Tag Archives: alimentaţie

Pizza – mâncare sănătoasă?

Dacă ar fi să numim o mâncare iubită de mai toată lumea, cred că pizza s-ar încadra foarte bine la această categorie. Este foarte versatilă şi o poţi “personaliza” cu ingredientele care-ţi plac, vegetariene sau nu şi există chiar şi variante raw.

Am auzit multe persoane în jurul meu considerând pizza ca fiind nesănătoasă, aşa că vreau să-i fac un pic de dreptate. Deşi nu mănânc foarte des pizza, îmi place mult şi iubesc tocmai versatilitatea pusă pe tavă atât de natural.

pizza-blat-integral-fibrioPovestea acestui preparat considerat simbol al Italiei începe în antichitate şi, cum se întâmplă de obicei, a ajuns la forma pe care o cunoaştem astăzi în urma unor transformări şi adaptări ce au avut loc de-a lungul timpului, păstrând totuşi şi o fărâmă de mister. La început, pizza era foarte simplă şi se asemăna cu focaccia, fiind o mâncare pentru săraci. Prima menţionare a termenului “pizza” apare într-un document din anul 997. În secolul al XVI-lea, la Napoli, denumirea a fost utilizată pentru a defini o pâine turtită, “pizza” derivând, se pare, din stâlcirea cuvântului “pitta”. Continue reading

10 recomandări de cărţi despre alimentaţia sănătoasă

Cum să slăbim fără să facem nimic? Care e reţeta miraculoasă pentru a pierde în greutate?

Pe tema „alimentaţie şi dietă” apar cărţi pe bandă rulantă, asta pe lângă revistele şi site-urile care abordează problema din absolut toate unghiurile posibile, mai mult sau mai puţin profesionist şi argumentat. Cum nu sunt specialist în nutriţie, dar îmi place să citesc despre acest domeniu şi să ştiu ce mănânc, vă recomand câteva cărţi pe care le-am citit şi care mi s-au părut interesante. Sunt scrise pe înţelesul tuturor şi nu e nevoie de cunoştinţe tehnice pentru a înţelege mesajul, ci doar de o minte deschisă:

in apararea mancarii1. În apărarea mâncării. Manifestul unui gurmand – Michael Pollan

Michael Pollan nu este nutriţionist şi nici doctor. Este, însă, aşa cum se declară şi în titlul cărţii, un gurmand. Şi reuşeşte să ofere argumente credibile, poate mai clare şi mai simplu explicate decât un specialist. Cartea este bine documentată, iar dacă vă place vă recomand „Dilema omnivorului”, de acelaşi autor, tot pe tema alimentaţiei, dar cu o tentă mai jurnalistică: prezintă un reportaj de investigaţie asupra surselor de hrană actuale. Citeşte mai mult… Continue reading

Băcănia ROD, poftă de hrană curată românească

De curând, am fost întrebată cum îmi manifest bucuria. Am stat puţin pe gânduri, dar n-am ştiu ce să răspund. Mi-am dat seama apoi că modul meu de a mă bucura este unul discret. Nu sar în sus şi nu scot strigăte de uimire, mă manifest relativ discret. În schimb, mă încarc cu entuziasm şi îl păstrez în suflet răbdătoare, ca să-l aştern mai târziu în cuvinte. Aşa s-a întâmplat şi în cazul unui loc descoperit de curând în capitală: Băcănia ROD.

Probabil că bucuria de a mă afla acolo nu a fost foarte evidentă când am mers să stau de vorbă cu Laura şi Liviu, proprietarii locului. Nimerisem la băcănie cu ceva vreme înainte, mi-a plăcut, aşa că am vrut să aflu povestea direct de la sursă.

bacania rod piata amzei bucuresti

Foto: Băcănia ROD

În Băcănia ROD găseşti bunătăţi româneşti pregătite cu grijă. Continue reading

Mic platou cu bunătăţi pentru omnivori fără prejudecăţi

Întorcându-mă acasă cu ultimele cumpărături pe 2014, le-am scos din sacoşă pe măsuţa din bucătărie şi cumva mi s-a părut că s-ar putea potrivi. Aşa că am încropit un mic platou ad hoc şi a rezultat o combinaţie delicioasă de gusturi. Nu e nimic fantezist sau pretenţios, ci pur şi simplu o alăturare interesantă, ale cărei ecouri gustative m-au încântat într-atât încât să scriu despre ea.

tofu-fulgi-de-migdale-stafide-urda

În căutare de produse noi pe care să le încerc, am descoperit tofu, varianta cu chimen, care mi-a lăsat o impresie bună. Mai gustasem eu tofu, dar era simplu şi nu mi-a plăcut deloc. Însă sortimentul ăsta mi-a mers drept la suflet şi la stomac, eu fiind iubitoare de chimen. Continue reading

Alimentaţia sănătoasă în 6 cuvinte

Pe scurt, cam asta înseamnă pentru mine o alimentaţie sănătoasă:

Echilibru

Cred că extremele sunt periculoase, aşa că e bine să nu alternăm înfometarea cu excesul, ci să întreţinem o armonie între ceea ce ne face bine, ceea ce organismul nostru are nevoie, pe de-o parte, şi „capricii”, pe de altă parte. Aşa nu ne simţim privaţi de pasiunile noastre culinare şi dispare tentaţia abuzului.

prajitura-raw-rawcoco

Diversitate

De multe ori, ne rezumăm la a mânca ce ne dictează obişnuinţa şi nu suntem deschişi să experimentăm alte variante. Monotonia meniurilor este moartea pasiunii culinare. Hai să încercăm mai des noi alimente, pentru a ne bucura de toate bunătăţile oferite de natură! Continue reading

E scump să mănânci sănătos?

