Cum a fost pentru mine să scriu 24 de zile despre alergare

“24 de zile despre alergare” este un proiect personal de care am fost entuziasmată încă de la început, pentru că îmbină două dintre plăcerile mele actuale: scrisul și alergatul.

Dar entuziasmul a crescut și pe parcurs. Dacă la început mă întrebam despre ce o să scriu atâtea articole, în timp au tot apărut idei, care continuă să curgă și acum, după ce am încheiat această mini-provocare.

Așa cum spuneam în al doilea articol din serie, cel mai greu e să începi, să faci primul pas. Să deschizi un document Word și să așterni acolo câteva cuvinte. Apoi lucrurile devin un pic mai ușoare, după care chiar plăcute. A fost principiul după care m-am ghidat și acum: „doar începe!”

Unele articole nu au fost confortabil de scris și am ezitat înainte să le public, ba chiar am tot revenit asupra lor, dar sunt mândră că am avut curajul să fac acest exercițiu. A fost o provocare personală, însă din comentariile și mesajele primite cred că a ajutat/ inspirat și pe alții. Sigur, sunt și idei pe care nu le-am expus prea clar sau nu au ajuns la public cu mesajul la care m-am gândit eu, dar sper că nu am fost prea departe.

Am postat aceste articole zilnic, pe pagina mea de Facebook, pe pagina blogului, pe profilul meu de LinkedIn și pe Instagram (în stories), sub diferite forme: text complet, titlu + link, titlu + link în comentarii, cu sau fără poză etc. A fost și un experiment pe care l-am făcut ca om de comunicare, care stă pe social media și în interes profesional, ca să văd cum se mai comportă algoritmii. Cele mai multe reacții au fost pe pagina personală de Facebook, iar articolul cu cel mai de impact a fost (în mod vizibil) “Cât mă costă alergarea” – ceea ce nu mă miră.

Las mai jos un cuprins cu articolele, în caz că ai ratat vreunul sau vrei să recitești ceva anume.

Și desigur, dacă ai alte idei sau gânduri pe acest subiect, le aștept în comentarii sau mesaje.

  1. 24 de zile despre alergare
  2. Principiul nr. 1 pe care l-am învățat din alergare
  3. 5 lucruri pe care NU le fac, deși sunt alergătoare
  4. Între mulțumire și perfecționism
  5. 4 lucruri pe care mi-aș fi dorit să le știu mai devreme despre ultraalergare
  6. Recapitulare curse de alergare pe 2024, concluzii și lecții
  7. Intuiție vs. planificare
  8. Amator
  9. 5 lucruri pe care le folosesc în alergările și cursele lungi
  10. Cu sau fără obiective?
  11. Cât mă costă alergarea
  12. Planul ABC
  13. Secretul care îți va schimba viața
  14. 5 lucruri de știut înainte de a participa la prima cursă de ultramaraton
  15. Cum vorbesc despre alergare
  16. Sweet spot
  17. La ce te gândești când alergi?
  18. Comparația
  19. 16 obiceiuri și plăceri de alergători
  20. Ce am învățat despre nutriție de când m-am apucat de alergare
  21. Corp de alergător
  22. Mai pictezi?
  23. 10 întrebări pentru jurnalul de alergare
  24. Cum a fost pentru mine să scriu 24 de zile despre alergare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.