O zi plină. O grămadă de lucruri de făcut. Ai alergat de colo-colo și ai rezolvat ce ți-ai propus, cu gândul că e o zi bună. Acum ți-ai încheiat misiunea. Te întinzi comod și inspiri mirosul de balsam al feței de pernă. Dormi un somn profund, odihnitor. Când te trezești, te simți excelent. Ușor, împăcat cu sine.
Ai spune că senzația aia plăcută vine din odihnă. Sau din satisfacția că înainte ai muncit cu folos. Sau poate din combinația celor două.
Ceva de genul simt eu despre alergare.

Îmi place alergarea pentru ce îmi oferă pe moment, la o cursă sau chiar la antrenamente; acel sentiment de libertate și uneori flow, când mă uit la ceas și văd că am un ritm bun sau pur și simplu mă simt BINE.
Însă de obicei mă simt și mai bine după ce s-a terminat competiția sau antrenamentul, iar ușurarea că am ajuns la finiș e ca o saltea moale pe care mă întind. Dacă mi-a ieșit ce mi-am propus, e bine. Dacă nu, tot bine, rămâne pe data viitoare. Finalul unei curse e și un prilej de a trage linie și a vedea ce a mers și ce poate fi îmbunătățit pentru data viitoare. Parte din jocul “de strategie” 🙂
Și mă gândesc că plăcerea alergării e, pentru mine, acest amestec între bucuria de a face efort, ce am reușit să obțin (sau nu) și ușurarea că s-a terminat.
La tine cum e? Ce îți aduce plăcere când vine vorba de alergare?
Acest articol face parte din seria „24 de zile despre alergare”