Întorcându-mă acasă cu ultimele cumpărături pe 2014, le-am scos din sacoşă pe măsuţa din bucătărie şi cumva mi s-a părut că s-ar putea potrivi. Aşa că am încropit un mic platou ad hoc şi a rezultat o combinaţie delicioasă de gusturi. Nu e nimic fantezist sau pretenţios, ci pur şi simplu o alăturare interesantă, ale cărei ecouri gustative m-au încântat într-atât încât să scriu despre ea.
În căutare de produse noi pe care să le încerc, am descoperit tofu, varianta cu chimen, care mi-a lăsat o impresie bună. Mai gustasem eu tofu, dar era simplu şi nu mi-a plăcut deloc. Însă sortimentul ăsta mi-a mers drept la suflet şi la stomac, eu fiind iubitoare de chimen. Lista de ingrediente arăta şi ea foarte ok (doar soia, apă, sare şi chimen), iar pe ambalaj scrie că soia nu e modificată genetic (să-i credem, să nu-i credem… :P), deci mi s-a părut o alegere bună. Nu înţeleg de ce există prejudecata asta că tofu e mâncare de vegetarieni/vegani, când e aşa de bun şi poate fi savurat la fel de tare şi de noi, omnivorii. Eventual alături de o brânză adevărată 😀
Mi-am zis că gustul sărat de tofu ar merge bine cu stafidele pe care le cumpărasem în alt scop. Relaţia mea cu stafidele a fost şi este una de love-hate, în sensul că atunci când eram mai mică nu-mi plăceau deloc şi eram în stare să le pescuiesc din cozonac, pască sau alte deserturi până la ultima boabă, numai să nu le simt printre dinţi. Între timp, mi-am dat seama că unele soiuri de stafide sunt chiar bune, mai ales cele aurii, care nu au aşa gust de struguri leşinaţi. Cele folosite acum sunt Thompson, de culoare mai închisă.
Iar ca tacâmul să fie complet, am nins câţiva fulgi de migdale deasupra, iar alături am pus şi urdă cu smântână, pentru un gust şi mai dulce. Pe scurt:
Ingrediente
- câteva cuburi de tofu cu chimen
- o lingură de urdă cu smântănă
- stafide
- fulgi de migdale
Se aşază pe un platou şi se servesc cu poftă, una lângă alta, alături de un ceai bun sau un pahar cu vin, musai într-o companie plăcută.
Eu am descoperit in noaptea de revelion ca branza de capra merge cu dulceata de ceapa rosie. Miaaaam!
In alta ordine de idei, iti aduci aminte de “Omleta cu urda”? :))))) Citindu-ti postarea, acolo-am zburat cu gandul.
N-am gustat dulceaţă de ceapă, dar îmi imaginez gustul…. iar combinată cu brânză sună divin! Brânza e o adevărată vedetă 😀
Hihi, acum că mi-ai amintit, chiar a fost funny, aş încerca s-o şi pun în practică, dacă am explicat-o atât de bine 😛