Category Archives: Sufleţel

Despre Tulcea, subiectiv

Sunt unele locuri în care am senzaţia că axa timpului rămâne undeva departe, iar eu stau suspendată pentru câteva zile deasupra ei, ca într-un balon cu aer cald, unde totul devine mic şi discret, lipsit de aglomeraţie sau reclame ţipătoare. După care cobor lin înapoi în viaţa reală.

Un astfel de loc este Tulcea. Nu pentru că aici ar avea loc cine ştie ce magii sau vrăjitorii, ci pentru că e oraşul în care am crescut, iar fiecare colţ de stradă e un ecran pe care mi se proiectează încet-încet amintiri bine întipărite. Chiar dacă s-a schimbat mult de când m-am mutat eu, s-au construit case, s-au vopsit blocuri şi a apărut chiar şi un „mall”, mi-e greu să fiu obiectivă când vine vorba de Tulcea.

Trecând pe străzi şi pe lângă case cu poveşti, îmi revin în minte tot felul de experienţe: aici e locul unde făceam schiţe la ora de desen în aer liber, acolo poposeam când plecam de la şcoală, dincolo mergeam în zilele de sâmbătă dimineaţa, în parcul ăsta mă plimbam după ore… Cu greu îmi dau seama cât de repede a trecut timpul. Şi chiar dacă poposesc în lumea asta a amintirilor destul de rar, sunt mereu recunoscătoare pentru ce am trăit acolo.

tulcea-monumentul-vazut-de-pe-faleza

Continue reading

Ascultă

În lumea noastră care glorifică multitasking-ul şi rapiditatea, clipele parcă o iau mereu la goană, în timp ce noi încercăm să ne ţinem după ele, fără să mai avem răgaz să privim în jur. De acelaşi tratament are parte şi comunicarea, care a devenit mai grăbită şi neglijentă.

Când ai stat ultima dată în faţa cuiva şi l-ai ascultat cu atenţie, fără să faci nimic în timpul ăsta? Fără să butonezi telefonul, să te uiţi în altă parte, să scrii la laptop sau fără să-l întrerupi cu nerăbdare?

Cei mai mulţi dintre noi ne folosim urechile pentru a auzi sunetele şi ecourile din jur, uitând de partea a doua: ascultatul. Ne limităm la a prinde rumoarea din zbor şi a-i da drumul imediat, fără a fi atenţi la sensul ei, cu o indiferenţă trufaşă faţă de mesajul transmis. Este, probabil, un protest la sutele de biţi de informaţie la care suntem expuşi zilnic, astfel încât preferăm să ne astupăm mintea pur şi simplu şi să ne închidem. Cumva, apărarea asta a devenit un reflex, aşa că devine greu să ascultăm atent chiar dacă cel care ne vorbeşte nu este un televizor violent sau un banner publicitar strident, ci o persoană dragă.the-one-who-listens-understandsI-am cunoaşte mai bine pe oamenii de lângă noi dacă am şti să le acordăm nu doar timpul, ci şi atenţia noastră, atunci când vorbesc. Am ghici poate mai uşor ce-şi doresc de ziua lor, am şti ce culori le plac sau care e felul lor de mâncare preferat.

Aşa că dorinţa mea de săptămâna asta este să ascult mai atent, să-l las pe celălalt să vorbească în ritmul său, fără să-l întrerup la fiecare cuvânt. Şi vă provoc şi pe voi să faceţi la fel.

—–

Articol publicat pe România Pozitivă

 

Patru plăceri pe zi – Evelyne Bissone Jeufroy

Patru plăceri pe zi – Evelyne Bissone JeufroyPatru plăceri pe zi e o carte subţirică şi sinceră. Nu vrea să pară ceea ce nu este, adică o lucrare grea şi revoluţionară, aşa cum se întâmplă cu multe dintre cărţile self-help. În schimb, oferă o colecţie de recomandări şi exemple pentru a învăţa să construim, să primim plăcerea în viaţa noastră.

O stare de veghe care ne focalizează asupra a ceea ce ne face bine şi ne aduce liniştea” – aceasta este definiţia plăcerii, pe scurt. Plăcerea adusă în discuţie în cele o sută şi un pic de pagini ale cărţii nu are nimic de-a face cu cea care deschide calea conduitelor nocive şi a dependenţelor sau cu consumul excesiv. Dimpotrivă, plăcerea nu se află în „a face”, ci în „a fi”. Ea constă în lucruri simple şi nu este o stare permanentă, ci „un moment tranzitoriu de plenitudine”. Momentele de plăcere trebuie căutate, adesea cucerite, ele nu vin pur şi simplu.

