Mi s-a făcut un dor nebun de zilele liniştite petrecute pe malul lacului Como, pe lângă Villa del Balbianello, de plimbările prin satele dichisite, de copacii verzi şi de lumina caldă. Noroc cu pozele…
Lacul Como, Italia
Lacul Como, Italia
Considerat centrul Istanbulului modern, Taksim-ul arată la fel ca orice arteră de cumpărături din Europa, găzduind magazine cu branduri cunoscute, fast food-uri internaţionale, resutaurante, hoteluri şi nelipsitele magazine de suveniruri. Am văzut chiar şi o biserică 🙂
Centrul istoric al Istanbului reuneşte o mulţime de obiective turistice, moschei, monumente şi clădiri, care impresionează prin grandoare sau prin atmosfera degajată.
Moscheea Albastră sau Moscheea Sultanahmet (aflată în piaţa cu acelaşi nume) se poate vizita gratuit, însă trebuie să vă descăltaţi la intrare şi să fiţi îmbrăcaţi decent, ca în orice altă moschee. Sunt disponibile pungi de plastic pentru ca fiecare să-şi poată transporta încălţămintea pe parcursul vizitei.
Moscheea se închide pentru turişti în timpul orelor de rugăciune, însă în rest accesul se face lejer. Interiorul este simplu, în sensul că nu există mobilier sau alte obiecte de cult, ca în bisericile catolice, de exemplu. Pereţii, în schimb, sunt frumos împodobiţi cu desene decorative albastre – de aici îi vine şi numele de „Moscheea Albastră”.
Dacă majoritatea moscheilor au 4 minarete, aceasta se mândreşte cu 6. Se spune ca sultanul i-ar fi cerut arhitectului să facă minaretele din aur (altin în turcă), dar din cauza unei confuzii – în limba turcă acest cuvânt se confundă cu şase (alti) – au fost construite 6 minarete.
Gurmanzii au de lucru la Istanbul. Bucătăria turcească este un obiectiv turistic în sine, cu mâncăruri pentru toate gusturile şi buzunarele.
Nu mică mi-a fost mirarea să constat că la Istanbul kebap-ul este de cel puţin 2 ori mai mic decât pe la noi şi seamănă mai mult cu o clătită. Diferă nu doar mărimea, ci şi umplutura şi textura lipiilor – mai subţiri şi fragede. Pe lângă carnea de miel sau pui, kebapul turcesc mai conţine doar cartofi prăjiţi şi un mix de varză şi morcovi, fără sosuri. Preţul variază; în centrul Istanbulului un kebap poate fi cumpărat şi cu 7-8 lire turceşti (LT).
În restaurante se pot servi platouri tradiţionale de tot felul, care îmbină carnea cu legumele. Preferatul meu a fost un mix cu carne de miel, pui, mici şi chiftele, ciuperci, roşii, ardei şi vinete coapte, plus cuşcuş şi smântână. Carnea a fost foarte fragedă, preparată la gratar cu condimente, iar legumele perfecte. Continue reading
Înainte de a vă povesti experienţa mea la hamam, câteva informaţii generale:
Tradiţia băilor publice datează din timpul Romei antice, sub forma termelor. Otomanii au preluat ideea şi au combinat-o cu elemente din cultura proprie, luând astfel naştere hamam-ul sau baia turcească. Aceasta reprezintă un fel de saună cu aer cald şi grad ridicat de umiditate (90-100%), însă cu o temperatură de 40-50° C, mai redusă decât în cazul saunei clasice. Camerele pentru baia de aburi sunt din marmură, având o arhitectură frumoasă, cu o cupolă centrală.
Tradiţional, hamam-urile au zone separate pentru femei şi bărbaţi, dar există şi unele mixte. În trecut, bărbatul prins în camera femeilor era pedepsit cu moartea. Continue reading
Sfârşitul acestui an m-a găsit între două continente, la Istanbul, unde am petrecut câteva zile ca-n poveşti.
Dincolo de a fi capitala neoficială a Turciei, Istanbul reprezintă un furnicar de lumini şi sclipici, un amalgam de străzi cu clădiri occidentale în umbra cărora se ascund căsuţe vechi, moschei cât vezi cu ochii, miros de cărbuni în aer şi strigăte de rugăciune de cinci ori pe zi. Oameni de toate culorile se adună aici pentru a se bucura de bunătăţile unei culturi generoase, uimitoare prin exuberanţă şi culoare.
