Liberty Marathon a devenit deja o cursă de tradiție pentru mine, așa că la ediția de anul acesta m-am înscris acum nici nu mai știu câte luni.
După atâtea alergări pe ploaie în ultima perioadă, nu m-a mai speriat prognoza meteo. Am avut însă noroc, pentru că în timpul evenimentului a fost vreme perfectă pentru alergat, fără ploaie sau surprize neplăcute.
Ador tricourile de la cursa asta, sunt superbe și ca material, și ca design; le port apoi la mai toate competițiile. Și tricoul de acum e mi-nu-nat, abia aștept să-l îmbrac! Era cât pe ce să-l port chiar la cursă, dar am zis să fiu prudentă cu temperaturile micuțe și am ales o bluză plictisitoare, dar foarte confortabilă.
Mă plimb printr-un muzeu superb din Munchen și admir tablouri de tot felul: convenționale, abstracte sau… prea greu de înțeles. Totuși, nu mă pot abține și din când în când verific pe telefon prognoza meteo pentru ziua următoare. Ploaie, ploaie, ploaie. Mă întorc la tablouri și încerc să neglijez situația.
M-am înscris la cursa de 6 ore alergare Sri Chinmoy de la Munchen, desfășurată în miez de septembrie, din mai multe motive: ușor de ajuns cu zbor direct, traseu fain și accesibil, oameni dragi în oraș, vremea ideală de alergare (haha).
Foto: Sri Chinmoy Peace-Mile 6-Stunden Lauf Müchen 2024
Încă de la înscriere am rămas plăcut surprinsă de faptul că am primit un document în engleză cu absolut toate detaliile despre eveniment. Mi-am dorit să fac un PB la 6 ore, așa că m-am pregătit cu plan de nutriție și listă detaliată cu ce să iau în bagaj (hahaha).
Traseul constă într-o buclă de aproximativ o milă (1,580 km, mai exact), pe aleile unui parc, la umbra copacilor. Umbră minunată în caz de vreme caldă cu soare, cum am tot avut în ultimele săptămâni acolo unde locuiesc.
Ei bine, la Munchen a fost una din puținele dăți când prognoza meteo s-a dovedit a fi foarte corectă. Cu multă ploaie, cum spuneam, inclusiv în zilele de dinaintea cursei. Iar temperaturile s-au încăpățânat să nu urce peste 10 grade. În lumina noii situații… umede, m-am uitat un pic prin ce-mi luasem în bagaj. Ca o floricică, aveam haine subțirele, că doar ce alergasem weekendul anterior la +20 de grade. O tură prin Decathlon mai târziu, m-am făcut cu foiță de ploaie și o pereche de mănuși.
Semimaratonul de la Arad Run părea un antrenament bun la final de august, așa că m-am înscris fără să stau prea mult pe gânduri. Pentru că Aradul e atât de aproape de Timișoara, am zis că merită să revăd micul oraș într-o tură de alergare, chiar dacă aveam deja planuri și știam că va trebui să plecăm imediat după cursă.
Cu câteva zile înainte de eveniment m-am uitat cu atenție pe hartă să văd traseul și am descoperit că e un semimaraton… cu desert 🙂 Adică 22,5 km în total, cu 1 km și un pic peste distanța standard. Cu atât mai bine!
Dimineața concursului m-a găsit somnoroasă și cam fără chef, dar cam așa sunt înainte de fiecare alergare „oficială”. Era deja cald când am luat startul, așa că am luat cu mine apă cu electroliți.
Traseul a fost o buclă de 7,5 km pe care am parcurs-o de 3 ori. În mare parte, a coincis cu traseul de la o altă cursă de alegare la care am participat acum mulți ani la Arad: primul meu ultramaraton, de 52 km. Alergarea pe malul Mureșului mi-a trezit deci amintiri plăcute, chiar dacă acum am mers la un ritm puțin mai rapid.
Pentru a doua oară am alergat la concursul de la Căsoaia – Bike, run & fun (jud. Arad) și pentru a doua oară am ales proba de 21 km.
De acum doi ani, amintirile despre traseu erau cam în ceață. Nu mai știam nici diferența de nivel și nu m-am obosit să mă uit pe site sau măcar să recitesc ce am scris pe blog. Poate de-asta am și avut așa curaj la înscriere, că uitasem de coborârile alea 🙂 Nu-i nicio problemă, mi le-am reamintit.
În dimineața cursei am fost mai odihnită decât data trecută și cu poftă de alergare. Mi-am propus să încep în forță, măcar până dau de prima urcare. Care a venit mai repede decât m-aș fi așteptat.
Foto: Mete
Noroc că majoritatea traseului a fost pe la umbră, prin pădure. Oricum, căldura s-a simțit din plin, cred că n-am mai băut la niciun semimaraton atât de multe lichide ca acum.
Ce mod mai plăcut de a petrece weekendul decât un mix de vizitat locuri noi și alergare în natură?
Asta am făcut pe 15-16 iunie, când am explorat domeniul și castelul Bethlen-Haller, iar a doua zi am alergat semimaratonul trail de la Maratonul Târnavei. Au fost două zile pe cinste, pentru că nu mai ajunsesem în zona Târnavelor și cu ocazia asta am descoperit niște peisaje minunate!