Astfel, autoarea ne propune să ne gândim la 25-30 de plăceri personale din care extragem cele 4 sau mai multe plăceri zilnice. Acestea trebuie să fie o prioritate pentru noi şi să ne dăm interesul pentru a le pune în practică. La început s-ar putea să fie mai greu să ne găsim timp pentru ele, însă cu trecerea zilelor îndeplinirea plăcerilor va deveni o obişnuinţă.

Continue reading

Spune ce vrei

Mi-ar plăcea ca el să fie mai atent, Oare de ce nu înţelege ce vreau?, Chiar nu ştie că mă deranjează gestul ei?, Nu-şi dă seama că mă enervează atitudinea asta? – fraze gândite şi nerostite, îndreptate împotriva unor oameni care poate nici nu bănuiesc ce simţim…

De atâtea ori ezităm să ne exprimăm sentimentele, încât ne pierdem exerciţiul comunicării şi uităm că cei de lângă noi nu ne pot ghici gândurile şi nu au cum să ştie pur şi simplu ce ne dorim într-un anume moment. Limbajul nonverbal nu e relevant întotdeauna, expresiile faciale şi gesturile pot da greş sau pot fi înţelese în fel şi chip. La fel şi tăcerea – poate fi interpretabilă, iar unora le scapă semnificaţiile ascunse ale unui oftat sau ale unei ridicări enervate din sprâncene.

Atunci ce mai rămâne de făcut?

E simplu: spune ce vrei.

multe probleme ar disparea daca

Continue reading

Dimineţi leneşe de vacanţă

1 Mai, Paştele şi vacanţa prelungită au făcut vâlvă mare şi anul ăsta. Ştirile despre detoxifiere, dietele după sărbători, ce facem de Paşte, cum s-au distrat românii şi alte informaţii inutile deja „clasice” au curs fără întrerupere pe mai toate ecranele, iar urările de bine au umplut pereţii Facebook-ului. Cu căţel, cu purcel, lumea s-a mobilizat din timp să petreacă, într-o atmosferă mai mult sau mai puţin creştinească. Unii au ales să meargă la iarbă verde sau la mare, în timp ce alţii au profitat de concediu pentru a recupera puţin somn şi linişte. Partea bună este că oraşul a fost calm, împăcat, iar străzile au avut timp să respire şi ele un pic.

Cum eu am sărbătorit deja Paştele în urmă cu vreo lună, acum m-am relaxat total şi am trecut detaşată de vâltoarea de ouă roşii, vacanţe la mare şi mici. Am ajuns la o mică reuniune de familie, la Brăila, oraş pe care mi-l aminteam din vacanţele de vară ca fiind mai colorat şi mai proaspăt decât cum l-am găsit. În schimb, am aflat că trenurile pot să ajungă la timp şi mi s-a confirmat faptul că o carte poate face orice drum mai plăcut.

Au fost nişte zile simple, în care timpul s-a târât leneş, iar de pe biroul meu au lipsit listele cu „to do”. Ultimele dimineţi le-am întâmpinat acasă, cu un ceai cald, alături de cozonac cu nucă făcut de mamaia, în tihnă şi fără lucruri urgente de făcut. Doar eu şi ziua întreagă înainte.

cozonac-si-ceai Continue reading

7 senzaţii de primavară

  • Soarele a început să strălucească mai hotărât, iar afară e aşa frumos că parcă îmi pare rău să stau în casă. Primavara e perfectă pentru rătăcit pe străduţe uitate, cu aparatul foto în mână, în căutare de case speciale şi de locuri ascunse.
  • Miroase a aer curat, călduţ şi blând, a flori parfumate. Pentru mine, primăvara e despre delicateţe şi prospeţime, ca un ceai cu boboci de tradafir băut încet-încet în faţa unei ferestre deschise, cu privirea la viaţa care-ţi trece prin faţa ochilor.

flori in Herastrau

  • Păsărelele deschid stagiunea de concerte matinale, se alintă în soare şi te trezesc cu agitaţia lor. Îmi strigă hotărâte că timpul somnolenţei s-a dus, e păcat să pierd aşa vreme frumoasă hibernând!

