A fost o perioadă când credeam că planificarea omoară spontaneitatea și că alergarea ar trebui să fie despre cum simți, intuitiv. La fel hidratarea și nutriția pentru alergare. “O să mănânc când o să am nevoie în cursă, cum să știu de-acuma când îmi va fi foame?” Ei bine, după niște experiențe digestive mai puțin plăcute la concursuri de ultraalergare, mi-am dat seama că planul ajută mult. Și asta chiar dacă nu iese. Pentru că știu ce am făcut la cursa X, văd ce nu a mers și data viitoare pot să fac mai bine.

Da, știu, sunt alergători care merg după intuiție și le iese foarte bine (pe Courtney Dauwalter am auzit-o vorbind despre asta). Dar cred că e vorba mai degrabă de excepții, iar pe noi, muritorii de rând, ne ajută mult să avem niște liniuțe acolo, cu unele chestii planificate. “Ascultă-ți corpul” e un îndemn foarte util, dar uneori e bine să pui și rațiunea la lucru. Din timp.

Ultraalergarea m-a învățat să planific și să ajustez. Faptul că-mi fac un plan nu înseamnă că nu voi mai adapta pe parcursul cursei nutriția, hidratarea sau ritmul de alergare, dacă e cazul. Încerc să fac planificarea cât mai simplă și flexibilă, nu o obsesie pentru detalii. Am în minte regula celebră 80/20: 80 planificare, 20 spontaneitate.

Sunt conștientă și de faptul că oricât aș planifica, oricum pot apărea probleme în cursă. Asta e frumusețea curselor lungi: apar provocări la care nu m-aș fi gândit și e nevoie să găsesc rapid soluții, ca să depășesc obstacolele. Uneori le găsesc, alteori îmi dai seama ce ar fi fost bine să fac de-abia după ce se termină cursa. Dar e bine și așa, pentru că le pot aplica data viitoare.

Tu cum stai cu raportul intuiție vs. planificare în cursele de alergare?

Acest articol face parte din seria „24 de zile despre alergare”

Cursele mele pe 2024 și câte un lucru care a rămas cu mine de la fiecare din ele (click pe denumire pentru a citi jurnalul detaliat al cursei):

1. Ultra Grande Amore – Balatonfured, Ungaria – 50 km– 4:16:26 PB – mi-a dat foarte multă încredere, deoarece am reușit pentru prima dată să cobor la 3:30 pe distanța de maraton, chiar dacă neoficial.
2. 6 ore Belgrad, Serbia – 58,73 km – am aflat că biscuiții nu sunt o alegere bună pentru cursele ultra scurte, în care vreau să alerg mai repede 🙂
3. Sport Guru Timișoara 21 km – 1:38:03 PB – cea mai relaxată cursă, am fost binedispusă, zâmbitoare și am reușit un timp bun.
4. Ultrabalaton Ungaria 211 km – DNF – nu știu dacă mi s-a tras de la prea multă mâncare solidă și insuficient sodiu sau de la altceva, dar acest DNF a fost (încă) o atenționare să-mi regândesc nutriția.
5. La Petrovaselo în vie 28 km– 2:39:10 – o cursă bună, semnul că mi-am revenit după Ultrabalaton. Mi-a readus încrederea în mine.
6. Maratonul Târnavei 21 km – 1:55:31 – alergarea prin soare nu e chiar așa de rea. Acest weekend a fost unul dintre cele mai plăcute din tot anul, pentru că am combinat alergarea cu vizitarea unei zone noi și a unui castel superb.
7. Căsoaia Bike, run & fun – Arad – 21 km– 2:14:40 – am rămas cu o febră musculară generoasă + julituri bonus 🙂
8. Arad Run 22,5 km – 1:47:58 – mi-a amintit de prima mea cursă mini-ultra (52 km, 2017), care s-a desfășurat cam pe același traseu.
9. 6 ore Sri Chinmoy Munchen, Germania – 64,220 km – n-am făcut PB la 6 ore, cum mi-am propus, dar a fost un antrenament excelent în ploaie.
10. Liberty Marathon Timișoara 42 km – 3:31:10 PB – m-am simțit neașteptat de bine, a fost o cursă reușită, cu amintiri minunate.
11. Hercules Maraton 21 km– 2:47:43 – degeaba e superb peisajul dacă eu trebuie să mă uit în jos, stresată pe unde calc, din lipsă de obișnuință pe munte. Potecile înguste și coborârile abrupte nu-s de mine.
12. Timișoara City Marathon 42 km– 3:33:11 – mi-am reconfirmat că sunt pe drumul cel bun cu maratonul.
13. 12 ore Zagreb, Croația – 124,990 km PB – cursa de care sunt cel mai mândră pe anul ăsta. Bonus, am făcut 66 km în 6 ore, cât PB-ul meu din 2023.
14. Aleargă România – cursă virtuală cu kilometri reali, necompetitivă, desfășurată pe tot parcursul anului – În 2024 am fost la a patra participare și m-am înscris la proba de 3.005 km (traseul circular al țării); am reușit să termin distanța la final de iulie, cel mai repede de până acum.