Una dintre „scuzele” celor care preferă să mănânce prostii este că alimentele sănătoase sunt scumpe. Aşa să fie?

salata-de-naut-cu-valeriana

În primul rând, trebuie să ţinem cont de ce înţelegem prin a mânca sănătos. Mulţi merg pe ideea că a te hrăni astfel înseamnă pur şi simplu să înlocuieşti alimentele consumate în mod obişnuit cu altele la fel, doar că „eco”, adică mai scumpe şi în consecinţă ridică din umeri că nu îşi permit. Alimentele sănătoase sunt, în accepţiunea lor, un moft pentru cei care au bani de aruncat pe fereastră.

Nimic mai fals. A te hrăni sănătos nu se reduce la alegerea produselor bio, ci se referă în primul rând la Continue reading

Băutură răcoritoare din iaurt şi condimente: Lassi

Zilele trecute, într-unul din rarele momente când zapam la TV, am peste un post culinar unde tocmai se prezenta o reţetă care mi-a atras atenţia. Părea uşor de făcut, răcoritoare, sănătoasă şi, din ce mi-am dat seama, gustoasă. Se numeşte lassi şi este o băutură cu origini indiene, pe bază de iaurt, înrudită cu ayran-ul.

bautura-racoritoare-iaurt-lassiPrin bucătărie am găsit toate ingredientele necesare, aşa că m-am apucat s-o prepar.

Ingrediente

  • iaurt
  • apă
  • turmeric (curcuma) pudră
  • cardamon pudră
  • chimen pudră
  • cuburi de gheaţă
  • puţină sare

Continue reading

Mâncarea – subiect tabu?

Se spune că atunci când nu cunoşti bine pe cineva, ar trebui să eviţi discuţiile despre politică, sex şi religie, pentru că sunt subiecte cu potenţial de a genera conflicte. Însă în ultima vreme se pare că mâncarea le depăşeşte. Pentru că de fiecare dată când mai mulţi oameni se aşează la masă împreună ca să mănânce, inevitabil apare pe lista de discuţii subiectul dietelor.

masa la biofresh restaurantAcolo unde e mâncare, sunt şi discuţii interminabile despre diete, vegetarieni, lapte, gluten şi mai ştiu eu ce alte alimente cu potenţial „exploziv”. Oamenii se contrazic, fiecare o ţine pe-a lui, că nu e sănătos să mănânci carne, ba da, e, dar să nu fie roşie, ba nu, ar trebui să mâncăm doar legume, dar nu din cele de supermarket, ci organice, laptele e rău, iaurtul e bun etc.

Mai de fiecare dată când iau masa în compania unor persoane mai mult sau mai puţin apropiate, observ tendinţa lor de a analiza riguros ce au ceilalţi în faţă şi de a lipi etichete, direct sau voalat, cu privire la conţinutul farfuriei. Dacă nu ai carne la o masă eşti automat vegetarian, dacă mănânci o salată Continue reading

Unde mâncăm şi bem în Praga

Nu puteam să închei seria de postări despre Praga fără să povestesc şi despre răsfăţurile gastronomice din vacanţă, aşa că am strâns în acest articol câteva recomandări de locuri unde am mâncat şi am băut bine în capitala Cehiei.

Probabil că mulţi dintre cei care îşi vor arunca privirea pe această listă vor fi dezamăgiţi că nu am inclus niciun restaurant cu specific şi nici mâncăruri tradiţionale nu prea se regăsesc. Motivul? Ziceam şi în alt articol că bucătăria cehă nu e printre preferate mele şi că pot trăi şi fără bere, cartofi, cârnaţi şi găluşte, aşa că am ales restaurante mai obişnuite, însă foarte drăguţe, cu mâncărică simplă şi bună. Desigur, nu puteau să lipsească ceainăriile 😀

bunatati-la-restaurant-lemon-leaf-pragaCea mai bună masă în Praga am servit-o la un restaurant thailandez, Lemon Leaf, despre care citisem înainte pe net, dar am dat din întâmplare peste el în ultima zi. Atât supa picantă de dovleac cu lapte de cocos, cât şi puiul de asemenea picant cu legume şi cu o salată alături au fost de-li-cioa-se! Plus că locul e super-cozy şi chelnerii de treabă, deci îl recomand cu drag. Continue reading