi, trebuie ca în primul rând să faci ceva pentru a pune lucrurile în mişcare.
Pe acest aspect nu foarte confortabil pune accentul cartea “Ia iniţiativa!”, care transmite un mesaj simplu, la obiect: asumă-ţi responsabilitatea şi acţionează! John Izzo îşi motivează cititorii să lase deoparte scuzele şi să facă schimbarea pornind de la ei înşişi, fără să aştepte mobilizarea celor din jur. Autorul dezvoltă practic citatul lui Ghandi – “Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume” – susţinând că fiecare este responsabil pentru “felia” lui, chiar şi atunci când pare că schimbarea ar trebui să vină de la o entitate mai puternică. Continue reading