Continue reading

Prin oraş, la pas

Ai ieşit vreodată în oraş ca să te plimbi pur şi simplu, fără a intenţiona să ajungi undeva? Sau drumurile tale au mereu un scop precis şi nici nu priveşti stânga-dreapta?

casa-cu-cariatide-sibiuDacă tot a venit primăvara, vă propun să ieşim puţin din casă, doar pentru a face o plimbare în aer liber şi a ne bucura de ce-i în jur. Pentru mine, o plimbare plăcută este mereu binevenită şi mă linişteşte teribil. Plus că am descoperit tot felul de locuri interesante, iar pe moment am şi uitat unde sunt. Aşa că nu pot decât să vă invit şi pe voi să faceţi câţiva paşi 🙂

Lasă prejudecăţile acasă. Idei de tipul: „o să văd doar oameni trişti”, „mă deprimă clădirile cenuşii”, „mă enervează traficul”, „n-am nimic de văzut” sunt nişte piedici inutile pentru plimbarea ta. Observăm preponderent lucrurile pe care le căutam, inconştient, cu mintea şi cu privirea. Dacă ne fixam în minte că vom vedea doar aspecte urâte, evident că de asta vom avea parte. Continue reading

Amintiri din copilăria mea: cărţi şi reviste

Weekendul trecut am poposit pe la Tulcea („acasă B”), prilej cu care am făcut puţină ordine în sertarele cu amintiri. În dulapuri şi cutii uitate am dat peste tot felul de cărţi, caiete, suveniruri, jurnale şi jucării. Din teancul de cărţi şi reviste mi-au atras atenţie câteva, uitate într-un colţ al amintirilor din copilărie, care mi-au stârnit un zâmbet.

revista PIF

În primul rând au fost PIF-urile, unele moştenite, altele cumpărate ulterior. Am renunţat însă destul de repede la ele şi m-am reprofilat pe reviste româneşti, care începuseră să apară de curând (asta prin anii 90).

Continue reading

Nerăbdare pe aeroport

Starea mea de plecat în vacanţă e una de intensă nerăbdare, amestecată cu dorinţa de a ajunge cât mai repede la destinaţie. De când am început să merg mai mult cu avionul, aeroporturile au devenit fascinante pentru mine, deşi mi se par infinite minutele petrecute aici, care mă despart de cer, de zbor şi de locul unde urmează să ajung.

Asociez aeroporturile cu vacanţa şi cu entuziasmul descoperirilor, aşa că un astfel de loc îmi creează o dispoziţie de exaltare vecină cu neliniştea. Nu am stare: nu-mi vine nici să citesc, nici să ascult muzică şi nici să fac cumpărături la duty free, vreau doar să-mi iau zborul cât mai repede. În avion deja mă simt mai relaxată, pentru că sunt cu un pas mai aproape de locul mult visat: destinaţia de vacanţă sau… acasă.

nori

O călătorie cu avionul înseamnă un început, o poartă deschisă spre un univers diferit. Iar când văd un avion pe cer, nu pot să nu mă gândesc la vacanţe, deopotrivă la cele trecute şi la cele viitoare.

Continue reading

Cum ne tratăm când suntem trişti?

Când suntem trişti, primul impuls este să ne trântim pe canapea, să înşfăcăm cutia cu ciocolată, prăjituri, paleuri sau alte dulcegării şi să ne afundăm, înfulecând, în perne; eventual cu un serial siropos în faţa ochilor. Pe termen scurt, pare rezonabil şi eficient, pentru că zahărul e pe placul creieraşului, care nu întârzie să ne răsplătească aproape instant cu o mică doză de fericire.

Problema e că în acest caz plăcerea durează puţin. După ce am terminat de morfolit mai toate chestiile comestibile pe care le aveam prin jur, ne dăm seama că tristeţea e tot acolo, suntem şi mai pleoştiţi şi fără energie. Stomacul plin e cam inconfortabil, plus că ne simţim neputincioşi şi dezamăgiţi că iar am cedat tentaţiilor şi cântarul va arăta, nemilos, câteva kilograme în plus. Cu toate astea, mulţi continuă să aplice metoda, doar-doar o da rezultate.

Ei bine, sunt şi strategii mai eficiente: cartea preferată, muzică, o întâlnire cu prietenii, etc. Şi mai e şi mişcarea, care, după mine, e cea mai potrivită. Pare paradoxal, dar făcând mişcare ne energizăm şi dobândim o stare de bine, nu ne epuizăm fizic şi psihic, aşa cum înclină majoritatea să creadă.

biciclete

Continue reading