Maratonul Târnavei este un eveniment sportiv cu probe de ciclism și alergare, cu startul la fabrica Ruck Ventilatoare din orașul Târnăveni, jud. Mureș.
Prima surpriză a venit la ridicarea kiturilor, sâmbătă seara. Când aud “fabrică”, recunosc că am în minte un loc gri și cam deprimant. Ei bine, nici vorbă! La început am crezut că nu am nimerit bine, pentru că am descoperit o grădină botanică în miniatură, cu alei amenajate, lavandă, trandafiri, boboci de rață și chiar un fel de iaz cu poduri.
Pentru a treia oară am alergat 28 km La Petrovaselo în vie. Îmi place din ce în ce mai mult cursa asta, mai ales că n-a mai fost așa noroi ca anul trecut, deci am putut să dau drumul la picioare cu încredere.
Foto: Mete
Dimineața cursei am fost fără chef de… orice, dar după start mi-a revenit buna dispoziție. Chiar dacă știam că urcările de la început nu sunt prietenoase pentru picioarele mele obișnuite cu alergările pe plat, am zis “mersi” că măcar pot să înaintez fără să mă gândesc cum să nu-mi las pantofii în noroi.
Se anunțau temperaturi ridicate și soare din belșug, dar prefer acest scenariu în loc de ploaie, cum am prins la cursele de anul ăsta.
Stau pe canapea și citesc o carte polițistă, dar de fapt gândurile îmi zboară la Ultrabalaton, concursul de alergare unde am abandonat de curând. Am renunțat prea repede? Puteam să mai fac ceva? Să fi continuat, chiar dacă nu mă încadram în timpul limită de 31 de ore?
Aventura mea la Ultrabalaton s-a terminat anul acesta cu DNF (did not finish) la punctul de alimentare de la km 126 din cei aprox. 210 km ai competiției.
Acum, după câteva zile, când aproape totul a revenit la normal și amintirile neplăcute s-au evaporat, parcă decizia retragerii din concurs nu mi se mai pare așa justificată cum era la acel moment. Sigur, eu știu că am luat cea mai bună decizie pentru mine și sănătatea mea, pe termen lung, dar mintea rumegă multe „poate-uri”, așa, ca să-mi facă în ciudă.
Hai că deja sună a dramă, când de fapt nu e.E mai degrabă o comedie neagră cu gust de portocale și (prea mulți) biscuiți.
Dar să o luăm cu începutul.
*Cei care nu aleargă ultramaratoane sau nu aleargă: continuați cu grijă :))
M-am înscris din nou fără să clipesc la SportGuru 21K, cu gândul că va fi un antrenament bun de viteză chiar în inima Timișoarei, cu atmosferă faină.
Dimineața s-a arătat înnorată și friguroasă, dar știam că după start urmează o încălzire zdravănă, așa că m-am îmbrăcat ca atare. Am ajuns destul de devreme la locul faptei și am găsit Piața Unirii puțin adormită. Apoi s-a adunat lumea și, mai o vorbă, mai o poză (sau mai multe), iată că s-a făcut ora 9.
Foto: Mete
Mi-am dat seama târziu că mă așezasem prea în spate la linia de start, însă n-am avut chef să dau din coate și am rămas la locul meu, cu gândul că asta mă va ajuta să nu pornesc prea tare. Fix înainte de start au bătut zdravăn clopotele domului, iar după ce s-au oprit, a pornit numărătoarea inversă, urmată de revărsarea alergătorilor de la 10 și 21 km pe străzile orașului.
Iată-mă pentru a nu știu câta oară la Belgrad, gata de o nouă alergare pe insula Ada Ciganlija.
Am participat de atâtea ori la acest concurs, Maraton Maratona, ca alergător sau suport, că deja cunosc traseul de 2 km ca pe propriile buzunare. Acesta este și principalul motiv pentru care tot revin aici, pe lângă locația apropiată de Timișoara. E un traseu plat, cu o formă aproximativă de pană, astfel că eroarea ceasului față de rezultatul oficial este foarte mică.
Anul acesta am ales proba de 6 ore, cu startul de la ora 15:00, adică 16:00 ora României. Toate probele (6 ore, 24 ore, 100 mile și 24 ore ștafetă) au avut startul la această oră.
Am dat startul sezonului de concursuri de alergare pe 2024 cu un 50 km la Ultra Grande Amore, eveniment care se desfășoară în Balatonfüred, pe malul lacului Balaton din Ungaria.
Pentru că anul trecut am fost pe podium, am primit o înscriere gratuită anul acesta, de care am zis să profit. De data asta, mai bine antrenată și cu un plan mai clar de ritm și nutriție. Mi-am propus să fac un PB pe maraton, chiar dacă la această cursă nu a existat split oficial pe cei 42,195 km, ci urma să văd rezultatul doar pe ceas.
Ziua evenimentului se anunța udă și chiar așa a fost. A plouat de dimineață până la finalul cursei, cu picături mai mari sau mai mici, însă din fericire fără rafale puternice și vânt. Nu m-a îngrijorat prea tare ploaia pentru că mai alergasem în condiții de umiditate în antrenamente, dar am avut extra-grijă să nu alunec.
