Considerat centrul Istanbulului modern, Taksim-ul arată la fel ca orice arteră de cumpărături din Europa, găzduind magazine cu branduri cunoscute, fast food-uri internaţionale, resutaurante, hoteluri şi nelipsitele magazine de suveniruri. Am văzut chiar şi o biserică 🙂
Centrul istoric al Istanbului reuneşte o mulţime de obiective turistice, moschei, monumente şi clădiri, care impresionează prin grandoare sau prin atmosfera degajată.
Moscheea Albastră sau Moscheea Sultanahmet (aflată în piaţa cu acelaşi nume) se poate vizita gratuit, însă trebuie să vă descăltaţi la intrare şi să fiţi îmbrăcaţi decent, ca în orice altă moschee. Sunt disponibile pungi de plastic pentru ca fiecare să-şi poată transporta încălţămintea pe parcursul vizitei.
Moscheea se închide pentru turişti în timpul orelor de rugăciune, însă în rest accesul se face lejer. Interiorul este simplu, în sensul că nu există mobilier sau alte obiecte de cult, ca în bisericile catolice, de exemplu. Pereţii, în schimb, sunt frumos împodobiţi cu desene decorative albastre – de aici îi vine şi numele de „Moscheea Albastră”.
Dacă majoritatea moscheilor au 4 minarete, aceasta se mândreşte cu 6. Se spune ca sultanul i-ar fi cerut arhitectului să facă minaretele din aur (altin în turcă), dar din cauza unei confuzii – în limba turcă acest cuvânt se confundă cu şase (alti) – au fost construite 6 minarete.
Înainte de a vă povesti experienţa mea la hamam, câteva informaţii generale:
Tradiţia băilor publice datează din timpul Romei antice, sub forma termelor. Otomanii au preluat ideea şi au combinat-o cu elemente din cultura proprie, luând astfel naştere hamam-ul sau baia turcească. Aceasta reprezintă un fel de saună cu aer cald şi grad ridicat de umiditate (90-100%), însă cu o temperatură de 40-50° C, mai redusă decât în cazul saunei clasice. Camerele pentru baia de aburi sunt din marmură, având o arhitectură frumoasă, cu o cupolă centrală.
Tradiţional, hamam-urile au zone separate pentru femei şi bărbaţi, dar există şi unele mixte. În trecut, bărbatul prins în camera femeilor era pedepsit cu moartea. Continue reading
Sfârşitul acestui an m-a găsit între două continente, la Istanbul, unde am petrecut câteva zile ca-n poveşti.
Dincolo de a fi capitala neoficială a Turciei, Istanbul reprezintă un furnicar de lumini şi sclipici, un amalgam de străzi cu clădiri occidentale în umbra cărora se ascund căsuţe vechi, moschei cât vezi cu ochii, miros de cărbuni în aer şi strigăte de rugăciune de cinci ori pe zi. Oameni de toate culorile se adună aici pentru a se bucura de bunătăţile unei culturi generoase, uimitoare prin exuberanţă şi culoare.
Pe de-o parte, Istanbulul îşi arată faţa serioasă, europeană, cu mijloace de transport moderne şi restaurante şic, care îi îmbie pe turişti să se înfrupte din savoarea unei lumi exotice. Pe de altă parte, încă mai iese la suprafaţă un oraş „obraznic”, anarhnic, care te loveşte la tot pasul cu suverniruri kitsch, neoane orbitoare şi firme strălucitoare la orice oră din zi şi din noapte, trafic fără reguli şi grupuri gălăgioase de turişti.
Câteva impresii, pe scurt:
