Semimaratonul de la Arad Run părea un antrenament bun la final de august, așa că m-am înscris fără să stau prea mult pe gânduri. Pentru că Aradul e atât de aproape de Timișoara, am zis că merită să revăd micul oraș într-o tură de alergare, chiar dacă aveam deja planuri și știam că va trebui să plecăm imediat după cursă.

Cu câteva zile înainte de eveniment m-am uitat cu atenție pe hartă să văd traseul și am descoperit că e un semimaraton… cu desert 🙂 Adică 22,5 km în total, cu 1 km și un pic peste distanța standard. Cu atât mai bine!

Dimineața concursului m-a găsit somnoroasă și cam fără chef, dar cam așa sunt înainte de fiecare alergare „oficială”. Era deja cald când am luat startul, așa că am luat cu mine apă cu electroliți.

Traseul a fost o buclă de 7,5 km pe care am parcurs-o de 3 ori. În mare parte, a coincis cu traseul de la o altă cursă de alegare la care am participat acum mulți ani la Arad: primul meu ultramaraton, de 52 km. Alergarea pe malul Mureșului mi-a trezit deci amintiri plăcute, chiar dacă acum am mers la un ritm puțin mai rapid.

La finalul celei de-a doua ture am rămas fără lichide, așa că am băut apă de la punctele de hidratare, având acum și scuza să încetinesc, că deja picioarele voiau pauză. Pe ultimii kilometri aproape am rămas fără alți alergători în jur și, ademenită de temperaturile tot mai ridicate, am lăsat-o mai moale cu zmeiala.

Finișul a venit cu aceeași bucurie ca de obicei, iar de data asta am avut și bonus: locul 3 la Open Feminin din 12 participante, cu 1:47:58.

Mi-a plăcut cursa de la Arad, chiar dacă traseul a avut niște mici diferențe de nivel, care pe mine mă scot din zona de confort. Mă bucur că am schimbat terenul de joacă/ alergare pentru un weekend și am ieșit din monotonia alergărilor în apropierea casei.