1. Nutriția chiar e importantă

Uitându-mă acum la ce mâncam pe durata primelor mele ultramaratoane, mă amuz și mă cutremur un pic. Nu neapărat când mă gândesc la alimentele în sine, care surprinzător erau ok (banane, portocale, gofre, batoane de cereale etc.), cât mai ales la cantitatea mică de energie raportată la orele de efort. Între timp am mai citit și experimentat pe partea de nutriție și, chiar dacă nici acum nu stau excelent la acest capitol, zic eu că e un progres semnificativ, care se vede și în rezultate.

Nu am studii de nutriție și cu cât mă documentez mai mult, cu atât mi se pare că știu mai puțin, dar am reușit să-mi stabilesc anumite principii de care țin cont când îmi planific alimentația și hidratarea la cursele de ultraalergare, dar și la cele de maraton sau semi. Sigur, mai dau rateuri, mai ajustez, că doar oameni suntem 🙂

2. Planificarea contează mult

Planificarea se leagă foarte bine de nutriție. Dacă la început mergeam pe principiul „intuiției”, adică mănânc atunci când simt nevoia, ce simt nevoia, acum sunt atentă să-mi planific dinainte nutriția și să organizez pe ore carbohidrații, sodiul, lichidele și cofeina. Cu siguranță voi detalia partea cu planificarea, pentru că a fost un game changer în situația mea.

Pe lângă organizarea nutriției, m-a ajutat să-mi planific și un anume pace pentru pornire și, eventual, pentru a doua parte a cursei, în funcție de ce am făcut în antrenamente – adică realist pentru mine. În felul ăsta reușesc să mă mai temperez start, ca apoi să nu mă tai. Am făcut de nenumărate ori greșeala de a pleca prea repede și m-a costat. Și sunt gata să pariez că mai toți alergătorii au făcut la fel cel puțin o dată.

3. Antrenamentele de viteză sunt de ajutor

Dacă e un lucru care nu-mi place la alergare, asta e viteza. Paradoxal, știu :)) pentru că majoritatea asociază alergarea cu ceva… repede. Sunt conștientă că un mix de antrenamente de intensități diferite este necesar pentru rezultate bune, însă eu prefer de departe alergările mai lejere și mai lungi, decât alea unde-mi scuip plămânii în 400 m. Totuși, anul trecut m-am împrietenit puțin cu viteza și mi-a prins tare bine, chiar și la cursele ultra. Nu mai zic de antrenamentele de forță sau cu greutatea corpului, care și ele ajută enorm la forma fizică, dar pe care încă nu reușesc să le includ constant în programul meu (pentru că nu-mi plac… încă).

4. Suportul poate face diferența

O persoană (sau mai multe) care să ajute pe durata curselor lungi ca suport reprezintă un avantaj extraordinar pentru un alergător. Prin “ajutat” mă refer la pregătirea și înmânarea gelurilor și a hidratării la momentele potrivite, a hainelor și accesoriilor, dacă e cazul, nu la chestii care contravin regulamentelor sportive 🙂 Știu că nu toată lumea are o astfel de persoană care să le fie alături măcar la unele curse mai importante, deci mă consider norocoasă. Astfel economisesc timp cu opriri dese și pot să rămâi concentrată la alergare. Sigur, poți să ai rezultate bune și fără suport, dacă știi să te organizezi, însă pentru mine este un mare plus.

Tu ce ți-ai fi dorit să știi mai devreme despre (ultra)alergare?

*Ce am scris mai sus reprezintă un punct de vedere personal, care se aplică în cazul meu la acest moment. Nu sunt adevăruri valabile pentru toată lumea.

Acest articol face parte din seria „24 de zile despre alergare”