Care a fost cursa ta de alergare preferată din 2024? Dar cea mai importantă lecție învățată?

Acest articol face parte din seria „24 de zile despre alergare”

1. Nutriția chiar e importantă

Uitându-mă acum la ce mâncam pe durata primelor mele ultramaratoane, mă amuz și mă cutremur un pic. Nu neapărat când mă gândesc la alimentele în sine, care surprinzător erau ok (banane, portocale, gofre, batoane de cereale etc.), cât mai ales la cantitatea mică de energie raportată la orele de efort. Între timp am mai citit și experimentat pe partea de nutriție și, chiar dacă nici acum nu stau excelent la acest capitol, zic eu că e un progres semnificativ, care se vede și în rezultate.

Nu am studii de nutriție și cu cât mă documentez mai mult, cu atât mi se pare că știu mai puțin, dar am reușit să-mi stabilesc anumite principii de care țin cont când îmi planific alimentația și hidratarea la cursele de ultraalergare, dar și la cele de maraton sau semi. Sigur, mai dau rateuri, mai ajustez, că doar oameni suntem 🙂

2. Planificarea contează mult

Planificarea se leagă foarte bine de nutriție. Dacă la început mergeam pe principiul „intuiției”, adică mănânc atunci când simt nevoia, ce simt nevoia, acum sunt atentă să-mi planific dinainte nutriția și să organizez pe ore carbohidrații, sodiul, lichidele și cofeina. Cu siguranță voi detalia partea cu planificarea, pentru că a fost un game changer în situația mea.

Pe lângă organizarea nutriției, m-a ajutat să-mi planific și un anume pace pentru pornire și, eventual, pentru a doua parte a cursei, în funcție de ce am făcut în antrenamente – adică realist pentru mine. În felul ăsta reușesc să mă mai temperez start, ca apoi să nu mă tai. Am făcut de nenumărate ori greșeala de a pleca prea repede și m-a costat. Și sunt gata să pariez că mai toți alergătorii au făcut la fel cel puțin o dată.

Am citit undeva o recomandare faină.

La finalul zilei, când ai terminat treaba, consideră-te mulțumit cu ce ai reușit să faci, cu gândul că ai făcut tot ce ai putut tu mai bine, cu starea și resursele pe care le-ai avut la dispoziție în acea zi.  Asta nu înseamnă să te complaci sau să-ți pierzi ambiția pe termen lung, ci să accepți doar că pentru acea zi care se încheie, atât s-a putut. Nu e vorba despre „Lasă că merge și așa”, ci despre „Asta am putut azi, ce pot face mâine mai bine și cum?”

Oricum nu mai poți schimba nimic pentru ziua care tocmai se încheie. Dar simplul fapt că îți muți atenția pe ce ai reușit să faci și simți recunoștință pentru asta, în loc să te superi pentru ce nu ai reușit, te ajută să dormi mai bine. Până la urmă, mâine e o nouă zi.

Cea mai bună versiune a ta o să fie la niveluri diferite în fiecare zi. Nu e realist ca mereu să fie la același nivel. Fă ce poți cât poți tu de bine la acel moment.

Eu cred că e de preferat să tinzi spre a fi mai bun dintr-un loc de recunoștință, bucurie și împăcare, în loc să te lași împins înainte de frustrare, nemulțumire continuă sau perfecționism. Încerc să mă ghidez după acest gând în alergare, dar și în viața de zi cu zi.

