Sfârşitul acestui an m-a găsit între două continente, la Istanbul, unde am petrecut câteva zile ca-n poveşti.

Dincolo de a fi capitala neoficială a Turciei, Istanbul reprezintă un furnicar de lumini şi sclipici, un amalgam de străzi cu clădiri occidentale în umbra cărora se ascund căsuţe vechi, moschei cât vezi cu ochii, miros de cărbuni în aer şi strigăte de rugăciune de cinci ori pe zi. Oameni de toate culorile se adună aici pentru a se bucura de bunătăţile unei culturi generoase, uimitoare prin exuberanţă şi culoare.

Pe de-o parte, Istanbulul îşi arată faţa serioasă, europeană, cu mijloace de transport moderne şi restaurante şic, care îi îmbie pe turişti să se înfrupte din savoarea unei lumi exotice. Pe de altă parte, încă mai iese la suprafaţă un oraş „obraznic”, anarhnic, care te loveşte la tot pasul cu suverniruri kitsch, neoane orbitoare şi firme strălucitoare la orice oră din zi şi din noapte, trafic fără reguli şi grupuri gălăgioase de turişti.

Câteva impresii, pe scurt:

Continue reading →