Pe de-o parte, Istanbulul îşi arată faţa serioasă, europeană, cu mijloace de transport moderne şi restaurante şic, care îi îmbie pe turişti să se înfrupte din savoarea unei lumi exotice. Pe de altă parte, încă mai iese la suprafaţă un oraş „obraznic”, anarhnic, care te loveşte la tot pasul cu suverniruri kitsch, neoane orbitoare şi firme strălucitoare la orice oră din zi şi din noapte, trafic fără reguli şi grupuri gălăgioase de turişti.
Câteva impresii, pe scurt:
Mai pe larg despre experienţa mea turcească la Istanbul şi despre cele de mai sus vă povestesc zilele viitoare 🙂
Final de an, ocazie de cercetat liste şi de bifat vise îndeplinite. Dar şi de făcut planuri pentru anul care vine.
2012 a fost un an plin din punctul de vedere al plimbărilor şi vacanţelor. Am avut parte de mai multe escapade, nu foarte lungi, dar plăcute, de care îmi amintesc cu drag şi pe care le păstrez în suflet la un loc cu puţină nostalgie. Fiecare poză îmi trezeşte nişte senzaţii aparte şi mă face să visez cu ochii deschişi la următoarea vacanţă.
Mi-ar plăcea ca în 2013 să călătoresc cel puţin la fel de mult şi în locuri la fel de speciale. În plus, vreau să mă documentez mai bine despre oraşele, zonele şi ţările pe care le vizitez. Mi-aş dori să ajung pentru prima dată la Timişoara şi să revăd Sibiul, să vizitez Praga sau Varşovia, Florenţa şi poate să mă plimb din nou prin Roma. Şi, desigur, în orice altă locaţie din lumea asta 🙂
Aşa a arătat 2012 pentru mine, în călătorii:
Început de 2012 în Barcelona (1)
O zi din vacanţa în Provence am dedicat-o oraşului Marsilia. Fiind foarte aproape de Aix, există curse frecvente cu autocarul, la jumătate de oră, iar preţurile sunt ok. Aici am optat pentru un tur cu autocarul turistic, datorită căruia am putut să-mi fac cât de cât o impresie generală despre loc. Scăldată de soare şi puţin vânt, plimbarea a fost perfectă. Din vârful colinei pe care tronează bazilica Notre-Dame de la Garde am avut parte de o privelişte spectaculoasă asupra oraşului, cum rar mi-a fost dat să văd.
Încă n-am terminat de povestit despre vacanţa în Provence 🙂
La vreo 6-7 kilometri de Aix se întinde satul Saint-Marc-Jaumegarde. “Sat” e impropriu spus; sunt nişte pâlcuri de case mari şi moderne, dar care păstrează farmecul francez al zonei, cu grădini, piscine şi multă verdeaţă. Aici se afla şi bed&breakfast-ul unde am poposit pe toată durata vacanţei, pentru că am vrut ceva mai liniştit, departe de agitaţie. Gazda a fost foarte binevoitoare şi ne-a oferit multe ponturi despre zonă, şi nu numai. Din fericire, e profă de engleză, aşa că nu am avut probleme de comunicare.
Legăturile Aix – Saint-Marc-Jaumegarde şi localităţile învecinate sunt asigurate de microbuze sau autobuze, care circulă destul de frecvent şi sunt punctuale. Microbuzul pe care l-am folosit vine aproximativ o dată pe oră sau o dată la 2 ore, mai rar duminica, zi când cam toate activităţile încetinesc sau iau pauză. Biletele se cumpără direct de la şofer, iar o călătorie costă 1 euro, indiferent de numărul „staţiilor”. Se urcă şi se coboară pe uşa din faţă, deci e cam imposibil să nu plăteşti biletul 😛 Partea proastă e că ultima cursă din Aix e la 7 jumate seara, adică foarte devreme, ceea ce fură mult din timpul de hoinărit.
Taxiul e o alternativă bună, dar foarte scumpă: aproximativ 20 de euro costă drumul Aix – Saint-Marc-Jaumegarde. Am mers şi pe jos, dar e cam periculos pentru că şoselele nu sunt luminate, iar maşinile circulă cu viteză destul de mare. Mai e şi o altă variantă de transport, pe care n-am încercat-o: un fel de maxi-taxi cu staţii inclusiv pe străduţele „satului”, la care se face programare telefonică (telefonul sună mereu ocupat, din păcate…). Continue reading
