Weekendul ÎnAlergare petrecut în împrejurimile Sibiului s-a lăsat cu experienţe noi pe alese. În afară de Cisnădie, unde m-a impresionat biserica fortificată, am făcut o plimbare şi prin Răşinari şi Cisnădioara, în căutare de locuri faine de clătit ochii şi sufletul.

De la Păltiniş spre Sibiu am trecut prin Răşinari, unde casele colorate înşirate de-a lungul drumului m-au fermecat de-a dreptul. Circulau multe maşini, aşa că n-am prea avut cum să le surprind în fotografii, însă am recuperat mergând prin labirintul de uliţe, unde se iveau alte case vechi, acoperite cu ţigle roşiatice asemenea solzilor de peşte.

Fiind duminică, prin sat plutea liniştea – probabil cei mai mulţi oameni se strânseseră la biserică. Despre Răşinari ştiam că e satul natal al lui Octavian Goga, dar habar n-aveam că şi Emil Cioran se trage din acest loc. Casa lui Cioran am recunoscut-o foarte uşor, pentru că în faţa sa este postat bustul auriu al filosofului (nu foarte reuşit, dacă e să mă întrebaţi pe mine…). Este poziţionat cam ciudat, dar e lăudabilă intenţia de a face mai vizibilă clădirea.

După ce am mai rătăcit puţin pe străduţe, cu ochii spre peisajul din depărtare, am pornit spre Cisnădioara, unde aflasem că există o cetate medievală care se poate vizita. Pe drum ne-am oprit la un schit din zonă, iar cu ocazia asta am dat peste o surpriză plăcută: o plăcuţă cu un traseu cicloturistic. Adevărul e că pe drumurile spre şi dinspre Sibiu văzusem o mulţime de biciclete mergând agale pe marginea şoselei, pe pistele laterale special amenajate. Iată că pasiunea pentru biciclete cucereşte şi natura, iar iubitorii de pedalat pot să se plimbe şi să admire împrejurimile pitoreşti ale Sibiului din şa. Traseul a fost propus şi marcat de Asociaţia Tură în Natură, pe site-ul căreia găsiţi şi alte recomandări de rute prin zonă.

La Cisnădioara am găsit imediat cetatea cu pricina, cocoţată pe dealul lui Mihai, de unde şi denumirea în germană a localităţii: Michelsberg. Biletul de acces costă 5 lei, iar ca bonus am primit un mieunat de la mâţa-mascotă care luase în proprietate chioşcul de la intrare. Ne-am îndreptat apoi spre şirul de trepte ce se deschidea sub umbra copacilor.

“Sunt perriculoasă!”

“De fapt, vreau doar să fiu alintată…”

Drumul spre cetate a fost o provocare, având în vedere că semimaratonul alergat cu o zi înainte lăsase o impresie puternică asupra picioarelor mele, în special asupra coapselor. Încet-încet, ronţăind nectarine şi privind departe, spre orizont, am ajuns şi la poarta cetăţii. Trecând de uşa îngustă am ajuns într-un spaţiul cu linii foarte simple, dar amenajat cu grijă.

Cetatea Cisnădioara include o biserică în stil romanic, construită în a doua jumătate a secolului al XII-lea. Acum este aproape goală, singurele puncte care atrag atenţia fiind un mic altar şi pietrele funerare ale soldaţilor decedaţi în aceste zone în timpul primului război mondial.

Mi-am dat seama de-abia acasă că în poze n-am surprins cetatea în întregime, aşa că nu vă lăsaţi induşi în eroare de imagini, complexul este mai amplu decât se vede în fotografii 😀 Biserica are o înfăţişare aspră, tăria zidurilor de piatră fiind îndulcită însă de verdeaţă. Şi de aici am zărit pâlcuri de case cu aceleaşi acoperişuri roşiatice, atât de frumos îmbrăţişate de pădurile din jur.

Nu ştiu dacă voi mai ajunge prea curând în zona Sibiului, însă aceste “sate-podoabe” cu aer medieval mi-au trezit cheful de noi expediţii în locuri necunoscute, mai mari sau mai mici.