În lumea noastră care glorifică multitasking-ul şi rapiditatea, clipele parcă o iau mereu la goană, în timp ce noi încercăm să ne ţinem după ele, fără să mai avem răgaz să privim în jur. De acelaşi tratament are parte şi comunicarea, care a devenit mai grăbită şi neglijentă.

Când ai stat ultima dată în faţa cuiva şi l-ai ascultat cu atenţie, fără să faci nimic în timpul ăsta? Fără să butonezi telefonul, să te uiţi în altă parte, să scrii la laptop sau fără să-l întrerupi cu nerăbdare?

Cei mai mulţi dintre noi ne folosim urechile pentru a auzi sunetele şi ecourile din jur, uitând de partea a doua: ascultatul. Ne limităm la a prinde rumoarea din zbor şi a-i da drumul imediat, fără a fi atenţi la sensul ei, cu o indiferenţă trufaşă faţă de mesajul transmis. Este, probabil, un protest la sutele de biţi de informaţie la care suntem expuşi zilnic, astfel încât preferăm să ne astupăm mintea pur şi simplu şi să ne închidem. Cumva, apărarea asta a devenit un reflex, aşa că devine greu să ascultăm atent chiar dacă cel care ne vorbeşte nu este un televizor violent sau un banner publicitar strident, ci o persoană dragă.I-am cunoaşte mai bine pe oamenii de lângă noi dacă am şti să le acordăm nu doar timpul, ci şi atenţia noastră, atunci când vorbesc. Am ghici poate mai uşor ce-şi doresc de ziua lor, am şti ce culori le plac sau care e felul lor de mâncare preferat.

Aşa că dorinţa mea de săptămâna asta este să ascult mai atent, să-l las pe celălalt să vorbească în ritmul său, fără să-l întrerup la fiecare cuvânt. Şi vă provoc şi pe voi să faceţi la fel.

—–

Articol publicat pe România Pozitivă