Acest articol face parte din seria „24 de zile despre alergare”

1. Nu am Strava. Pentru că mi se pare extrem de obositor și mâncător de timp să fiu pe încă o rețea socială.
2. Nu încerc să atrag noi “adepți” în alergare. Sigur, dacă prietenii sau cunoscuții vor să alerge, sunt acolo să-i susțin și poate chiar alergăm împreună. Însă nu țin să convertesc apropiații la alergare, mi se pare că e ceva de ține de preferințele fiecăruia. Există și alte moduri de a face mișcare, în afară de alergare.
3. Nu cunosc cele mai noi modele de pantofi de alergare. Fie vorba între noi, nici pe alea vechi nu le știu. Desigur, înțeleg perfect importanța unor pantofi de alergare de calitate, potriviți pentru tipul de suprafață și de caracteristicile alergătorului. Îmi dau seama că niște pantofi de viteză pot oferi avantaje de timp într-un cursă, față de unii obișnuiți. Însă de obicei cumpăr ce am mai avut și rar încerc un model sau brand diferit. Poate anul ăsta devin mai deschisă în a încerca noi modele.
4. Nu dorm cu ceasul la mână. Pentru că mi se pare incomod și nu mă interesează părerea ceasului despre starea mea fizică 😀
5. Nu (mai) atrag atenția oamenilor că 5 km nu înseamnă un maraton. Dacă vor continua să alerge, vor afla oricum la un moment dat. Dacă nu, asta e, nu cred că e așa de grav.

Tu ce NU faci dintre lucrurile populare în rândul alergătorilor?

Acest articol face parte din seria „24 de zile despre alergare”

Am mai povestit aici pe blog despre ce lucruri am învățat de când alerg. Multe dintre ele nu sunt doar despre alergare, ci sunt principii pe care le aplic și în alte situații. Ideea care mă ajută mult deopotrivă în alergare și la lucru și despre care vreau să scriu azi are într-un fel legătură cu motivația. Mai exact, cum mă motivez ACUM să fac un lucru de care nu am chef pe moment, dar care știu că îmi va aduce beneficii pe termen lung?

Înainte de a ieși la alergare am tendința să trag de timp. Mai ales când e dimineață, frig sau plouă. Mă momește puțin somnul, mă ia lenea în brațe și mă mângâie frumos pe creștet. Așa că îmi propun doar să mă îmbrac și să ies din casă, atât. Dacă nu o să am chef apoi să alerg, asta e, doar fac o scurtă plimbare sau pur și simplu mă întorc frumos acasă.

Partea surprinzătoare (sau nu) este că deja îmbrăcată, ieșită din casă și începând să alerg, nu prea îmi vine să mă întorc. Pofta vine mâncând, cum se spune.

În cei peste 10 ani de când alerg, cred că mi s-a întâmplat doar de 2-3 ori să aplic faza cu plimbatul, pentru că, din motive necunoscute, n-a mers alergarea sub nicio formă. Nu mă refer aici la situațiile în care sunt obosită fizic, accidentată sau mi-e rău, atunci clar nu o să ies la alergat, ci o să stau să mă refac.

La început de an m-am gândit să-mi fac poftă de scris pe blog cu o mică provocare: 24 de zile despre o temă pe gustul meu. Așadar, în următoarea perioadă voi posta zilnic (sau aproape) câteva gânduri despre alergare, hobby pe care îl am de vreo 13 ani. Unele articole așteaptă deja în ciornă – nu sunt atât de spontană 🙂

Va fi o colecție de articole scurte despre cum văd și simt eu acum alergarea, în special cea pe asfalt, pe distanțe lungi, de peste 42 km (adică ultramaraton), greșeli, părerei și lecții pe care le-am învățat și le-am exportat și în alte domenii de viață. Plus alte gânduri răzlețe pe care le mai am uneori despre alergare, dar nu reușesc să mă apuc să le pun într-un material cu cap și coadă.

Apropo, dacă ai vreo întrebare sau curiozitate legată de alergare sau ultraalergare, o aștept într-un comentariu/ mesaj privat.

M-am întrebat dacă merită să mai scriu articole acum, când lumea soarbe picături de 30 de secunde de video și tot i se pare că e mult. Până la urmă, am decis să mă merg pe ideea “Scrie pentru tine, ca și cum nimeni nu citește”. Poate chiar nimeni nu va citi, sunt prea ocupați să se uite la o reclamă cu pantofii de alergare care aleargă singuri. Cum, tu încă nu i-ai cumpărat??

*Dacă ți se pare că formatul seamănă foarte bine cu cel al unui calendar de Advent, este corect. L-am gândit inițial chiar așa, pentru perioada 1-24 decembrie, dar după nebunia cu alegerile mi-a pierit cheful de scris. Așa că am reprogramat – o ocazie în plus să încep anul în forță.