Pe lângă panorama din Catedrala Sf. Ştefan, la Viena mi-am dorit să ajung neapărat şi la Casa Hundertwasser, aşa că după ce am bifat primul obiectiv, m-am îndreptat în pas de plimbare spre acest colţ inedit al oraşului. Am găsit-o foarte uşor, căci pe străzile din apropiere erau o mulţime de indicatoare.

Pentru cei care nu ştiu, Hundertwasser este o casă în culori vesele şi forme organice, care îşi propune să apropie omul de natură, într-o relaţie de armonie. Liniile drepte sunt înlocuite cu linii cube moi, alături de un joc interesant de suprafeţe şi texturi. Hundertwasser Haus a fost construită în perioada 1983-1985, după filosofia pictorului şi arhitectului Friedensreich Hundertwasser, pe numele său adevărat Friedrich Stowasser, unul dintre cei mai celebri artişti austrieci de la finalul secolului XX. În prezent, Hundertwasser serveşte drept locuinţă pentru mai mulţi norocoşi şi găzduieşte şi o cafenea. Este realizată din cărămidă, iar apartamentele au planuri diferite şi se întind pe unul sau două etaje.

E o plăcere să te uiţi la această construcţie atât de veselă, ce pare desprinsă dintr-o poveste. Zeci de turişti se aflau în faţa ei când am ajuns acolo, cu aparatele foto în acţiune sau pur şi simplu privind minunea.

Balcoanele rotunjite, cu balustrade din fier forjat, completează foarte bine puzzle-ul de nuanţe variate, iar pilonii de susţinere par nişte jucării simpatice. Am admirat-o bucată cu bucată, m-am strecurat pe sub stâlpii coloraţi şi am explorat curtea din spate, apoi… am luat-o de la capăt. Întreaga zonă are un aspect inedit, căci pavajul este ridicat ca un val, străjuit de bănci, felinare şi… piramide. În unele locuri, pereţii sunt decoraţi cu mici mozaicuri, ca şi cum casa este plină de culoare şi dă pe dinafară.

După ce mi-am clătit privirea destul cu minunata clădire, am intrat în complexul de vizavi, Hundertwasser Village, în căutarea unei toalete. Deşi probabil s-a dorit să fie în spiritul casei, din păcate această clădire are o tentă mai degrabă kitschoasă, mai ales din cauza magazinelor cu suveniruri lipsite e originalitate. Există şi un bar şi ceva cafenele. Am dat o raită prin buticuri, dar n-am văzut nimic interesant.

Am găsit toaleta cu uşurinţă, iar aici am avut o surpriză.

Baia este construită din bucăţi de faianţă colorată, în aceeaşi idee a formelor organice, rotunjite. Lângă toaletă se află şi o fântână ce susură de mama focului. Toaletele sunt cât de poate de normale, însă partea amuzantă este că pe fundal se aude o voce propagandistică, explicând în engleză filosofia lui Friedensreich Hundertwasser despre… the sacred shit :D. Dacă vreţi să aprofundaţi subiectul, găsiţi aici textul cu pricina. Accesul la toaletă costă 80 de eurocenţi, însă având în vedere “spectacolul”, zic că merită.

După ce am terminat cu Hundertwasser, am zărit din pură întâmplare un panou ce prezenta şi ale construcţii ale acestui artist, iar una dintre ele părea a fi foarte aproape. O doamnă simpatică de la micul shop cu suveniruri şi informaţii mi-a explicat pe unde trebuie să merg ca să ajung la Kunst Haus, muzeu ce găzduieşte o expoziţie a lucrărilor lui Hundertwasser. Clădirea poartă de asemenea amprenta creativităţii sale.

După vreo 7 minute de mers pe străduţele liniştite, când aproape credeam că am rătăcit drumul, am descoperit cel mai original “panou”: câteva uşi de garaj mărginite de piloni coloraţi, asemănători cu cei de la Casa Hundertwasser. Câţiva paşi mai încolo, am văzut şi Kunst Haus.

Aici domnea liniştea, iar trotuarul din faţă era pustiu. Edificiul este dominat de negru, alb şi gri, ca într-o tablă de şah, cu câteva accente de culoare. O privelişte tare plăcută, un pic mai serioasă decât Hundertwasser, însă cu acelaşi aer de joacă. M-am chinuit să surprind într-o singură imagine clădirea, dar n-am reuşit, aşa că am imortalizat-o pe bucăţi. Deasupra intrării se află un fel de balcon închis, cu mai multe geamuri, susţinut de stâlpi coloraţi de diferite grosimi.

Am savurat din plin această privelişte, apoi mi-am continuat drumul pe străzile Vienei, în căutarea altor locuri de suflet.